Actualitate românească - Mâna și mintea umană

Poza pentru articolul Mâna și mintea umană

Romania: Situația actuală din România capătă contur prin detaliile oferite aici.

Sinteză rapidă: Contextul complet al unei știri importante din România.

Am greșit.

Am greșit pentru că, nu cu mult timp în urmă, pe un post național drag mie, am avut îndrăzneala să spun ceea ce vedeam. Un post care a avut curajul să mă invite și să mă lase să vorbesc liber despre rănile acestei țări numite România.

Am spus că ne hrănim pe datorie.

Că producem din ce în ce mai puțin și importăm din ce în ce mai mult.

Că prea multe dintre fiicele noastre ajung să-și monetizeze frumusețea în spații virtuale care nu le respectă demnitatea.

Că școala nu mai formează caractere, ci doar absolvenți dezorientați.

Că tinerii sunt ademeniți de droguri, de iluzii rapide și de succes fără muncă.

Că nu mai vrem să trudim, dar vrem să avem.

Că respectul și bunul-simț au devenit excepții, nu reguli.

Că impostura este adesea aplaudată, iar hoții ajung modele publice.

Am spus că vor urma convulsii sociale.

Că tensiunile acumulate în tăcere vor izbucni.

Că atunci când nedreptatea, frustrarea și neîncrederea se adună ani la rând, ele nu dispar — ele explodează.

Am spus că nu vin rușii.

Că pericolul nu vine neapărat din Est.

Că, în schimb, americanii pleacă încet, discret, strategic.

Că lumea se reașază, iar noi rămânem fără ancore, fără direcție, fără garanții.

Am spus că nu peste mult timp vom plăti scump această rătăcire colectivă.

Că se apropie vremea scadenței.

Că va fi dureroasă.

Am spus că sectorul privat va fi strivit de taxe și impozite tot mai mari.

Că proprietatea va fi pusă sub presiune.

Că energia, apa, resursele vor deveni instrumente de constrângere.

Că iubita noastră Europă, pe care o privim ca pe o garanție eternă, dă semne de oboseală și criză.

Astăzi, România este oficial în recesiune

Și eu vă cer iertare că am îndrăznit să spun ce credeam că este adevărul meu.

Pentru că, după acea emisiune, o mare parte dintre telespectatori mi-au trimis mesaje cu injurii. Mi-au spus că poporul român nu a trăit niciodată mai bine ca acum. Că exagerez. Că sunt pesimist. Că sunt împotriva progresului.

Poate am greșit în ton.

Poate am greșit în formulare.

Dar nu am greșit în durere.

Mâna umană și mintea umană sunt două daruri extraordinare. Cu mâna construim, cu mintea gândim. Când cele două lucrează împreună, o națiune se ridică. Când mintea se rătăcește și mâna refuză munca, începe declinul.

O țară nu cade dintr-odată.

Nu se prăbușește într-o zi.

Ea se macină lent, prin compromisuri zilnice, prin minciuni acceptate, prin nepăsare generalizată.

Politicienii ultimelor decenii — o clasă care s-a rotit la putere fără să se reformeze — nu au dorit un popor treaz. Un popor educat și critic este greu de manipulat. Un popor dependent este ușor de condus.

Dar vina nu este doar a lor.

Dacă iubim impostura, ea va prospera.

Dacă aplaudăm hoția, ea va deveni normă.

Dacă disprețuim munca, vom ajunge dependenți.

Dacă ne batem joc de școală, vom avea conducători pe măsură.

Mâna fără minte devine forță oarbă.

Mintea fără mână devine teorie sterilă.

O națiune are nevoie de amândouă: de gândire lucidă și de muncă cinstită.

Nu scriu aceste rânduri din ură.

Le scriu dintr-o iubire dureroasă pentru această țară.

Dumnezeu să vă binecuvânteze pe voi și țara numită România.

Și dacă am greșit spunând adevărul așa cum îl văd, îmi asum greșeala de a fi fost sincer.

V-ati saturat de stiri negative? Trebuie sa cititi stirile de pe Good Headlines!


Actualitate.org vă oferă cele mai recente știri din surse de încredere, agregate pentru o lectură rapidă și completă.

Mai multe știri actualizate zilnic pe Actualitate.org.

Trimiteți un comentariu

Puteti adauga o completare a acestei stiti ori comentariul dumneavoastra, dar va rugam sa folositi un limbaj decent si sa un mesaj la subiect.

Mai nouă Mai veche