Revelații în dosar - ACȚIUNI PENTRU PREVENIREA ȘI COMBATEREA FAPTELOR ILICITE ÎN STAȚIILE DE CALE FERATĂ ȘI ÎN TRENURILE DE CĂLĂTORI

Ilustrație: Revelații în dosar - ACȚIUNI PENTRU PREVENIREA ȘI COMBATEREA FAPTELOR ILICITE ÎN STAȚIILE DE CALE FERATĂ ȘI ÎN TRENURILE DE CĂLĂTORI (Socante)

Socante: Revelațiile din dosar merită dezbătute în profunzime.

Pe scurt: Ce s-a întâmplat de fapt în acest caz impresionant.

În perioada 26 - 27 ianuarie 2026, la nivel național, polițiștii de la transporturi au acționat pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, prevenirea și combaterea faptelor ilicite în stațiile de cale ferată și în trenurile de călători.

În cadrul acțiunii, au fost efectuate verificări în 461 de stații de cale ferată și 489 de trenuri de călători, fiind legitimate 3.887 de persoane.

Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 585 de sancțiuni contravenționale, dintre care 232 la Legea nr. 61/1991, pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, 3 la Legea 333/2003, privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, 127 la H.G. nr. 203/1994, pentru stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele privind transporturile pe căile ferate române, valoarea totală a sancțiunilor aplicate fiind de 147.633 de lei.

Exemplu:

La data de 26 ianuarie 2026, polițiști Secției Regionale de Poliție Transporturi Galați – Biroul Siguranța Publică și Protecția Călătorilor au identificat un bărbat, de 21 de ani, care ar fi folosit fără drept o legitimație de călătorie tip C.F.R. cu reducere 100%, care se acordă elevilor, procurată în baza unui carnet de elev care nu i-ar fi aparținut, pentru a călători fraudulos.

În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și fals privind identitatea.

V-ati saturat de stiri negative? Trebuie sa cititi stirile de pe Good Headlines!


Actualitate.org vă oferă cele mai recente știri din surse de încredere, agregate pentru o lectură rapidă și completă.

Mai multe știri actualizate zilnic pe Actualitate.org.

Trimiteți un comentariu

Puteti adauga o completare a acestei stiti ori comentariul dumneavoastra, dar va rugam sa folositi un limbaj decent si sa un mesaj la subiect.

Mai nouă Mai veche