
Politica: Reacțiile și implicațiile politice ale evenimentului sunt detaliate mai jos.
Rezumat: Știrea explică implicațiile reale ale unei decizii guvernamentale.
„Chiar dacă mâine s-ar schimba premierul, indiferent cine ar fi el, problemele acestea rămân. Din cauza acestor probleme care au fost parţial rezolvate până acum, n-a fost o apetenţă pentru poziţia de premier a României în vara anului trecut”, a declarat premierul Ilie Bolojan la Radio România Actualități.
El a susținut că în interiorul PNL nu există tensiuni cu privire la măsurile luate de Guvern și că „doar în media, doar în zona de speculaţii, apar astfel de lucruri”.
„Eu, în relaţiile cu toţi colegii mei, nu am constatat acest lucru, dar v-am spus, nu asta este temerea mea”, a continuat Bolojan.
Căutați conținut similar? Vezi articole despre Politica, Guvern, Decizii publice și Update me.
Apoi, pe 19 ianuarie, Libertatea a anunțat că, în ședința liberalilor de la Vila Lac, Nicoleta Pauliuc, prim-vicepreședinte PNL, i-a cerut premierului și președintelui PNL, Ilie Bolojan, să corecteze două măsuri luate de Guvern contra celor vulnerabili. Prima doleanță a vizat eliminarea prevederii privind „prima zi de concediu medical fără plată” în cazul bolnavilor cronici, în special pentru pacienții oncologici. A doua cerere s-a referit la eliminarea oricărei prevederi care permite reținerea indemnizației de handicap și a venitului minim de incluziune pentru neplata impozitelor locale. Dar Ilie Bolojan i-a replicat că el nu mai face excepții și că „preferă să fie omul rău”.
Iar faptul că nemulțumirile în PNL cresc și că acestea nu au fost doar cazuri singulare a fost evidențiat și de europarlamentarul Rareș Bogdan, care a dat semnalul revoltei împotriva lui Bolojan și a spus că „din momentul ăsta voi vorbi”.
PSD este însă principalul adversar al premierului. Președintele partidului, Sorin Grindeanu, a recunoscut că vrea ca Bolojan să plece, pentru că este inflexibil și nu ține cont de propunerile primite în coaliție, dar a precizat că deocamdată nu este momentul, ținând cont că mai trebuie puși șefii serviciilor secrete și deocamdată nu există un buget pe 2026.
Ilie Bolojan este premierul României din iunie 2025 și președintele PNL din iulie 2025.
V-ati saturat de stiri negative? Trebuie sa cititi stirile de pe Good Headlines!
Actualitate.org vă oferă cele mai recente știri din surse de încredere, agregate pentru o lectură rapidă și completă.
Mai multe știri actualizate zilnic pe Actualitate.org.