Analiză culturală - INTERVIU „Pentru mine, atelierul este micul paradis în care îmi exorcizez demonii” – Mihai Negoi, pictor

Atelierul este un spațiu dens, viu, cu sute de portrete așezate cu tact, sprijinite de pereți sau suprapuse în straturi de culoare și priviri. Nimic nu pare întâmplător. Între picturi și lumină filtrată, Mihai Negoi vorbește despre imperfecțiune, control și pasiune exact așa cum pictează.

Cotidianul: Ești pictor contemporan, specializat în portrete, remarcându-te prin lucrări realizate în tehnici variate – ulei pe pânză și cărbune. Cine mai este Mihai Negoi dincolo de pictură?

Mihai Negoi: (gânditor) Sunt pictor doar când sunt aici, în atelier. Ar fi o greșeală să fiu pictor pe stradă – m-ar lua lumea de nebun. Deci, în rest, sunt un om aproximativ normal.

Sub normalitatea asta ascund, bineînțeles, o analiză personală pe care o fac oamenilor, ca să evoluez din punct de vedere al înțelegerii psihologice a unor personaje. Dar nu o arăt. Este un proces intim, intern.

Doriți mai multe informații pe tema Cultura, Arta, Recomandarile editorilor, pictor și Actualitate?

Cotidianul: Ce rol joacă chimia în pictură? Povesteai într-un material video despre albul de plumb.

Mihai Negoi: Ca să deschizi culorile în ziua de azi, folosești alb de zinc sau titan, dar acesta ia din intensitatea culorii. Albul de plumb, în schimb, are calitatea de a deschide culorile fără să le „văruiască”, fără să le ia din intensitatea cromatică. Pictorul Corneliu Baba folosea Galben de Napoli în loc de alb, asta o știu de la Henri Mavrodin, care i-a fost elev, și care mai târziu mi-a fost profesor în Academia de Artă.

Albul ăsta de plumb este cel mai important pigment din istoria picturii. L-au folosit toți în trecut, inclusiv Rembrandt, ca să dau un exemplu mai concret. Se vede diferența dintre un portret făcut cu alb de plumb și unul făcut cu alb de titan. Fără acest alb de plumb nu obții aceleași gradații fine ale tonurilor pielii și aceeași profunzime cromatică, nu obții carnația. Lucian Freud, când a auzit că se va interzice acest pigment, s-a panicat și a cumpărat tot stocul pe care l-a găsit disponibil pe piață, și avea dreptate… Acest pigment era baza picturii sale.

Nu sunt un adept al clasicului. Pur și simplu, o culoare deschisă cu alb de plumb sau Galben de Napoli arată altfel.

Cotidianul: Unde se termină controlul artistului și unde începe reacția imprevizibilă a materiei?

Mihai Negoi: Este o iluzie să controlezi ceva. Nu putem controla nimic. Controlul este doar o cale prin care tinzi, ca individ, să atingi „perfecțiunea” ta posibilă.

Perfecțiunea, ca și controlul, este imposibil de atins și imposibil de definit. Suntem ființe imperfecte. Tocmai asta ne dă valoare. Imperfecțiunea creează frumusețe și individualitate, caracter, pentru că natura nu este perfectă.

Nu suntem capabili, ca indivizi, cu toate mijloacele noastre de percepție, să percepem perfecțiunea în adevăratul ei sens.

Eu merg spre imperfecțiune. O imperfecțiune în spiritul subiectului.

În spiritul a ceea ce simt eu că este acel subiect.

Cotidianul:Dacă pictura ar fi o reacție chimică, ce este artistul? Catalizatorul, martorul sau substanța care se consumă?

Mihai Negoi: Sunt toate trei.

Reacția este ceea ce simți când vezi subiectul și, simplu, realizezi ce ar putea să fie, ce ai putea să scoți din el, anticipezi.

Catalizatorul este pasiunea. Și vreau să vorbesc puțin despre pasiune.

Pasiunea este cel mai important lucru în meseria asta, de pictor. Fără ea, nu am putea face ceea ce facem ca pictori. Și, după cum a spus un filosof francez, „nu există ideal pe lumea asta, oricât de înalt, care să nu poată fi atins prin puterea pasiunii, chiar și de un suflet sărac”.

Cotidianul.ro: Cine este martorul?

Mihai Negoi: Pictorul în primă instanță. El înțelege cel mai bine ceea ce a făcut… ceilalți sunt liberi să aleagă ce senzație doresc.

Cotidianul.ro: Ai spus că oricine poate să picteze. Unde se face diferența dintre un gest liber, pe care îl poate face oricine, și un act artistic asumat?

