Informații utile - Cum s-a prăbuşit moneda iraniană la aproape zero faţă de dolar. E de 20.000 de ori mai slabă ca la revoluţie

Rialul iranian a atins oficial o nouă bornă simbolică: pentru un singur dolar american sunt necesari aproape 1.000.000 de riali. Sancțiunile, inflația scăpată de sub control, un management defectuos aproape cronic și tulburările la nivel național au prăbușit rialul. În Iran, prețurile se modifică săptămânal, economiile dispar, iar moneda națională a ajuns mai degrabă un semn al disperării. Și când banii încetează să mai funcționeze, totul se prăbușește după ei.

La momentul revoluției iraniene din 1979, un dolar american valora aproximativ 70 de riali iranieni. În prezent, cursul a sărit la un milion de riali per dolar, ceea ce înseamnă că moneda Iranului și‑a pierdut de 15.000 de ori, chiar şi de 20.000 de ori din valoare în ultimele patru decenii.

Cum s‑a ajuns aici

Protestele care au cuprins țara începând cu 28 decembrie 2025 au fost declanșate de devalorizarea rapidă a monedei și creșterea galopantă a prețurilor. Deși guvernul a încercat să dea vina exclusiv pe sancțiunile internaționale, oamenii nu au fost convinși. Ei nu mai dau vina doar pe sancțiuni, ci pe liderii țării.

Descoperiți și alte știri legate de Diverse și externe.

În Iran, doar un grup restrâns de persoane, apropiate de regimul politic și în special de Garda Revoluționară, are acces la cursuri de schimb preferențiale stabilite de stat. Asta înseamnă că aceste grupuri pot cumpăra dolari sau euro la prețuri mai mici decât restul populației, ceea ce le oferă un avantaj în afaceri.

De la construcții și energie până la porturi și telecomunicații, puternica Gardă Revoluționară Iraniană domină mari părți ale economiei. Ea nu este doar o forță militară, ci și un centru de putere paralel. Înființată după căderea monarhiei în 1979, pentru a păzi fundamentele islamice ale republicii și a proiecta forță în afara granițelor, rolul său s‑a extins în timpul războiului cu Irakul (1980‑1988), când a dezvoltat capacități independente și în economia civilă.

Sancțiunile, inflația și izolarea diplomatică sunt adesea invocate ca principale cauze ale acestei prăbușiri a monedei iraniene. În septembrie 2025, ONU a reimpus sancțiuni asupra Iranului după ce Consiliul de Securitate nu a putut aproba o rezoluție care să mențină ridicarea sancțiunilor. Aceasta fusese inițial legată de acorduri prin care Iranul promitea să nu‑și dezvolte arme nucleare în schimbul relaxării presiunii internaționale.

Măsurile ONU includ un embargo asupra armelor convenționale, restricții legate de programul de rachete balistice al Iranului, înghețări de active și interdicții de călătorie. Uniunea Europeană are sancțiuni similare, precum și sancțiuni legate de încălcările drepturilor omului în Iran și de rolul său în furnizarea de drone către Rusia, folosite în războiul din Ucraina.

Sancţiunile internaţionale şi economia paralelă

Potrivit unui proiect jurnalistic independent, "Iranul pierde aproximativ 20% din potențialele venituri din exportul de petrol în timp ce încearcă să ocolească sancțiunile americane în ciuda creșterii livrărilor către țări precum China și Malaezia". Veniturile din petrol ale Teheranului rămân totuși insuficiente, deoarece sancțiunile obligă Iranul să vândă petrol prin rute indirecte, care sunt intenționat costisitoare.

Iranul pierde miliarde anual din vânzările de petrol nu pentru că nu are ce vinde, ci pentru că sancțiunile îl obligă să o facă în moduri costisitoare și riscante, care reduc drastic veniturile. Conform estimărilor, Iranul a câștigat aproximativ 23,2 miliarde de dolari din exportul de petrol în anul fiscal încheiat în martie 2025. Totuși, dacă ar fi putut vinde petrolul pe piața internațională în mod normal, fără a evita sancțiunile, ar fi putut obține peste 28 de miliarde de dolari.

