
Socante: Drama sau ancheta descrisă are implicații profunde pentru societate.
Rezumat: Revelațiile din dosar și consecințele pentru cei implicați.
În ultimele 24 de ore, polițiștii au intervenit la peste 2.000 de solicitări ale cetățenilor, au fost constatate peste 7.600 de fapte contravenționale, iar 485 de permise de conducere au fost reținute.
La data de 17 ianuarie a.c., polițiștii au acționat, la nivel național, pentru a preveni faptele antisociale, organizând 403 acțiuni și au intervenit la 2.057 de evenimente, dintre care 1.738 au fost sesizate de cetățeni prin 112.
De asemenea, au fost depistate 14 persoane urmărite național și internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 30 de măsuri preventive.
Doriți mai multe informații pe tema Socante, Justitie, ROMANE, INTERVENTII și POLITIEI?
Pentru alte nereguli constatate, polițiștii au aplicat 7.646 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 3.078.545 de lei.
Polițiștii rutieri au acționat pentru creșterea siguranței în trafic, fiind constatate 83 de infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice. Au fost reținute 485 de permise de conducere, dintre care 45 pentru viteză și 140 pentru alcool.
De asemenea, au fost retrase 330 de certificate de înmatriculare.
*
Tot ieri, în cadrul acțiunii BLOCADA, organizată din dispoziția conducerii Ministerului Afacerilor Interne, pentru prevenirea/combaterea unor situații de risc și menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică, dispozitivele curente au fost suplimentate.
Astfel, la nivel național, aproximativ 3.000 de polițiști și jandarmi au acționat, în sistem integrat, pentru asigurarea unui climat de ordine publică, prevenirea faptelor cu violență, prevenirea traficului și consumului de droguri, precum și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.
Au fost organizate 398 de filtre, în cadrul activităților desfășurate, fiind verificate 5.957 de autovehicule și legitimate 10.090 de persoane.
Acțiunile pentru prevenirea accidentelor de circulație și creșterea siguranței în trafic au continuat, fiind efectuate 2.411 testări cu dispozitive etilotest/alcooltest și 72 cu aparatele din dotare pentru depistarea conducătorilor aflați sub influența substanțelor psihoactive.
În cadrul acțiunii Blocada, polițiștii au constatat 20 de infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice. Au fost reținute 216 permise de conducere, dintre care 18 pentru alcool. Totodată, au fost retrase 163 de certificate de înmatriculare.
Siguranța cetățenilor este o prioritate! În acest sens, structurile Ministerului Afacerilor Interne acționează permanent pentru prevenirea și combaterea oricăror evenimente care pot afecta liniștea comunității, fiind pregătite să intervină atunci când situația o impune.
Acțiunile polițiștilor și jandarmilor pentru menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică vor continua și în perioada următoare.
V-ati saturat de stiri negative? Trebuie sa cititi stirile de pe Good Headlines!
Actualitate.org vă oferă cele mai recente știri din surse de încredere, agregate pentru o lectură rapidă și completă.
Mai multe știri actualizate zilnic pe Actualitate.org.