Vedete: Viața privată sau profesională a vedetei este clarificată în continuare.
Sinteză rapidă: Informațiile din lumea vedetelor și ce nu s-a spus până acum.
Carmen Brumă (48 de ani) a publicat un mesaj motivațional pentru femeile care cred că vârsta de 40 de ani reprezintă o barieră în atingerea obiectivelor. Prin exemplul propriu, ea a explicat cât de mult o încântă viața de studentă pe care o trăiește în prezent.
Carmen Brumă / Foto: Instagram
Vedeta este anul II la Masterul de Nutriție și Siguranță Alimentară din cadrul Universității de Medicină și Farmacie Carol Davila București, iar rezultatele sale sunt de lăudat.
Vreți să citiți și alte articole despre Vedete, Showbiz, ani, Carmen și Bruma?
După ce a dat examen, Carmen a fost admisă la buget și s-a clasat pe lista primilor 15 candidați. Performanța sa a continuat și pe parcursul studiilor, iar în primul an efortul depus i-a adus o bursă de merit.
„Nici nu știu cum să vă spun că am terminal sesiuneaaaa. Pentru cei care nu știu, sunt anul II la Masterul de Nutriție și Siguranță Alimentară din cadrul UMFCD. Am intrat prin examen (4 pe loc) în primii 15 la buget (nu plătesc taxă).
În primul an, am luat bursă de merit. Nu mi-am propus, dar m-am străduit mult, recunoscut, pentru că mă gândeam că nu voi face față. O mare parte din colegii mei sunt medici, iar asta a fost o presiune în plus pentru mine”, a povestit Carmen pe Instagram.
Carmen Brumă, șase de 10 la sesiunea de iarnă
De asemenea, la sesiunea de examene din această iarnă, Carmen a obținut nota maximă la 6 dintre cele 7 examene, fiind foarte mândră de rezultate:
„Sesiunea asta, am avut 7 examene, la 6 dintre ele am luat 10, la unul 9. Tocilară, ce să zic. De ce vă spun asta? Ca să mă laud, evident, nu sunt ipocrită. Am învățat de mi-au ieșit ochii din cap și sunt mândră de mine”, a adăugat ea.
În final, Carmen le-a transmis un mesaj tuturor femeilor care simt nevoia unei schimbări. Vedeta combate ideea că vârsta reprezintă un obstacol și susține că maturitatea vine la pachet cu o putere de concentrare mai mare decât la 20 de ani:
„Dar mai am un motiv. Cele mai multe reacții pe care le primesc de la femei 40+ când aud că fac un master sunt: «eu n-aș putea să învăț la vârsta asta». Ba da. Ai putea. Și, sincer? De multe ori ai putea chiar mai bine decât la 20. Știu să societatea te împinge să crezi că după 40 «începe coborârea». Că urmează doar bufeuri, kilograme «fără explicație», oboseală și renunțare.
Adevărul este acesta: 40+ nu e finalul. E momentul în care începi să te alegi pe tine. Da, corpul se schimbă. Hormonii se schimbă. Energia se schimbă. Dar și tu te schimbi: devii mai clară, mai curajoasă mai așezată. Și când ai claritate, ai putere.
Nu ești «prea bătrână» să înveți. Ești, poate, pentru prima dată exact la vârsta la care înveți cu sens”, a transmis vedeta.
Cautati un cadou? Va sugeram sa alegeti un colier placat cu aur de pe Golden Amulets!
Actualitate.org vă oferă cele mai recente știri din surse de încredere, agregate pentru o lectură rapidă și completă.
Mai multe știri actualizate zilnic pe Actualitate.org.