Romania: Situația actuală din România capătă contur prin detaliile oferite aici.
Pe scurt: Știrea de ultimă oră din România explică faptele și contextul real.
Trăim într-o țară în care lucrurile esențiale au devenit un lux.
Apa caldă e un noroc. Căldura – o loterie. Spitalele – o frică. Școala – o improvizație. Pensia – o umilință. Salariul – o supraviețuire de la o lună la alta.
Dar taxele? Taxele vin la timp. Taxele cresc. Taxele nu întârzie niciodată.
Căutați conținut similar? Vezi articole despre Romania, Monitorul de Neamt, Actualitate, Prima pagina și din Neamt.
Statul nu știe să repare o conductă, dar știe să trimită somații.
Nu știe să construiască o autostradă, dar știe să inventeze impozite.
Nu știe să țină tinerii în țară, dar știe să le ia jumătate din ce câștigă.
Asta e clasa politică românească.
O adunătură de oameni care nu au construit nimic în viața lor, dar administrează destine. Oameni care nu au condus nici măcar o firmă de cartier, dar conduc ministere. Oameni care nu au produs valoare, dar împart bugete.
Vorbe mari. Fapte mici.
Ne spun că e criză.
Ne spun că trebuie să strângem cureaua.
Ne spun că e pentru stabilitate.
Dar stabilitate pentru cine? Pentru ei. Pentru rețelele lor. Pentru rudele angajate la stat. Pentru contractele aranjate. Pentru privilegiile care nu dispar niciodată.
Când e greu, nu taie din sinecuri. Nu renunță la mașini, la sporuri, la consilii inutile. Taie din noi.
Măresc TVA.
Măresc contribuțiile.
Măresc accizele.
Și apoi se miră că economia moare.
Cum să nu moară? Antreprenorul e sufocat. Cel care muncește e stors. Cel care vrea să înceapă ceva pleacă. Cel care poate, emigrează. Cel care nu poate, tace.
Și aici doare cel mai tare.
Pentru că da, clasa politică este slabă. Este lacomă. Este ruptă de realitate.
Dar poporul?
Poporul nu mai face nimic.
Ne-am obișnuit să înjurăm în bucătărie.
Ne-am obișnuit să comentăm pe internet.
Ne-am obișnuit să spunem „toți sunt la fel” și să mergem mai departe.
Nu mai cerem socoteală.
Nu mai ieșim.
Nu mai presăm.
Nu mai sancționăm prin vot.
Am devenit spectatori la propria degradare.
Și poate că cel mai trist lucru nu este sărăcia materială. Ci sărăcia de reacție.
Ne-au tăiat speranța bucățică cu bucățică. Ne-au obișnuit cu puțin. Ne-au învățat să fim recunoscători pentru normalitate, ca și cum ar fi un favor.
Nu e normal să nu ai apă caldă în 2026.
Nu e normal să îți fie frică de spital.
Nu e normal ca un om care a muncit 40 de ani să numere monedele pentru medicamente.
Nu e normal ca un tânăr să viseze doar să plece.
Și totuși, am ajuns să considerăm asta „realitatea românească”.
Nu. Este rezultatul slăbiciunii politice și al tăcerii colective.
Clasa politică este exact atât de proastă și de abuzivă cât îi permitem noi să fie.
Pentru că puterea nu devine arogantă singură. Devine arogantă când nu e controlată. Când nu e sancționată. Când știe că, orice ar face, peste patru ani tot pe ei îi vom pune ștampila, din frică sau din lipsă de alternativă.
Fără apă.
Fără căldură.
Fără siguranță.
Fără direcție.
Dar cu taxe triplate și cu discursuri despre responsabilitate.
Poate că problema nu mai este doar „ei”.
Poate că problema este că noi am obosit să mai fim cetățeni și ne-am mulțumit să fim supraviețuitori.
O țară nu moare când sărăcește.
O țară moare când nu mai reacționează.
Și întrebarea care rămâne, simplă și incomodă, este asta:
Cât mai suportăm până când ne vom aminti că statul ar trebui să fie în slujba noastră, nu noi în slujba lui?
V-ati saturat de stiri negative? Trebuie sa cititi stirile de pe Good Headlines!
Actualitate.org vă oferă cele mai recente știri din surse de încredere, agregate pentru o lectură rapidă și completă.
Mai multe știri actualizate zilnic pe Actualitate.org.