Știri de ultimă oră din țară - Un sucevean din Brăiești sărbătorit de comunitate la împlinirea a 100 de ani. Diplomă de ”Cetățean de onoare” de la primarul Gheorghe Fron. ”Viața sa este o lecție despre muncă, răbdare, credință și dragoste de familie”

Silvestru Ailenei din satul Brăiești, comuna Cornu Luncii a fost sărbătorit de comunitate la împlinirea vârstei 100 de ani. Evenimentul a avut loc duminică, 1 februarie, la Biserica de Stil Vechi „Sf Pantelimon” din Brăiești acolo unde s-a adunat frații, copiii și strănepoții sărbătoritului dar și multă lume din sat în frunte cu primarul Gheorghe Fron. Preotul Andrei Pătru a oficiat o slujbă de mulțumire la finalul căruia toți i-au cântat centenarului ”Mulți ani trăiască”. Elevii Școlii Primare Brăiești au prezentat și ei un program artistic în care a evoluat și o strănepoată a sărbătoritului. O nepoată a acestuia, lt Bistriceanu Petronela, i-a oferit un frumos tort cu chipul bunicului în costum tradițional iar primarul Gheorghe Fron i-a înmânat Diploma de ”Cetățean de Onoare” al comunei Cornu Luncii din partea Primăriei și a Consiliului Local. ”Astăzi este o mare sărbătoare în comunitatea noastră. Este ziua cînd domnului Silvestru Ailenei care împlinește 100 de ani. Mai rar așa ceva și dacă ne uităm bine e mai verde ca noi. Bunătatea și credința l-au ținut în viață. Dumnezeu i-a dat sănătate și acum se bucură de marea familie a dumnealui unde sunt vreo 9 nepoți și vreo 15 strănepoți”, a spus primarul Fron. În calitate de vicepreședinte al Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria” , Filiala „Plăieșii” Suceava, primarul Fron i-a acordat sărbătoritului insigna Asociației Naționale Cultul Eroilor ”Regina Maria” cu mesajul ”S-o purtați cu cinste și onoare așa cum v-ați trăit însăși viața”.

Continuați lectura cu articole similare despre Romania, Dumitru Davidel, Ailenei Silvestru, Gheorghe Fron și Top.

Din partea Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria”, Filiala „Plăieșii” Suceava, Silvetru Ailenei a primit de la prim vicepreședintele onorific MM Pr. Dumitru Davidel o ”Diplomă de recunoștință” ”în semn de apreciere pentru viața dusă în credință pentru cinstirea gliei străbune și a neamului românesc”. Președintele Asociației Veteranilor de Război, col Nicolae Niga și președintele Uniunii Veteranilor de Război, Ion Ploșniță i-au înmânat o ”Diplomă aniversară”, un drapel tricolor și o cocardă imprimată ”Ailenei Silvestru 100 de ani” pe care i-a prins-o în piept. Primarul Gheorghe Fron a dat citire biografiei celui care a ajuns la 100 de ani pe care o prezentăm integral pentru a fi sursă de inspirație pentru noile generații:

Ailenei Silvestru – 100 de ani de viață, muncă și credință

Date generale

Nume: Ailenei Silvestru

Anul nașterii: 1926

Locul nașterii: satul Brăiești, județul Suceava

Viața lui Ailenei Silvestru este povestea unei generații care a cunoscut munca grea de mic copil, războiul, evacuarea, refacerea țării, colectivizarea și schimbările aduse de Revoluția din 1989. Este o viață trăită cu demnitate, credință și responsabilitate față de familie.

Copilăria, școala și munca timpurie

Încă de la vârsta de 10–14 ani, Silvestru a fost nevoit să muncească din greu. Mergea la pădure pentru a aduce lemne de foc cu căruța, folosind un cal sau chiar doi cai. În paralel, lucra la muncile agricole pe aproximativ 8 hectare de pământ: arat, semănat și recoltat. Școala a fost una dintre marile lui dorințe din copilărie. Își dorea mult să învețe și să meargă la cursuri, însă fiind cel mai mare dintre frați, părinții nu l-au putut lăsa să frecventeze constant școala, deoarece era nevoie de el acasă, la muncile agricole. Cu toate acestea, prin perseverență și ambiție, a reușit să finalizeze șapte clase primare, lucru care dovedește dorința lui sinceră de a învăța, în ciuda obstacolelor.

Anii războiului și încercările evacuării

Războiul a schimbat radical viața familiei Ailenei. Tatăl său, Dumitru Ailenei, a fost concentrat pentru muncă, iar în 1942, când Silvestru avea doar 16 ani, a fost luat împreună cu alți flăcăi din sat, de vârsta lui, pentru a fi deplasați în contextul frontului. În acel an , a fost încolonat pe jos, alături de alte contingente, cu căruțe încărcate cu mâncare și bagaje. Au fost prinși de noapte la Spătărești, unde au dormit, iar spre dimineață i-a prins o ploaie puternică. Au continuat drumul până la Boroaia, unde au mai făcut un popas și au dormit încă o noapte. Într-un moment de mare risc, după lăsarea întunericului, Silvestru, impreuna cu prietenul si vecinul lui Simionica au luat căruța, calul și bagajele și au pornit spre casă. Au reușit să ajungă la Baia, iar de acolo s-au întors la Brăiești pe camp, evitand drumurile principale.

În 1944, satul Brăiești a fost evacuat deoarece se afla pe aliniamentul râului Moldova, zonă de front. Silvestru a plecat atunci împreună cu mama sa, Valeria, și cu ceilalți patru frați, fiind evacuați timp de aproximativ șase luni în comuna Leorda, județul Botoșani. Întoarcerea din evacuare a fost extrem de dificilă. Gospodăria era in paragina, iar familia a fost nevoită să înceapă totul de la zero, muncind pământul aproape exclusiv manual, cu plugul, grapa și sapa. Semințele erau greu de găsit și foarte scumpe.