Potrivit Băncii Mondiale, Iranul a trecut prin ceea ce se numește "un deceniu pierdut" de creștere economică între 2011 și 2020. În medie, Produsul Intern Brut per capita s‑a contractat cu aproximativ 0,6 % anual între 2011 și 2020. "În ultimul deceniu, aproape 10 milioane de iranieni au ajuns în sărăcie. Între 2011 și 2020, ponderea iranienilor care trăiau sub pragul internațional al sărăciei a crescut de la 20 % la 28,1 %", se arată într‑un raport al Băncii Mondiale. În plus, "40 % din iranieni sunt vulnerabili să ajungă în sărăcie, în sensul că riscul de a deveni săraci pe termen scurt este mai mare de 1 din 5, o creștere de 10 puncte procentuale față de 2011".

După războiul cu Irakul, în anii ’90, Garda Revoluționară Iraniană a început să primească contracte publice mari, fără concurs. Şi-a dezvoltat propriile firme, care au devenit foarte influente, mai ales în domenii strategice precum petrol, energie, transport, telecomunicații și construcții. Așa s‑a născut o economie paralelă condusă de structuri legate de armată și securitate, care funcționează cu privilegii, fără transparență sau control civil.

Rezultatul este o economie dublă: un sector civil formal supus reglementărilor și un sistem paralel controlat de actori din structurile militare și de securitate. Oficialii iranieni se referă deseori la acest model ca la o "economie a rezistenței, menită să supraviețuiască sancțiunilor. În realitate, spun analiștii, este doar un mod de a concentra puterea și banii în mâinile unui cerc restrâns, în timp ce afacerile private sunt eliminate.

Această doctrină, promovată de ayatollahul Ali Khamenei, a fost folosită ca pretext pentru a concentra și mai multă putere economică în mâinile unui cerc restrâns legat de regim și Garda Revoluționară, în timp ce mediul de afaceri independent a fost marginalizat.

Firmele străine au părăsit Iranul, companiile locale s‑au chinuit să supraviețuiască, iar cei aliați cu Garda Revoluționară au fost mai bine poziționați pentru a funcționa sub sancţiuni. Au beneficiat de acces la valută străină, rute comerciale informale și protecție din partea serviciilor de securitate. De asemenea, consiliul responsabil cu protejarea instituțiilor politice ale Iranului s‑a asigurat că persoane loiale sunt plasate în funcții cu autoritate de supraveghere.

Diferența dintre cursurile oficiale și cele reale

În acest sistem, instabilitatea valutară nu mai este o întâmplare, ci devine parte structurală a economiei. Accesul la dolari sau la licențe de import depinde mai mult de alinierea politică, ceea ce a subminat încrederea în rial.

După reimpunerea sancțiunilor americane în 2018, statul a stabilit un curs artificial subvenționat pentru importurile esențiale: 42.000 riali pentru 1 dolar. În anii următori, numărul celor care se calificau pentru tranzacționarea la acest curs a fost restrâns deoarece rezervele de dolari s‑au epuizat.

Această politică a fost oficial abrogată în 2022, apoi înlocuită cu un alt curs subvenționat de 285.000 riali per dolar, în timp ce cursul paralel pe piața neoficială era de aproximativ 580.000‑630.000 în 2024, potrivit Băncii Mondiale. Această diferență mare a transformat dolarul într‑un privilegiu alocat de guvern.

Potrivit Băncii Mondiale, Iranul a acoperit deseori golurile din finanțele publice și deficitul bugetar prin injectarea de bani în economie, ceea ce, într‑o perioadă de inflație persistentă, este una dintre cele mai dăunătoare politici posibile. Familiile și firmele și‑au mutat economiile în dolari și bunuri, ceea ce a pus o presiune și mai mare asupra rialului și a accelerat deprecierea monedei.

Actualele proteste au început în decembie cu greve ale comercianților din Marele Bazar din Teheran, nu doar un simbol economic, ci și istoric și politic în Iran. La aceste proteste s-au auzit scandări precum "Comerciantul poate muri, dar nu va accepta umilința". Un mesaj mult mai profund, devenit un strigăt de revoltă împotriva condițiilor de trai și a unui regim care își pierde legitimitatea morală în fața propriilor cetățeni.