Actualitate românească - Poartă pe domeniul public, explicații cu jumătate de măsură: cazul străzii parțial blocate din Sântana

Poza pentru articolul Poartă pe domeniul public, explicații cu jumătate de măsură: cazul străzii parțial blocate din Sântana

Romania: Această știre națională sintetizează aspectele esențiale ale evenimentului.

Sinteză: Articolul detaliază un eveniment național recent și implicațiile sale.

Un locuitor din orașul Sântana reclamă blocarea accesului pe strada Bradului, după ce și-a făcut apariția o poartă pe o porțiune de drum. Deși terenul aparține domeniului public, primăria susține însă că acesta nu este clasificat drept drum public, evitând să clarifice legalitatea construcției.

Situația de pe strada Bradului din orașul Sântana, județul Arad, a fost semnalată de un locuitor nemulțumit de faptul că o poartă amplasată pe carosabil îngreunează sau chiar blochează circulația.

„Strada Bradului conform extrasului CF este drum public și jumătate este închis cu poartă și nu se poate circula (…). În fața casei noastre este o aglomerație de mașini și de multe ori nu putem să ieșim din garaj”, ne-a transmis cititorul.

Persoana afirmă că a făcut mai multe sesizări către autoritățile locale, inclusiv către arhitectul-șef, primar, dar și către Prefectură. În urma acestora, ar fi fost aplicată o amendă de 1.000 de lei pentru construcția fără autorizație, cu obligația intrării în legalitate.

Răspunsul primăriei: drum pe domeniu public, dar nu drum public

Pentru a clarifica situația, am transmis o solicitare către Primăria orașului Sântana în baza Legea nr. 544/2001, prin care am cerut informații despre statutul drumului, legalitatea porții și eventualele măsuri luate.

În răspunsul oficial, autoritățile locale ne-au confirmat că imobilul este înscris în proprietatea publică a orașului și are categoria de folosință „drum”.

Cu toate acestea, instituția a precizat că, potrivit evidențelor proprii, strada nu este clasificată drept drum public în sensul Ordonanța Guvernului nr. 43/1997 și nu face parte din rețeaua stradală deschisă circulației publice.

„Orice măsuri privind regimul de utilizare sau funcționalitatea acestui imobil pot fi stabilite numai în condițiile legii, în urma analizelor de specialitate”, se arată în răspuns.

Trebuie să menționăm că, deși răspunsul oferă clarificări privind statutul juridic al terenului, rămân „în aer” aspecte esențiale precum dacă există sau nu autorizație de construire pentru poarta respectivă, cine este responsabil pentru amplasarea acesteia, ce măsuri concrete au fost dispuse de autorități, dacă există un termen pentru desființarea construcției, în cazul în care aceasta este ilegală. Toate aceste întrebări ne-au rămas fără răspuns din partea Primăriei Sântana.

Poza pentru articolul Poartă pe domeniul public, explicații cu jumătate de măsură: cazul străzii parțial blocate din Sântana

O zonă gri administrativă

Cazul scoate în evidență o situație ambiguă: un drum real aflat în domeniul public, dar care totuși nu este recunoscut oficial ca drum public. În practică însă, strada pare să fie utilizată de locuitori, ceea ce ridică semne de întrebare privind restricționarea accesului.

Chiar și în aceste condiții, specialiștii atrag atenția că ridicarea unei construcții pe domeniul public, fără autorizație, este interzisă de legislația în vigoare, indiferent de statutul exact al drumului.

Situația de pe strada Bradului ar putea indica o problemă mai amplă legată de evidența și administrarea drumurilor la nivel local, precum și de modul în care autoritățile gestionează ocuparea domeniului public.

În lipsa unor clarificări suplimentare din partea administrației locale, cazul rămâne deschis, iar locuitorii afectați continuă să se confrunte cu dificultăți de acces.

Special Arad a solicitat informații suplimentare autorităților și va reveni cu detalii pe măsură ce acestea vor fi disponibile.

V-ati saturat de stiri negative? Trebuie sa cititi stirile de pe Good Headlines!


Actualitate.org vă oferă cele mai recente știri din surse de încredere, agregate pentru o lectură rapidă și completă.

Mai multe știri actualizate zilnic pe Actualitate.org.

Trimiteți un comentariu

Puteti adauga o completare a acestei stiti ori comentariul dumneavoastra, dar va rugam sa folositi un limbaj decent si sa un mesaj la subiect.

Mai nouă Mai veche