Armata și refacerea țării

Stagiul militar a durat trei ani, fiind efectuat în trei zone diferite, câte un an în fiecare: un an în județul Roman, în Detașamentul de muncă nr. 5 Băcești, raionul Negrești; un an la Brașov, cunoscut la acea vreme drept Orașul Stalin; și un an la București. Armata nu a fost una de instrucție clasică, ci de muncă pe șantiere, contribuind direct la refacerea țării după război. Ca o amintire din armata , in perioada sărbătorii Sfinților Arhangheli, autoritățile i-au propus o amânare pe timpul iernii, urmând ca acesta să se întoarcă primăvara inapoi pe santier. Această practică era folosită pentru a prelungi perioada totală de muncă, deoarece lunile de iarnă nu erau socotite în cei trei ani obligatorii. Silvestru a refuzat amânarea, deoarece, dacă ar fi venit acasă iarna, ar fi fost nevoit să consume din puținul agonisit de soția sa peste vară, iar vara, când era mult de lucru și în gospodărie, ar fi fost din nou plecat pe șantiere. Ca urmare, a fost mutat la București, unde și-a încheiat ultimul an de armată.

Data lăsării la vatră: 11 iulie 1953.

Familia și viața de om așezat

În 1949, s-a căsătorit cu Aglaia Negrea, cea mai mare dintre cei cinci copii ai lui Dumitru Negrea (al lui Gavrilaș) și Susana. Din acel moment, cei doi au fost de nedespărțit, formând o familie unită, clădită pe respect, muncă și credință. Și-au împărțit foarte bine toate responsabilitățile vieții: munca în gospodărie, lucrul pe câmp și creșterea copiilor. S-au sprijinit unul pe celălalt în toate încercările vieții, trăind în armonie atât în familie, cât și în biserică, credința fiind unul dintre stâlpii principali ai căsniciei lor. Și-au construit casa în Corlățele, satul Brăiești, loc în care Silvestru locuiește și astăzi.

Copiii lor sunt: Gheorghe (născut în 1950), Dumitru (născut în 1955), Ion (decedat în copilărie) și Ilie (născut în 1958).

Munca în silvicultură, CAP și viața de gospodar

În anii ’60–’70, a lucrat în silvicultură ca șef de echipă la plantările de molid din zonele Molid și Vama, iar toamna participa la lucrările de curățare a pădurilor după defrișările din timpul verii. În anul 1962, odată cu procesul de colectivizare și înființarea CAP-ului la Brăiești, i-au fost confiscate calul și căruța, iar pământul a fost introdus în centrul de colectivizare. A lucrat la CAP cate trei–patru porții de muncă pentru a-și putea agonisi cat mai mult pentru familia sa. După Revoluția din 1989, s-a pensionat de la CAP, însă a continuat să muncească în gospodărie, ca majoritatea gospodarilor din Brăiești. Chiar si in ziua de azi inca face treburi in gospodarie, probabil, aceste activitati l-au ajutat sa traiasca atatia ani.

Omul și calul – o legătură specială

În jurul vârstei de 80 de ani, a avut un cal foarte bun și blând, pe care l-a îngrijit timp de aproape 15 ani. Când animalul s-a îmbolnăvit la copite, a fost nevoit să îl vândă. La scurt timp, l-a văzut scos la vânzare în piața din Gura Humorului, fapt care l-a afectat profund. Ajuns acasă, a stat trei zile la pat, cu dureri de inimă. Medicul Chiriac, la care a mers sa vada care e cauza starii lui de sanatate, l-a întrebat ce supărare a avut, iar Silvestru a inceput sa planga si i-a mărturisit cât de greu i-a fost să se despartă de calul care i-a fost ani de zile ajutor și tovarăș.

Credința – sprijinul unei vieți

Credința a ocupat un loc central în viața sa, moștenită de la mama sa, Valeria, o femeie extrem de credincioasă, care până aproape de 90 de ani se ruga zilnic, în genunchi. La fel și astăzi, la aproape 100 de ani, Silvestru se trezește dimineața și primul lucru pe care îl face este rugăciunea. Nu se așază la masă până nu își termină toată rânduiala, așa cum o știe din tinerețe. În 1988, a fost membru activ la construirea bisericii de stil vechi din Brăiești. Biserica a fost zidită până la centură în doar trei nopți, pe locul unei biserici mai vechi, ridicată de generația părinților săi, care fusese desființată și mutată la Drăgoiești, zona Fora pentru construirea unei școli.

Frați și urmași

Părinți: Dumitru și Valeria Ailenei

Frați:

• Ailenei Gheorghe (decedat)
• Ilenei Mihai (96 ani)
• Ailenei Ioan (decedat)
• Ilenei Constantin (decedat)
• Ailenei Grigore
• Ailenei Spiridon (decedat)

Copii și nepoți:

• Gheorghe, cu soția Susana si copiii: Ilie, Mihai, Silvestru, Vasile – 8 strănepoți
• Dumitru, cu soția Elena si copiii: Ana, Stela, Silviu – 5 strănepoți
• Ilie, cu soția Olga si copiii: Cătălina, Cătălin – 2 strănepoți

Concluzie

Viața lui Ailenei Silvestru este o lecție despre muncă, răbdare, credință și dragoste de familie. Este povestea unui om care a trăit un secol de istorie românească și a lăsat în urmă o moștenire de valori care dăinuie prin copiii, nepoții și strănepoții săi.