Previziuni și tendințe economice - Diana Buzoianu se laudă cu dosarele penale deschise angajaților. Ministra USR nu e afectată de moțiunea votată de parlamentari

Poza pentru articolul Diana Buzoianu se laudă cu dosarele penale deschise angajaților. Ministra USR nu e afectată de moțiunea votată de parlamentari

Economie: Detaliile economice esențiale sunt sintetizate pentru o perspectivă completă.

Pe scurt: Evoluțiile financiare recente și consecințele lor pentru buzunarul cetățenilor.

Ziua de luni, 15 decembrie 2025, a fost una extrem de tensionată pentru Guvernul Bolojan, care s-a confruntat cu două moțiuni simple de cenzură inițiate de opoziție. Una a vizat-o pe Diana Buzoianu, actualul ministrul al Mediului. În ciuda faptului că parlamentarii au votat împotriva sa, șefa de la Mediu nu pare prea afectată de acest lucru. Mai mult, ea a transmis un mesaj în cadrul căruia a enumerat câteva dintre realizările sale în fruntea ministerului.

Moțiunea simplă inițiată de AUR împotriva ministrului Mediului, Diana Buzoianu, intitulată „Prahova sub asediu. Peste 100.000 de români condamnaţi la sete şi boală sub privirea complice a ministrei Mediului, Diana Buzoianu”, a trecut cu 73 de voturi „pentru” și 43 „împotrivă”. De remarcat că PSD a votat alături de opoziție pentru adoptarea inițiativei.

Diana Buzoianu se laudă cu realizările sale din postura de ministru

Totuși, trecerea unei moțiuni simple nu duce automat la demiterea unui ministru, astfel că Diana Buzoianu a rămas în funcție, nepărând prea afectată de acest moment dificil. Mai mult, ministra a transmis, prin intermediul rețelelor de socializare, un mesaj în cadrul căruia a enumerat câteva dintre realizările sale în fruntea Ministerului Mediului. Ea a făcut referire la cele trei controale deschise împotriva unor depozite de lemn care comercializau lemne fără acte în regulă.

„3 controale, 3 dosare penale deschise!

La o aruncătură de băț de București, în depozite de lemn se comercializa lemn fără acte în regulă de proveniență sau, pentru aprox. 500 de mc, se comercializa chiar fără niciun act, având volum fictiv în SUMAL.

Valoarea prejudiciilor, confiscărilor şi amenzilor aplicate? 365.000 de lei. Dosarele penale își vor urma cursul în justiție.

Așa arată când Garda Forestieră nu întoarce privirea. Felicitări, Gărzii Forestiere Naționale! Felicitări, George Garbacea, gărzii teritoriale și Inspectoratului General al Poliției Române!

Garda Forestieră Națională, prin coordonarea gărzilor forestiere teritoriale, anunță demararea unei serii de controale de amploare care vor avea loc în perioada următoare pe întreg teritoriul național. Aceste acțiuni vizează, cu precădere, respectarea integrală a regimului silvic și combaterea fermă a fenomenului tăierilor ilegale”, a scris Diana Buzoianu, pe Facebook.

Nu a fost impresionată de moțiunea de cenzură

După ce a fost anunțat rezultatul votului în ceea ce privește moțiunea simplă inițiată de opoziție împotriva sa, Diana Buzoianu a declarat că nu are intenția de demisiona. Mai mult, ea a numit acest demers al celor din AUR drept un „bambilici”.

„Am asistat la o moțiune bambilici. Rezultatul nu e unul surprinzător: am mers în Parlament pentru că eu cred că trebuie să fie date toate informațiile necesare. Am spus foarte clar de la început, nu voi ceda, nu îmi voi da demisia, nu voi putea fi șantajată cu funcția”, a declarat Diana Buzoianu.

V-ati saturat de stiri negative? Trebuie sa cititi stirile de pe Good Headlines!


Actualitate.org vă oferă cele mai recente știri din surse de încredere, agregate pentru o lectură rapidă și completă.

Mai multe știri actualizate zilnic pe Actualitate.org.

Trimiteți un comentariu

Puteti adauga o completare a acestei stiti ori comentariul dumneavoastra, dar va rugam sa folositi un limbaj decent si sa un mesaj la subiect.

Mai nouă Mai veche