Performanță de urmărit - Optimea de finală dintre Sorana Cîrstea și Aryna Sabalenka s-a terminat în 80 de minute

Poza pentru articolul Optimea de finală dintre Sorana Cîrstea și Aryna Sabalenka s-a terminat în 80 de minute

Sport: Evenimentul din sport are implicații importante pentru competițiile viitoare.

Rezumat: Contextul complet al unui meci sau competiții de actualitate.

După ce reușise să producă surpriza în faza precedentă a competiției și să se impună în două seturi, 6-2, 7-6 (5), în fața Jelenei Ostapenko (28 de ani, 23 WTA), Sorana nu a mai avut același joc solid în fața liderului mondial, care și-a câștigat fără emoții duelului de joi noaptea.

Sorana Cîrstea rămăsese singura jucătoare din România pe tabloul principal a turneului de la Brisbane. Jaqueline Cristian și Gabriela Ruse, celelalte două românce din top 100, au fost eliminate în turul inaugural.

Sorana Cîrstea, eliminată de la Brisbane

Net favorită, jucătoarea din Belarus nu a lăsat loc de surprize în meciul contra româncei. Sorana a început rău și și-a pierdut serviciul încă din start, dar a făcut imediat break și a restabilit situația. De la 2-2, jocul iar s-a rupt în favoarea Arynei, care a mai câștigat o dată pe serviciul româncei și s-a desprins.

Până la finalul primei manșe, Sorana a mai pierdut un game, iar setul a mers în dreptul adversarei, după 41 de minute.

Al doilea set al confruntării a avut același istoric și s-a terminat chiar mai repede, după 39 de minute de joc. S-a mers cap la cap până la 3-3, moment în care Sorana a cedat complet, iar Sabalenka a făcut trei game-uri la rând, stabilind soarta jocului și obținând calificarea în sferturile de finală ale turneului, unde o va întâlni pe învingătoarea partidei Shnaider - Keys.

Succesul contra româncei a fost al șaptelea la rând al bielorusei la turneul de la Brisbane, Sabalenka fiind campioană la ediția precedentă.

Aryna are rezultate excelente la această competiției, ajungând în ultimul act la toate cele 3 participări anterioare la turneu, unde a pierdut finalele din 2023 (cu Noskova) și 2024 (cu Rybakina).

V-ati saturat de stiri negative? Trebuie sa cititi stirile de pe Good Headlines!


Actualitate.org vă oferă cele mai recente știri din surse de încredere, agregate pentru o lectură rapidă și completă.

Mai multe știri actualizate zilnic pe Actualitate.org.

Trimiteți un comentariu

Puteti adauga o completare a acestei stiti ori comentariul dumneavoastra, dar va rugam sa folositi un limbaj decent si sa un mesaj la subiect.

Mai nouă Mai veche