Ce se ascunde în spatele cazului - Vizită diplomatică și economică de anvergură în județul Mureș, cu miză culturală internațională

Poza pentru articolul Vizită diplomatică și economică de anvergură în județul Mureș, cu miză culturală internațională

Societate: Informațiile sociale recente necesită o perspectivă nuanțată pentru înțelegere corectă.

Sinteză: Articolul prezintă o situație socială reală și implicațiile ei pentru comunitate.

Ambasadorul României la Budapesta, Gabriel Șopandă, împreună cu consilierul economic al Ambasadei României, Horia Mintaș, au efectuat o vizită oficială în județul Mureș, în cadrul unui amplu proiect cultural-diplomatic cu deschidere internațională. Programul delegației a debutat în localitățile Luduș și Iernut și a continuat la Crăiești, unde a fost vizitată ferma avicolă „Puiul de Crăiești”. Agenda vizitei a inclus și Aeroportul Internațional Târgu Mureș, considerat un obiectiv strategic pentru dezvoltarea economică a regiunii, dar și întâlniri în mai multe localități importante ale județului, precum Sovata, Reghin și municipiul Târgu Mureș.

Deplasarea a avut loc în cadrul unui proiect inițiat de Asociația pentru Dezvoltare Comunitară IUNONA din Târgu Mureș, care își propune promovarea, la nivel local, național și internațional, a valorilor ce definesc orașul Târgu Mureș, Transilvania și România. Proiectul include componente culturale, economice și educaționale, urmărind crearea unor punți de colaborare între antreprenori din România și Ungaria și valorificarea oportunităților comune de business.

În cadrul întâlnirilor, delegația a avut discuții cu factori politici și economici, cu reprezentanți ai mediului de afaceri, dar și cu mediul universitar, inclusiv la Universitatea de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș.

„Vă mulțumesc mult pentru ocazia de a fi în județul Mureș și de a avea câteva zile de deplasări în mai multe localități și discuții cu oameni de afaceri, cu reprezentanți ai companiilor care au activități atât de importante nu doar în județ, ci și în străinătate, multe dintre ele în Ungaria. Am avut, la începutul lunii decembrie anul trecut, la Budapesta, o discuție cu conducătorul Asociației IUNONA și am avut o mare bucurie să auzim despre un proiect care urma să fie organizat la Budapesta, în Ungaria, la jumătatea lunii noiembrie 2026. De atunci am considerat necesar și util să avem mai multe discuții, să ne cunoaștem mai bine și să vedem cum putem asigura acestui eveniment o reușită, atât din punct de vedere cultural, cât și al altor evenimente conexe pe care intenționăm să le organizăm împreună la Budapesta în acele zile. Pe lângă faptul că va fi un concert de muzică la Academia Franz Liszt, vom mai avea o dimensiune economică, un mic forum de afaceri cu firme din Ungaria, o componentă culturală și una educațională. Din aceste motive suntem acum aici și am avut aceste zile de vizite și întrevederi cu oameni de afaceri, cu oameni interesați de relațiile dintre țările noastre, în județul Mureș”, a declarat Gabriel Șopandă, Ambasadorul României în Ungaria.

Întrebat cu ce impresie a rămas după ce a vizitat județul nostru, Gabriel Șopandă a declarat: „Aveam deja o părere bună despre județul Mureș și despre traiul din Mureș, dar acum, fiind în contact direct cu autorități locale și cu oameni de afaceri din mai multe domenii, sunt convins că există oameni și întreprinderi interesate să se dezvolte, să intre în contact cu parteneri din Ungaria, să se profileze ca parteneri serioși și competitivi într-o relație economică cu structuri similare din Ungaria. Îi așteptăm cu drag. Acum am avut un prim contact direct cu ei, am răspuns la întrebările lor. Îi așteptăm cu drag la Budapesta și, între timp, putem pregăti nu doar prezența lor în noiembrie, în capitala Ungariei, ci și să le răspundem, în orice moment, la orice mesaj, solicitare sau întrebare. Cu plăcere”.

Diana Cărburean

Cautati un cadou? Va sugeram sa alegeti un colier placat cu aur de pe Golden Amulets!


Actualitate.org vă oferă cele mai recente știri din surse de încredere, agregate pentru o lectură rapidă și completă.

Mai multe știri actualizate zilnic pe Actualitate.org.

Trimiteți un comentariu

Puteti adauga o completare a acestei stiti ori comentariul dumneavoastra, dar va rugam sa folositi un limbaj decent si sa un mesaj la subiect.

Mai nouă Mai veche