
Romania: Informațiile din România recente merită analizate dincolo de titluri.
Rezumat: Detaliile cheie ale unui subiect de interes național.
Doi tineri, de 17 și 18 ani, au fost reținuți pentru 24 de ore și vor fi prezentați instanței cu propunerea de măsuri preventive după ce ar fi tras cu pistoale neletale în direcția mai multor tinere, două dintre acestea fiind atinse. Marți, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București (DGPMB) – Secția 19 Poliție au reținut doi tineri, în vârstă de 18 și, respectiv, 17 ani, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și tulburarea liniștii și ordinii publice, informează Biroul de presă al Poliției Capitalei.
Potrivit anchetatorilor, luni seară, în timp ce se aflau la intersecția unor străzi din Sectorul 5, pe fondul unui conflict spontan, cei doi tineri ar fi adresat injurii persoanelor vătămate, tulburând astfel liniștea și ordinea publică. Ulterior, aceștia ar fi tras cu pistoale neletale asupra a patru tinere, după care ar fi părăsit zona. ‘Două dintre tinere, în vârstă de 16, respectiv 17 ani, au fost atinse cu bilele aferente la nivelul membrelor. Persoanele vătămate nu au necesitat îngrijiri medicale, refuzând transportul la spital’, arată sursa citată.
Cei doi tineri au fost depistați la scurt timp de polițiști și conduși la sediul unității de poliție, în vederea audierii. Totodată, cele două arme neletale au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor.
Interesați de subiectele Romania și Eveniment? Citiți mai mult aici.
Față de cei doi a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentați magistraților cu propunere legală.
Foto: Poliția Română, via digi24.ro
Tranzactionati FOREX? Ati putea castiga mai mult si elimina riscurile cu ajutorul RobotFX!
Actualitate.org vă oferă cele mai recente știri din surse de încredere, agregate pentru o lectură rapidă și completă.
Mai multe știri actualizate zilnic pe Actualitate.org.