
Diverse: Subiectul prezentat oferă informații utile și interesante pentru public.
Rezumat: Contextul complet al unei știri variate de actualitate.
Proba de cuplu a venit cu un traseu aplicativ plin de obstacole și provocări neașteptate.
Concurenții au fost nevoiți să găsească metode inedite pentru a înainta și a se strecura printre dificultăți, testând comunicarea și coordonarea în cuplu. Simona și Marius Urzică, Oase și Maria Pitică au trecut prin momente intense.
"Erai roșu la față, ochii bulbucați și urlai la mine, omule. Doamne sfinte, ce l-au fi apucat? Zici că ai intrat în ceasul morții, ferească Sfântul!", a spus Simona Urzică.
Doriți mai multe informații pe tema Diverse și AntenaPLAY?
"Nu era ușor, adică trebuia să exersezi o dată de două ori!", a spus Oase.
"Prima dată am încercat să merg în patru labe. N-a funcționat neam. Mi-am dat seama că e mai bine să mă concentrez pe modul în care mă mișc și să nu mai încerc să ridic genunchii, ca să nu îmi dezechilibrez cubul din spate. Și doar mergeam cu mâinile, spatele îl ridicam și încercam să mă împing și cu picioarele mă târam prin nisip", a spus Maria Pitică.
"Indiferent cât de nervos sunt sau ce se întâmplă, nu țip decât foarte, foarte, foarte rar", a spus Marius Urzică.
Ce s-a întâmplat ieri la Power Couple
Power Couple se apropie de finalul unei săptămâni pline cu adrenalină. După o lună cu probe spectaculoase, care au pus la încercare puterea fizică şi psihică a concurenţilor, competiția devine tot mai dură. În seara aceasta, cineva va fi eliminat!
Fetele au avut parte ieri de una dintre cele mai dificile misiuni, într-o ediţie lider de audienţă. În minutul de aur, aproape de ora 22, peste 900.000 de români se uitau la concurentele care spălau maşini la înălţime cu un burete de bucătărie.
Patru au reuşit să confirme investiţia, una nu a dus-o la capăt, iar două au renunţat...de frică. Adda şi Cătălin au fost primul cuplu propus pentru eliminare.
Emoţiile continuă, însă. În seara aceasta, o probă de cuplu săltăreaţă, pe plajă, le testeză coordonarea, încrederea şi lucrul în echipă. Tot atunci vine şi votul decisiv care va elimina încă un cuplu.
Cautati un cadou? Va sugeram sa alegeti un colier placat cu aur de pe Golden Amulets!
Actualitate.org vă oferă cele mai recente știri din surse de încredere, agregate pentru o lectură rapidă și completă.
Mai multe știri actualizate zilnic pe Actualitate.org.