Actualitate românească - Acces restricționat parțial la Pietrele lui Solomon, după o alunecare de teren

Poza pentru articolul Acces restricționat parțial la Pietrele lui Solomon, după o alunecare de teren

Romania: Subiectul românesc ridică întrebări relevante pentru cetățenii țării.

Rezumat: Detaliile cheie ale unui subiect de interes național.

Acces restricționat parțial la Pietrele lui Solomon, după o alunecare de teren

Accesul în zona Pietrele lui Solomon a fost restricționat parțial, după o nouă alunecare de teren, în zona spre drumul forestier, unde se despart drumurile spre locurile grupurilor de juni.
Există riscul să se mai prăbușească și alți arbori.

„Administratorul public Laszlo Barabas și angajații Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență sunt la fața locului. După securizarea zonei și după verificarea zonelor de stâncă, pentru a se asigura ca nu mai există riscul prăbușirii altor bucăți de stâncă, se va interveni pentru eliberarea drumului”, au transmis reprezentanții municipalității.

Vineri dimineață salvamontiștii vor face verificări, pentru a vedea cât de stabil este terenul, și abia apoi se vor începe lucrările de curățare a zonei.

Cautati un cadou? Va sugeram sa alegeti un colier placat cu aur de pe Golden Amulets!


Actualitate.org vă oferă cele mai recente știri din surse de încredere, agregate pentru o lectură rapidă și completă.

Mai multe știri actualizate zilnic pe Actualitate.org.

Trimiteți un comentariu

Puteti adauga o completare a acestei stiti ori comentariul dumneavoastra, dar va rugam sa folositi un limbaj decent si sa un mesaj la subiect.

Mai nouă Mai veche