Medicina: Progresul medical explicat mai jos merită atenție pentru publicul larg.
Rezumat: Progresul sau alerta medicală explicată în detaliu.
COMUNICAT DE PRESĂ
CNAlz 2026 | România în fața următorului pas: construirea cadrului pentru prevenție, diagnostic timpuriu și îngrijire în boala Alzheimer
Cea de-a 16-a ediție a Conferinței Naționale Alzheimer – CNAlz 2026 se încheie astăzi
Căutați conținut similar? Vezi articole despre Medicina, Sanatate și Eveniment.
Într-un context marcat de evoluții rapide în diagnosticul și tratamentul bolii Alzheimer, cu accent tot mai puternic pe prevenție, diagnostic timpuriu și intervenție precoce, Conferința Națională Alzheimer 2026 a reunit, în perioada 24 – 27 februarie 2026, experți naționali și internaționali, profesioniști din sănătate, cercetători, reprezentanți ai autorităților și ai societății civile.
Ediția din acest an a pus în centrul dialogului o întrebare esențială pentru sistemul de sănătate și societate: cum transformăm progresul științific în acces real la servicii funcționale și sprijin concret pentru pacient și familie.
Această preocupare reflectă presiunea tot mai mare asupra sistemului medical de a integra rapid evoluțiile științifice și de a reduce decalajul dintre progresul medical și accesul la servicii. În acest cadru, conferința nu a fost doar un spațiu de reflecție, ci și de formulare a unor direcții concrete de acțiune.
De la dialog la măsuri: un răspuns coordonat la provocările demențelor
În deschiderea conferinței s-a conturat ideea centrală a acestei ediții: progresele din domeniul demențelor impun o coordonare mai strânsă între sistemul de sănătate, politicile publice și serviciile sociale, pentru a permite implementarea lor în practică.
Prof. Dr. Cătălina Tudose, Președinta Societății Române Alzheimer și Președinta CNAlz 2026, a subliniat rolul conferinței ca spațiu de dialog și cooperare între specialități, evidențiind necesitatea alinierii practicii medicale din România la standardele internaționale și adaptării serviciilor la noile direcții din diagnostic și tratament. Totodată, a atras atenția asupra absenței unui Plan Național pentru Demență, considerată o vulnerabilitate majoră a răspunsului sistemului de sănătate, în contextul creșterii numărului de cazuri.
Datele prezentate de Alzheimer Europe reflectă amploarea provocării: în prezent, în România, aproximativ 300.000 de persoane trăiesc cu demență, iar numărul acestora este estimat să crească semnificativ până în 2050, accentuând nevoia de investiții în prevenție, diagnostic, îngrijire și protecție socială. În acest context, a fost subliniată importanța consolidării strategiilor naționale în domeniul demențelor, a dezvoltării unor politici publice integrate și a transformării progresului științific în măsuri concrete de sprijin pentru pacienți și familiile acestora.
Schimbări în înțelegerea și tratamentul bolii Alzheimer – de la cercetare la aplicare clinică
Programul științific al conferinței a evidențiat transformările profunde care au loc în diagnosticarea și tratamentul bolii Alzheimer, inclusiv dezvoltarea terapiilor care pot influența evoluția bolii, utilizarea biomarkerilor pentru diagnostic precoce și integrarea tehnologiilor digitale și a inteligenței artificiale în evaluarea și monitorizarea pacienților. Aceste evoluții marchează o schimbare de paradigmă, orientând intervenția către depistare precoce și tratamente care pot influența evoluția bolii.
Specialiștii au subliniat că aceste evoluții presupun nu doar inovație științifică, ci și reorganizarea traseelor de diagnostic și tratament, precum și adaptarea infrastructurii medicale la noile cerințe.
Conferința a abordat, totodată, dimensiunea complexă a bolii Alzheimer, dincolo de aspectele strict clinice, incluzând prevenția și controlul factorilor de risc, impactul izolării sociale asupra declinului cognitiv, educația și sprijinul pentru familie și îngrijitori, precum și dezvoltarea unor modele integrate de îngrijire, de la sprijin la domiciliu până la îngrijirea paliativă.
Un punct important al discuțiilor a vizat adaptarea mediului și dezvoltarea unor servicii „dementia-friendly”, menite să reducă barierele de acces și riscul de excluziune socială, precum și necesitatea protejării drepturilor și demnității persoanelor afectate.
Toate aceste direcții evidențiază necesitatea unei abordări integrate, care să combine progresul medical cu sprijinul social și cu respectarea demnității persoanelor cu demență.
Datele ca fundament pentru politici publice eficiente
Participanții au subliniat că lipsa unor date naționale coerente privind prevalența, traseul de diagnostic și accesul la servicii limitează capacitatea de planificare strategică în domeniul demențelor. În absența unui astfel de cadru informațional, alocarea resurselor și dezvoltarea serviciilor specializate rămân fragmentare și reactive.
Pașii următori pentru prevenție, diagnostic și îngrijire
Conferința Națională Alzheimer 2026 se încheie reafirmând necesitatea dezvoltării unui cadru funcțional care să integreze prevenția, diagnosticul timpuriu, tratamentul și îngrijirea pe termen lung.
Participanții au subliniat că acest obiectiv poate fi realizat doar prin colaborare multidisciplinară și prin politici publice bazate pe date relevante privind prevalența bolii și accesul la servicii, capabile să susțină pacienții, îngrijitorii și profesioniștii implicați.
Implementarea acestor direcții reprezintă o condiție esențială pentru consolidarea răspunsului național în domeniul demențelor și pentru îmbunătățirea calității vieții persoanelor afectate și a familiilor acestora.
Despre Societatea Română Alzheimer
Societatea Română Alzheimer este o organizație non-guvernamentală, non-profit, fondată în 1992, cu misiunea de a contribui la îmbunătățirea calității vieții persoanelor vârstnice cu tulburări neurocognitive și a familiilor acestora. Societatea dezvoltă programe de prevenție, informare, educație și sprijin pentru pacienți și îngrijitori și promovează modele de bune practici în îngrijirea medico-socială comunitară și susține dezvoltarea de politici publice care tratează demențele ca prioritate majoră de sănătate publică.
www.alz.ro
www.alzcongres.ro
Contact:
Pentru informații suplimentare, vă rugăm să contactați:
Telefon: 0799 033.237, Ioana Lazăr
E-mail: media@ralcom.ro
www.ralcom.ro
V-ati saturat de stiri negative? Trebuie sa cititi stirile de pe Good Headlines!
Actualitate.org vă oferă cele mai recente știri din surse de încredere, agregate pentru o lectură rapidă și completă.
Mai multe știri actualizate zilnic pe Actualitate.org.