
Societate: Fenomenul social explicat aici are consecințe pentru publicul larg.
Sinteză: Articolul prezintă o situație socială reală și implicațiile ei pentru comunitate.
Aproximativ 30 persoane, în majoritate pensionari, au protestat, joi, în fața Primăriei comunei Sântana de Mureș, pe fondul creșterii impozitelor și taxelor locale cu circa 200%.
‘Ne-am adunat în fața primăriei Sântana de Mureș o mână de oameni nemulțumiți. Se pare că ceilalți sunt mulțumiți de taxele care s-au impus, care au crescut, nu cu 70%, au crescut cu 200%. Așteptăm să vină un reprezentant al primăriei sau chiar domnul primar să stăm de vorbă cu dânsul, să ne dea explicații cum de au crescut așa de mult taxele.
De exemplu, anul trecut am plătit doar pe casă 145 lei, iar anul acesta am 425 lei, doar casa fără altceva. Sperăm să primim un răspuns la această mărire de taxe din pix. Nici cele 70 de procente care au fost impuse prin lege nu sunt puține, e foarte mult, dar 200% chiar este. Avem aici persoane care trăiesc cu o pensie foarte mică, dar și cetățeni care au pensii mici sau ajutoare, trăiesc din ajutoare’, a declarat presei coordonatorul organizației AUR din Sântana de Mureș, Nelu Harfa.
Continuați lectura cu articole similare despre Societate și Social.
Alți protestatari au precizat că nu sunt simpatizanți ai niciunei formațiuni politice, dar că au ieșit în stradă pentru a protesta în numele unor membri de familie, aflați în dificultate.
Bunica mea are 80 lei pensie pe lună. Ați auzit bine: pensie de 80 de lei! Din ce să-și plătească oamenii dările la primărie? Pe lângă asta, nu se vede nimic în localitate, din tot ce plătim nu se vede absolut nimic’, a afirmat unul dintre protestatari.
Ioan Trif, pensionar, a afirmat că în ciuda economiilor pe care încearcă să le facă la energie electrică și gaz metan, pensia abia îi ajunge și că nu știe de unde va face rost de bani pentru a plăti impozitele.
‘Sunt aici pentru că s-au mărit foarte mult impozitele, taxele pe case, pe mașini, pe toate și din cauza asta protestăm, fiindcă pensiile nu s-au mărit.
Eu sunt pensionară și pensiile au rămas aceleași, de 2 ani nu s-au mai mărit. Ne cerem niște drepturi, constituțional avem dreptul să le cerem.
Cu protestul nu cred că rezolvăm aproape nimic, dar sperăm că o să fie mai bine sau o să ne înțeleagă și guvernanții și primăriile și toți cei care sunt competenți. Să ne înțeleagă și pe noi, care ducem o viață cu lipsuri. Cu economii făcute la toate și tot nu ne descurcăm’, a spus Ioan Trif.
cirește și Protest în faţa Prefecturii Mureş
O altă pensionară, în vârstă de 82 de ani, a spus că are o pensie de 1.890 lei, din care i se reține 100 lei și că acum are de plătit un impozit în valoare de 600 lei.
‘La gaz am plătit 600 de lei, la electricitate plătesc, am o căsuță cu două camere și un pic de pământ și am 600 de lei impozit, 500 de lei dau pe medicamente, din ce să plătim noi, bătrânii?
Tata a fost veteran de război și am avut scutire la impozit pe casă, dar acum au tăiat și acea scutire. Avem multe nemulțumiri, de exemplu în localitățile din jur pensionarii au reducere la biletele de autobuz, aici nu’, a subliniat pensionara.
Reprezentanții Primăriei Sântana de Mureș urmează să prezinte un punct de vedere.
Tot joi, un grup de aproximativ 50 de pensionari au protestat în fața Instituției Prefectului – Județul Mureș, față de nivelul impozitelor și taxelor locale. AGERPRES
urmărește și
V-ati saturat de stiri negative? Trebuie sa cititi stirile de pe Good Headlines!
Actualitate.org vă oferă cele mai recente știri din surse de încredere, agregate pentru o lectură rapidă și completă.
Mai multe știri actualizate zilnic pe Actualitate.org.