
Romania: Subiectul românesc ridică întrebări relevante pentru cetățenii țării.
Essențial: Implicațiile evenimentului pentru România explicată clar.
Miercuri, 28 ianuarie, în jurul orei 13:55, pompierii au fost solicitați, prin apel la 112, să intervină în comuna Secuieni, pentru stingerea unui incendiu produs la un autoturism, în care se afla doar conducătorul auto și care se afla în mers pe strada Progresului, din satul Butnărești, informează ISU Neamț. La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Detașamentul de pompieri Roman, Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) și Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Neamț.
„La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta generalizat la întregul autoturism. Conducătorul auto, un bărbat în vârstă de 75 de ani, s-a autoevacuat până la sosirea forțelor de intervenție. Acesta nu a necesitat îngrijiri medicale. Pompierii au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost efectul termic al curentului electric cauzat de un cablu electric defect”, a precizat căpitan Irina Popa, purtătorul de cuvânt al ISU Neamț.
Continuați lectura cu articole similare despre Romania și Actualitate.
Foto: ISU Neamț
Ziarul de Roman pe rețeaua X / Twitter.
Cautati un cadou? Va sugeram sa alegeti un colier placat cu aur de pe Golden Amulets!
Actualitate.org vă oferă cele mai recente știri din surse de încredere, agregate pentru o lectură rapidă și completă.
Mai multe știri actualizate zilnic pe Actualitate.org.