Mihai Negoi: Oricine poate să picteze, dacă își dorește cu adevărat. Dar ca să își dorească trebuie să aibă pasiune. Să nu aibă somn. Să nu aibă liniște. Și atunci, ca să se liniștească, va picta și, foarte important, s-o facă pentru el, nu pentru alții, nu pentru bani sau faimă.
Sunt mai multe motive pentru care poți începe să pictezi. Poți s-o faci ca să te descarci, să-ți exteriorizezi traume sau să îți arăți dragostea față de cineva – îi faci un portret. Sau pictezi un peisaj așa cum îl vezi tu. Nu ai cum să-l descrii altfel. Doar îl pictezi și îl arăți. Este o modalitate de expresie. Sunt mulți artiști care au pretenția că fac filosofie sau iluminare cumva prin pictura lor,… e ridicol, nu intru în subiect mai departe.

Cotidianul.ro:Îți mai aduci aminte ce ai pictat prima oară?

Mihai Negoi: Nu, dar am o poveste despre o pictură de-ale mea.

Când a fost eclipsa din 2000, eram la Sibiu și îl ajutam pe un prieten să-și facă un gard și o magazie mică. Când terminam lucrul, după-amiaza, mă duceam în oraș. Luam o bucățică de lemn din gardul vechi și niște culori.

La prânz urma să fie eclipsa. Pe un coș am văzut două berze și m-am apucat să le pictez. A venit eclipsa, m-am oprit, am urmărit-o, apoi am terminat tabloul.

Am venit în București. Sora mea a trecut pe la mine, a văzut tabloul și l-a vrut. Mi-a spus că poate îi aduce noroc, pentru că nu putea să facă copii. I l-am dat.

La ceva timp m-a sunat și mi-a spus că a rămas însărcinată.

După aceea, l-a dat unei prietene care își dorea și ea copii. A rămas și ea însărcinată. Apoi tabloul a circulat mai departe: la o altă prietenă care nu putea… și după aia a putut, la verișoara mea, care nu voia copii chiar atunci și l-a dat mai departe rapid, apoi la o prietenă model în America, care nu reușea să rămână însărcinată și care, după ce a avut tabloul, …nebunia este că a rămas și ea gravidă. Din păcate, am auzit că fata asta s-a sinucis,… poate era un preț de plătit, nu știu.

Și asta e povestea tabloului cu berzele. Tabloul cred că mai există undeva prin America,.. poate generând începuturi … și sfârșituri. Sau poate atârnă undeva de un perete fără vreun efect notabil, și toată povestea asta nu a fost decât o serie bizară de coincidențe.

Cotidianul.ro: Ai povestit și despre craniul din atelier, care a fost adus de cineva care studia medicina. Cum ajută prezența unui craniu în procesul picturii? Este un memento al fragilității sau un dialog tăcut cu moartea?

Mihai Negoi: Este ca un obiect prezent. Este colegul meu de atelier.

Cotidianul.ro: Știi care este povestea lui?

Mihai Negoi: Am înțeles că a fost un tip foarte inteligent și că a fost donat Facultății de Medicină.

Cotidianul.ro: Este un obiect de studiu.

Mihai Negoi: Da, s-a studiat după el.

Cotidianul.ro: Spuneai despre culoarea craniului că este una foarte frumoasă. Ce alte culori mai surprinde un artist vizual?

Mihai Negoi: De exemplu, la mine nu prea vezi albastru.

Cotidianul.ro: De ce?

Mihai Negoi: Griul, dacă e oranj pe lângă el, pare albastru, pentru că complementara oranjului este albastrul.

Este nevoia de complementaritate a ochiului. Dacă te uiți mult într-o lumină, să zicem de culoarea roșie, după ce închizi ochii vei vedea verde.

Uită-te la o lumină galbenă și, când închizi ochii, vei vedea violet. Deci ochiul simte complementaritatea în mod natural și încearcă să o compenseze.

Cotidianul.ro: Lipsește albastrul. Mai lipsește și altă culoare sau nuanță din picturile tale?

Mihai Negoi: Nu, în principiu, doar albastrul.

Cotidianul.ro: Și predomină griul?

Mihai Negoi: Predomină culorile pământului – ocrurile, oranjul, verdele închis, negrul. Mai puțin albastru.

Care este povestea atelierului în care lucrezi astăzi?

(Între timp, îi sună telefonul intervievatului și încheie conversația scurt. Era un băiat, Gelu Cursaru, dulgher din Brașov, care cântă blues și care era ilustrat într-un portret din atelier.)

