Ce trebuie să știi despre situația actuală - De acum nu mă mai întristează nimic

Poza pentru articolul De acum nu mă mai întristează nimic

Romania: Subiectul românesc ridică întrebări relevante pentru cetățenii țării.

Sinteză: Articolul detaliază un eveniment național recent și implicațiile sale.

Nu mă mai întristează nimic. Nici criza. Nici prăbușirea. Nici dezordinea globală. Ceea ce se întâmplă nu este o tragedie, ci o deconspirare. O dezgolire brutală a unei lumi care a trăit prea mult din iluzie. România nu intră într-o criză. România iese dintr-o minciună. Europa nu se prăbușește din interior. Europa își arată fisurile pe care le-a ascuns sub discursuri lucioase. Statele Unite nu rătăcesc pentru prima dată. Orice imperiu rătăcește înainte de a-și înfrunta propria măsură.

Istoria nu aduce apocalipse spectaculoase

Istoria nu aduce apocalipse spectaculoase. Aduce dezvrăjiri. Se schimbă polii de putere, se nasc imperii convinse că violența și dominația sunt ciment etern, apoi se dizolvă în ambiguități morale și colaps economic. Nu este sfârșitul lumii. Este sfârșitul unei credințe fabricate. Democrația românească nu este în pericol. Nu poți pierde ceea ce nu ai avut niciodată în mod real. A trecut pe la poartă, a zâmbit frumos și a plecat. Noi am rămas ce am fost: dependenți de un centru exterior. Cândva de Imperiul Roman, apoi de Imperiul Otoman, mai târziu de Germania Nazistă sau de Uniunea Sovietică. Astăzi dependența poartă un costum elegant și vorbește în limbaj tehnocratic, dar esența nu s-a schimbat. Nu contează a cui colonie ești.

Contează că accepți să fii colonie.

Slugărnicia, trădarea, jaful – nu sunt accidente istorice. Sunt constante. Puținii care au încercat să construiască un destin au fost fie eliminați, fie au devenit ei înșiși arhitecții propriului dezastru. Boala noastră nu este sărăcia. Este amnezia selectivă. Uităm ce ne convine și inventăm aureole pe care nu le-am purtat niciodată. Nu doar noi suferim de această patologie. Toate popoarele își construiesc mituri compensatorii pentru a justifica derapaje morale. Dar când mitul devine fundament politic, căderea devine inevitabilă. S-a năruit imaginea democrației cosmetizate. Machiajul a fost spălat de lacrimile unui popor credul. Timp de 35 de ani ni s-a vândut bunăstare pe datorie. Un spectacol ieftin întreținut de figuranți obedienți și interese obscure.

Strălucire îmbâcsită de abuz și minciună.

Așa-zisul Proiect European – întruchipat instituțional prin Uniunea Europeană – nu se destramă pentru că ar fi fost sabotat din exterior. Se erodează pentru că a înlocuit idealul cu birocrația și solidaritatea cu competiția cinică. Douăzeci și șapte de economii care se suspectează reciproc nu pot construi un vis comun. Visul occidental era în comă încă din criza financiară din 2008. Atunci a început dezintegrarea lentă. Acum doar asistăm la consecințe. Nu ne-am trezit pentru că am devenit mai înțelepți. Ne-am trezit pentru că ne dor buzunarele. Pentru că nedreptatea a devenit grotescă. Pentru că educația s-a golit de sens, iar bunul-simț a devenit o relicvă. Generația copiilor noștri este prima care trăiește cu mai puține perspective decât părinții ei.

Este o fractură istorică.

Iar când prezentul moare, orice alternativă pare respirabilă. De aceea tinerii cochetează cu autoritarismul, cu extremismul, cu ideologiile radicale. Nu pentru că le înțeleg profund. Ci pentru că simt că actualul sistem nu mai oferă nimic. Când centrul se prăbușește, marginile devin atractive. Poporul încă preferă să ignore adevărul. Să se mire. Să întrebe „cum am ajuns aici?” fără să accepte că a participat activ la construcția acestui drum. Nimeni nu ne apără interesele dacă nu suntem capabili și demni să ni le apărăm singuri. Nu există salvatori. Nu există eroi providențiali. Există doar responsabilitate sau colaps. Ce trăim nu este o tragedie cosmică. Este o factură. Factură pentru ignoranță morală. Pentru confortul în minciună. Pentru delegarea demnității. Nu mă mai întristează nimic. Pentru că uneori prăbușirea este singura formă de igienă istorică.

V-ati saturat de stiri negative? Trebuie sa cititi stirile de pe Good Headlines!


Actualitate.org vă oferă cele mai recente știri din surse de încredere, agregate pentru o lectură rapidă și completă.

Mai multe știri actualizate zilnic pe Actualitate.org.

Trimiteți un comentariu

Puteti adauga o completare a acestei stiti ori comentariul dumneavoastra, dar va rugam sa folositi un limbaj decent si sa un mesaj la subiect.

Mai nouă Mai veche