
Sport: Evoluțiile recente din sport sunt sintetizate pentru o perspectivă completă.
Pe scurt: Rezultatul competiției și contextul detaliat al performanței.
Reprezentativele SUA și Slovaciei au reînnodat în semifinala olimpică de la Milano Cortina o rivalitate tânără, începută în urmă cu aproape 10 ani și care se afla în echilibru, 5-5, înaintea meciului care decidea adversara Canadei din ultimul act.
Au ajuns în această fază pe trasee ușor diferite, slovacii cedând în grupa B în fața Suediei, dar încheind pe primul loc. Poziție pe care SUA și-a asigurat-o în grupa C în mod autoritar, trei victorii, golaveraj impunător, +11.
De acum însă nu se mai putea negocia nimic. Odată intrați pe gheață, americanii au început rapid, într-un ritm autoritar, dar steril. Au atacat, au insistat, au recuperat, însă golul nu a venit atunci, în miezul asaltului.
Explorați alte articole recente despre Sport, Competitii sportive și Jocurile Olimpice.
S-a concretizat în minutul 4:19, atunci când centrul Dylan Larkin de la Detroit Red Wings, venit de pe margine, a preluat rapid pucul. O acțiune individuală pornită din pasa lui Zach Werenski a mers până la șutul reușit, cu care l-a surprins pe portarul slovac Samuel Hlavaj, actualmente la Iowa Wild, în AHL.
Prima repriză a intrat apoi într-o etapă fără amenințări reale, câteva clinciuri tipice hocheiului, potolite rapid de arbitri. Nu au profitat slovacii de cele două powerplay-uri, după eliminările lui McAvoy pentru obstrucție și a lui Werenski pentru întârzierea jocului.
SUA, avans de două goluri după prima repriză
Americanii, în schimb, au mai lovit o dată, în ultimul minut al părții întâi, în powerplay, cu Kelemen pe bancă pentru ținere. Thompson, de la Buffalo Sabres, a înscris, din pasa lui Jack Eichel, repriza încheindu-se cu un liniștitor pe moment 2-0 pentru echipa SUA.
Revenite pentru partea secundă, cele două echipe s-au înfruntat fără să creeze un pericol arzător la poarta adversă, însă după câteva minute slovacii au amenințat mai apăsat. Presiunea s-a risipit însă și lucrurile aveau să ia curând o turnură favorabilă pentru team-ul antrenat de Mike Sullivan.
Jack Hughes (New Jersey Devils) a dus scorul la 3-0 (minutul 32:14) din pasa lui Werenski. Încă amețiți de „pumnul” primit, slovacii au lăsat garda jos. La faza următoare, peste doar 19 secunde, Jack Eichel (Vegas Golden Knights) a șutat excelent în vinclu din pasa lui Brady Tkachuk și tabela arăta 4-0.
Antrenorul slovacilor, Vladimir Orszagh, a schimbat portarul. Stanislav Skorvanek, care apără în campionatul intern, la HK Dukla Michalovce, a intrat în locul lui Hlavaj. O repriză cu 4 eliminări pentru Slovacia și două în tabăra americană s-a încheiat cu încă un gol al dublilor campioni olimpici (1960, 1980).
SUA mărește avantajul, 5-0 înaintea ultimei reprize
Același Hughes, angajat de Werenski, a adâncit rana slovacă în minutul 38:24, cu pasă de la Werenski. Un prim șut american a trecut prin spatele porții, Skorvanek nu a apucat să se repoziționeze în partea cealaltă și scorul ajungea la 5-0.
„Știam care e calitatea adversarilor, am plătit prețul pentru prea multe eliminări, trebuie să ne reparăm singuri greșelile”, spunea înaintea ultimei reprize căpitanul Slovaciei, Tomas Tatar.
O finală Canada – SUA era tot mai aproape, americanii au început repriza a treia fără Tage Thompson, însă nu a venit golul 6 al americanilor, ci acea mândrie un pic restaurată a slovacilor prin reușita tânărului Jurak Slafkovsky (21 de ani, Montreal Canadiens) din pasa lui Adam Ruzicka, în minutul 44:55.
Un contraatac iute al lui Brady Tkachuk câteva minute mai târziu nu a schimbat tabela, Skorvanek reușind să pareze. Nu a mai putut face nimic însă în minutul 50:52, când același Tkachuk și-a pus și el numele pe lista marcatorilor pentru 6-1, din pasa lui Vincent Trocheck.

Gărzile au coborât un pic, peste un minut și jumătate, Pavol Regenda (San Jose Sharks) a șutat imparabil, valorificând pasa lui Milos Kelemen pentru 2-6.
Minutele de final au tensionat nervii și, după o scurtă bătaie cu pumnii căutând fețe și arbitrii la mijloc, slovacul Erik Cernak, respectiv Brady Tkachuk au luat pedepse de 10 minute. Scorul a rămas 6-2, iar SUA merge în finala contra Canadei.
Ultimul act al turneului olimpic de hochei e programat duminică, 22 februarie, în ultima zi a Jocurilor, de la ora 15:10, în timp ce meciul pentru medalia de bronz va fi sâmbătă, de la ora 21:40, Slovacia-Finlanda.
Tranzactionati FOREX? Ati putea castiga mai mult si elimina riscurile cu ajutorul RobotFX!
Actualitate.org vă oferă cele mai recente știri din surse de încredere, agregate pentru o lectură rapidă și completă.
Mai multe știri actualizate zilnic pe Actualitate.org.