Tendințe în cultură - Cine sunt oamenii care au stabilit noii șefi din instituțiile-cheie de cultură

Poza pentru articolul Cine sunt oamenii care au stabilit noii șefi din instituțiile-cheie de cultură

Cultura: Evenimentul artistic are implicații pentru scena culturală românească.

Pe scurt: Evenimentul cultural și ce înseamnă pentru scena românească.

„Această acţiune vine în completarea măsurilor adoptate recent, când am marcat o premieră administrativă în organizarea concursului pentru Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti. Acel moment a stabilit o nouă practică instituţională prin comunicarea numelor evaluatorilor, model aplicat ulterior şi în cazul concursurilor de la ARTEXIM, Complexul Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi şi Opera Maghiară din Cluj-Napoca”, se arată în comunicatul Ministerului Culturii, conform News.ro.

Pentru concursurile derulate înaintea instituirii acestei proceduri standardizate, publicarea numelor a necesitat o etapă intermediară de obţinere a consimţământului. Ministerul Culturii a solicitat acordul explicit al membrilor comisiilor pentru prelucrarea datelor cu caracter personal, asigurând astfel respectarea cadrului legal şi a normelor GDPR.

Muzeul Naţional Bran

Comisia de analiză a noului proiect de management:

  • Koppány Bulcsú Ötvös
  • Gavrilaş George Alexandru
  • Gabriel Tiberiu Rustoiu

Opera Naţională Română din Iaşi (sesiunea august 2025)

Comisia de concurs:

  • Cristina Uruc
  • Alexandru Boureanu
  • Vlad Mateescu
  • Cosma Mihai
  • Antoniu Zamfir
  • Ovidiu Florian Andriş

Muzeul Naţional de Artă al României (MNAR)

Comisia de concurs:

  • Koppány Bulcsú Ötvös
  • Maria Cristina Toma
  • Ovidiu Şandor
  • Cristina Verona Tobi
  • Alexandru Gavrilas
  • Attila Kim

Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR)

Comisia de concurs:

  • Zaharia Valeria-Oana
  • Bogdan Ştefan Trîmbaciu
  • Pepene Nicolae-Dorin
  • Ştefan Ciprian-Anghel
  • Gabriel Tiberiu Rustoiu
  • Zeno-Karl Pinter

Opera Naţională Română din Iaşi (sesiunea octombrie 2025)

Comisia de concurs:

  • Cristina Uruc
  • Alexandru Boureanu
  • Balázs Attila
  • Cosma Mihai
  • Antoniu Zamfir
  • Ovidiu Florian Andriş

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.

Caudati un cadou? Va sugeram sa alegeti un colier placat cu aur de pe Golden Amulets!


Actualitate.org vă oferă cele mai recente știri din surse de încredere, agregate pentru o lectură rapidă și completă.

Mai multe știri actualizate zilnic pe Actualitate.org.

Trimiteți un comentariu

Puteti adauga o completare a acestei stiti ori comentariul dumneavoastra, dar va rugam sa folositi un limbaj decent si sa un mesaj la subiect.

Mai nouă Mai veche