
Societate: Situația socială prezentată ridică probleme reale cu care se confruntă românii astăzi.
Essențial: Fenomenul social de actualitate și nuanțele esențiale.
Actorii celor două secții ale Teatrului Național din Târgu Mureș au organizat, atăzi, un protest pașnic în fața instituției, nemulțumiți de intenția Ministerului Culturii și a Curții de Conturi privind introducerea unui sistem strict de pontaj pentru personalul artistic.
La acțiune au participat aproximativ 80 de persoane, artiști și membri ai echipei teatrului, care și-au exprimat îngrijorarea față de modul în care noile cerințe administrative ar putea afecta specificul activității artistice.
Protestatarii au subliniat că activitatea actorilor nu poate fi încadrată într-un program rigid, întrucât munca artistică presupune repetiții, studiu individual, documentare și pregătire care depășesc un orar fix.
Actorul Nicu Mihoc a declarat presei că specificul profesiei face imposibilă o evidență de tip administrativ a timpului de lucru. „Munca de actor nu poate fi pontată. Este o profesie care nu se desfășoară între ore fixe, iar pregătirea continuă face parte din activitatea noastră. Nici în perioada comunistă nu s-a încercat o astfel de măsură”, a afirmat acesta.
Explorați alte articole recente despre Societate, Social, protest și Cultura.
„Eu nu cred că domnul ministru crede că normele astea pot fi aplicate. Nici el nu crede, sunt absolut convins. Dar cum facem de obicei în România, ne învârtim în jurul coții. Hai să dăm ceva, mergem după Fentă. Hai să dăm ceva care îi sperie, îi oseasă afară și după aceea să ne apucăm de fapt de conținut și anume de legea teatrului, care nu avem. Noi funcționăm pe ordonanța 21 din 2007, care specifică, chiar corelat cu codul muncii, cum e normarea, că noi nu suntem normați, dar există cum să normezi o instituție.
Nici comuniștii n-au făcut asta. Suzana Gâdea, care era o… Doamne, Doamne! Ce specimen de om! Nici ea nu a întrebit să facă asta. Lua instituția ca pe o entitate și nu pe fiecare în parte. Actorul X, actorul Y. Aveți de făcut 5 spectacole pe an, aveți atâtea roluri de făcute și cu asta basta.”
Acţiuni de protest au fost organizate în mai multe oraşe din ţară.
Citeşte şi: În perspectivă: artiştii pontaţi ca în fabrică
La Târgu Mureş normele nu se vor aplica
Managerul general al Teatrului Național din Târgu Mureș, Pál Attila, a precizat, la rândul său, că aplicarea acestor prevederi nu este oportună pentru instituțiile de spectacol.
„Legea nu se poate implementa din cauza legislației actuale. La Târgu Mureș, la Teatrul Național, sunt convins că nu o să fie implementată. Ar trebui să căutăm o altă rezolvare”, a declarat managerul, adăugând că nu este normal ca teatrele să funcționeze după aceleași reguli administrative aplicate unor domenii precum armata, sistemul de învățământ sau poliția.

Protestul s-a desfășurat fără incidente, iar actorii au transmis că își doresc deschiderea unui dialog cu autoritățile pentru identificarea unei soluții adaptate specificului muncii artistice.

Noile reguli ale Ministerului Culturii îi vor obliga pe artişti să ponteze timpul de lucru – repetiţii, spectacole – sau să declare sub semnătură „activitatea de lucru invizibilă”, respectiv memorarea textelor sau, la muzicieni, studiul de acasă pentru un concert.
Ministrul Culturii, Demeter Andras, a declarat că instrucţiunile vor fi testate pentru 30 de zile, după care se va vedea dacă sunt sau nu viabile: „De-a lungul anilor s-au făcut mai multe încercări, însă, după ce, în 2023, Curtea de Conturi a trasat o sarcină, în toamna anului trecut m-am adresat unor colegi care au făcut nişte propuneri de autoreglementare a domeniului.
Aceste instrucţiuni au fost transmise pentru a fi puse într-o testare pilot pe o durată de 30 de zile, la nivelul instituţiilor de cultură din subordinea Ministerului Culturii. Să vedem care şi câte din acele soluţii se susţin, câte trebuie nuanţate, câte trebuie înlocuite, schimbate, dar nu excludem nici varianta în care se infirmă întregul pachet şi se dovedeşte a fi impracticabil”, a arătat ministrul Culturii.
Demeter Andras adaugă că abia după aceea se va putea face extinderea şi către alte instituţii de spectacole din ţară, cu condiţia ca fiecare salariat să fie de acord, pentru că aceasta presupune modificarea şi adaptarea corespunzătoare a fişelor de post.
Sanda Vițelar
Ultimele ştiri:
V-ati saturat de stiri negative? Trebuie sa cititi stirile de pe Good Headlines!
Actualitate.org vă oferă cele mai recente știri din surse de încredere, agregate pentru o lectură rapidă și completă.
Mai multe știri actualizate zilnic pe Actualitate.org.