
Cultura: Evenimentul cultural prezentat are importanță pentru patrimoniul românesc.
Pe scurt: Evenimentul cultural și ce înseamnă pentru scena românească.
Când actorii au ieșit în fața Teatrului Național, ministrul nu vorbea însă la telefon. Dădea un interviu scurt, în timp ce în fundal se adunau, pe scările TNB, zeci de actori și personal auxiliar din cultură. Jurnaliștii au fugit către trepte, lăsându-l pe Demeter să-și dea cu părerea pentru o singură televiziune.
„În spatele fiecărui spectacol, stau mulți ani de muncă invizibilă.” Actorii se simt blocați în teatre de noua măsură a normării. „Constrângerea și supunerea omoară libertatea de expresie.” De altfel, ministerul nici n-a explicat cum s-ar face o astfel de prezență. „Aceste norme creează doar haos”
„Modificările astea nu știu dacă o să le simțim neapărat. Nu știu dacă ăsta e propriu-zis motivul pentru care am venit, ci faptul că intenția asta a Ministerului denotă alte intenții. E o acumulare a lucrurilor care s-au întâmplat în ultima vreme sau care nu s-au întâmplat în ceea ce privește cultura. Nu suntem apărați, nu se face o reformă reală”, îmi explică un actor ieșit la protest.
Vreți să citiți și alte articole despre Cultura, Arta, ministru, Video și actori?
Dependența de telefon nu e doar problema generației Z
La vreo cinci minute după ce presa a mers către actori, a apărut și ministrul. Înconjurat de pancarte care-i cereau demisia, Demeter vorbea calm și tacticos la telefon. Abia după ce s-a asigurat că i-au fost făcute poze de toți membrii presei, ministrul închis telefonul.

Demeter a avansat către colegii săi de breaslă, unii pe care chiar îi cunoștea personal, unde s-a dat de gol. Nici măcar nu știa câte ore de muncă trebuiau să fie normate de actori conform propunerii făcute de minister. Atunci, unul dintre protestatari i-a făcut o lecție de matematică.
„Protestatar: 1.800 de ore anual pe care ni le băgați pe gât, așa ceva nu există nicăieri în Europa. Faceți un calcul și dumneavoastră, la ce cifră ați ajuns?
Demeter: Sunt 40 pe săptămână…
Protestatar: Și, mai departe, ori 4. Faceți puțină matematică. Ori patru înseamnă 160. La 160 pe lună, doar în 10 luni ajungem la 1.600. Cu încă două luni, unde ajungem? 1.800 de ore cu artistul încarcerat într-o instituție, asta faceți dumneavoastră.”
După lecția de matematică, Demeter a mai intrat în discuții aprinse cu mulțimea, care îi cerea vocal demisia. Cu jumătate de gură, Demeter a acceptat să pună pe pauză măsura. Mă rog, cel puțin așa ar reieși din avalanșa de declarații oferită în fața TNB.
Citește și: Actorii TNB, protest în stradă
„Răspunsul este afirmativ: ele se retrag. Dar ele nu pot fi retrase, că nu sunt un act normativ, ci o propunere. Retragem propunerea colegilor și le mulțumim pentru întreg efortul prin care, în 2 luni de muncă, le-au elaborat. O să spunem: mulțumim frumos, mai lucrăm încă o dată, și încă o dată până găsim o formă aplicabilă. E clar? Bine?”, a spus Demeter, conform EduPedu.
„Cultura și educația sunt cele mai afectate de austeritate”
Protestul a continuat, însă, probabil ca urmare a clarității declarațiilor ministrului. Actorii sunt nemulțumiți nu doar de această măsură a normării, ci în general de subfinanțarea din cultură.
„Această normală a muncii nu cred că duce neapărat la ceva mai bun. Adică mă întreb ce vor face colegii și colegiile mele în momentul în care într-o zi n-au spectacol. Cred că tot sistemul ar trebui gândit într-un sens de a încuraja munca creativă și rezultatele ei
(…)Cred că e un semnal de alarmă care e tras de oamenii din breaslă și vedem că și săptămânile trecute au fost protestele celor de la muzee. Cred că, la fel ca în orice an, cultura și educația sunt cele mai afectate de aceste noi măsuri”, îmi explică un alt protestatar.
Apelul de neratat
Când a plecat dintre protestatari, Demeter vorbea iarăși la telefon. În spatele lui, în fugă, un bătrân prezent la protest, care se sprijinea într-o cârjă, „alerga” pentru a vorbi cu oficialul. Ajuns la mașină, ministrul îi face un semn din deget bătrânului să aștepte să termine conversația, intră în mașină și îi trântește ușa în nas. Aghiotantul lui Demeter urcă și el în mașină și închide tacticos geamul, lăsându-l pe bătrân să-i aștepte în frig.
După 10 minute, Demeter și-a terminat apelul și a ieșit din mașina cu geamuri fumurii. Bătrânul trecuse testul umilinței pentru a vorbi cu regii.

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.
V-ati saturat de stiri negative? Trebuie sa cititi stirile de pe Good Headlines!
Actualitate.org vă oferă cele mai recente știri din surse de încredere, agregate pentru o lectură rapidă și completă.
Mai multe știri actualizate zilnic pe Actualitate.org.