Ultima oră în politică - Hubert Thuma, lider influent în PNL, a ieșit din umbră și acuză Guvernul Bolojan în scandalul creșterii taxelor și impozitelor locale

Poza pentru articolul Hubert Thuma, lider influent în PNL, a ieșit din umbră și acuză Guvernul Bolojan în scandalul creșterii taxelor și impozitelor locale

Politica: Analiza politică oferită clarifică aspecte esențiale ale situației actuale.

Sinteză rapidă: Articolul clarifică nuanțele unei hotărâri politice de actualitate.

Este practic prima dată când Thuma își critică șeful direct, pe Bolojan, în public. Chiar dacă nu i-a rostit numele, trimiterea este clară.

„În ultimele zile, mulți primari au fost făcuți vinovați pentru creșterea taxelor și impozitelor locale. Însă nu primarii au decis această creștere. Cred în informarea corectă. Drept urmare, vin către dumneavoastră cu câteva precizări importante. Cadrul a fost schimbat la nivel național, prin pachetul fiscal intrat în vigoare la 1 ianuarie 2026 și prin ordonanța din decembrie 2025, care a modificat regulile pentru noul an. Iar mesajul public a fost limpede: Cine nu se conformează riscă să piardă bani prin transferuri de la bugetul de stat. Pe scurt: S-au schimbat regulile la nivel central, dar primarii au rămas să gestioneze nota de plată. Cu alte cuvinte, presiunea deficitului a fost împinsă către nivel local”, a scris Thuma pe Facebook.

El a adăugat că taxele și impozitele locale plătite de cetățeni nu constituie partea principală a unui buget local, mai ales în zonele dezvoltate, și că bugetele locale se sprijină în principal pe două surse majore: una este economia reală, prin impozitul pe venit redistribuit către comunități, iar a doua se referă la investiții și fonduri europene.

„Dacă vrem administrații locale puternice fără să-i cocoșăm pe oameni, există soluții mai sănătoase“, a completat vicepreședintele liberal, dând trei exemple: „să rămână în comunități mai mult din impozitul pe venit”, „creșterea veniturilor prin economie, nu prin poveri pe populație” și „investiții, locuri de muncă, un climat fiscal predictibil și atractiv”.

În final, Thuma a transmis un mesaj clar, care se referă la premierul Ilie Bolojan: „Nu trageți în primari pentru o decizie luată la centru. Primarii țin comunitățile în picioare, zi de zi”.

Hubert Thuma este cunoscut drept unul dintre cei mai importanți lideri din PNL și cu o foarte mare influență, chiar dacă nu apare în presă și nu face declarații politice. De data aceasta, însă, a făcut o excepție.

Mai mult, potrivit informațiilor Libertatea, Hubert Thuma este un adversar al actualului președinte al PNL, Ilie Bolojan. De altfel, au existat numeroase episoade în care Thuma și-a impus punctul de vedere în partid.

De exemplu, Thuma s-a implicat și l-a impus pe Crin Antonescu drept candidatul PSD-PNL la alegerile prezidențiale din luna mai 2025. Mai mult, Thuma nu l-a dorit pe prim-vicepreședintele PNL Ciprian Ciucu drept candidat al partidului la alegerile de la Primăria Capitalei din decembrie 2025, ci pe Stelian Bujduveanu, dar atunci a avut câștig de cauză Bolojan.

Amintim că, de la 1 ianuarie 2026, impozitele pentru români aproape s-au dublat, iar premierul Ilie Bolojan a spus la finalul anului trecut că acest lucru reprezintă contribuţia proprietarilor de case şi apartamente pentru bugetul local și că datorită acestor bani primăriile vor crea condiţii mai bune pentru locuitori.

.

Tranzactionati FOREX? Ati putea castiga mai mult si elimina riscurile cu ajutorul RobotFX!


Actualitate.org vă oferă cele mai recente știri din surse de încredere, agregate pentru o lectură rapidă și completă.

Mai multe știri actualizate zilnic pe Actualitate.org.

Trimiteți un comentariu

Puteti adauga o completare a acestei stiti ori comentariul dumneavoastra, dar va rugam sa folositi un limbaj decent si sa un mesaj la subiect.

Mai nouă Mai veche