Mihai Negoi: Prietena mea de atunci, care era maseuză, căuta un spațiu central pentru un cabinet de masaj și, când a venit aici, a zis că nu-i place, că e praf și că e frig. Și atunci am zis că îl iau eu. Din 2021–2022 m-am apucat să pictez aici.

Cotidianul.ro: Spuneai că te ajută faptul că aici poți să bați cuie în pereți.

Mihai Negoi: Da, nu vreau să fiu condiționat. Atelierul l-am luat într-o stare care nu era ideală și asta m-a bucurat. Am zis că trebuie să fie un spațiu în care să te simți liber. Nu trebuie să fie aranjat, nu trebuie să prezerv nimic, iar pictura trebuie s-o agăți de un cui pe un perete, să te uiți la ea un timp, să vezi dacă rezistă judecății tale câteva zile,… luni,.. poate ani.

Cotidianul.ro: Ce mai face un artist vizual într-un atelier, în afară de pictură? Ritualuri, vulnerabilități, libertăți?

Mihai Negoi: În general, pictez, gândesc, mai vin prieteni, le fac portretele, mai beau o bere, două cu ei, mai vin modele… te mai dai la ele dacă sunt simpatice și disponibile,.. și speri să fie suficient faptul că ești pictor, ca să și ai succes la ele. (râdem)

Pentru mine, atelierul este micul paradis în care îmi exorcizez demonii.

Cotidianul.ro: Povesteai că acum câțiva ani făceai portrete la Costinești.

Mihai Negoi: Eu intrasem la facultate și m-am dus la mare două zile. A doua zi urma să plec, că nu mai aveam bani. Mă uitam la mare, fumam ultima țigară. A venit la mine o fată care făcea reclamă la țigări. Mi-a zis că are o promoție și că, dacă îi dau pachetul cu câte țigări mai am, îmi dă unul nou. Am făcut schimb. Apoi mi-a pus niște întrebări și am câștigat două bilete la cinema. I-am zis că nu voi merge, că a doua zi plecam.

Când să plece, a văzut blocul de desen. M-a întrebat dacă sunt pictor. I-am zis că da. I-am făcut un portret, apoi a început să se adune lumea. Am stat până dimineață să fac portrete și până la sfârșitul sezonului după aceea.

Cotidianul.ro: Spuneai că ai locuit și în Franța. Ce ai făcut acolo și ce a însemnat acea experiență pentru tine?

Mihai Negoi: În Franța, am plecat pentru că m-a invitat un prieten. Mi-a zis să vin 15 zile în Franța la el. Eu nu ieșisem niciodată din țară.

Când am revenit în țară, am vândut tot ce am avut – tablouri – și m-am reîntors în Franța. Am stat 13 ani acolo,… dar asta e o altă poveste.

Cotidianul.ro: La ce proiecte viitoare lucrezi?

Mihai Negoi: În pictură voi aborda niște teme mai dramatice – Poate niște portrete ale Holocaustului. Și, pe plan secund, am început un film de lung metraj despre un pictor care a pierdut o mare dragoste … poate se va numi „Ultimul portret”, dar încă nu m-am hotărât la titlu. Este un scenariu mai special. Voi fi un pictor care regizează, sau poate un regizor care pictează,… văd eu.

Cotidianul.ro: Ce mai înseamnă arta în ziua de azi?

Mihai Negoi: Poate fi o obsesie, o curiozitate, poate fi un mod de a evolua. În momentul în care o persoană studiază și învață cu adevărat să deseneze, va vedea altfel lumea. Ochiul observă detalii, iar mintea recompune o realitate alternativă personală. Nu are rost să imiți. Ion Frunzetti spunea: „Un artist care nu înțelege marea abstracție a lumii înconjurătoare nu va fi decât un vânzător de senzație în coajă proprie.” Ca artist, tu trebuie să fii cel mai mare critic al tău și trebuie să fii justificat.

Și ca să închei, Lucian Freud picta foarte meticulos și realiza un portret în șase, chiar opt luni, după care era posibil să-l distrugă dacă nu-i plăcea. Fiecare pată de culoare era analizată timp îndelungat. Și așa făcea, tușă cu tușă. Lucrările lui sunt foarte muncite, pline de încărcătură psihologică și rămâne pictorul expresionist figurativ cel mai important pentru mine. Eu nu pot fi așa, n-am răbdarea lui Freud, totul vine repede și nu știu cât timp va persista,.. așa că pictez ca și cum mâine nu ar mai fi posibil.