Noi văd că ne amăgim cu această siguranță că nu ni se întâmplă nimic, că noi nu suntem implicați în război… Nu suntem implicați în război… Nici statele din jurul Iranului nu au fost implicate în război, dar s-au trezit implicate de alții. S-au trezit cu lovituri pe teritoriul propriu. Deci, dacă vreți să înțelegeți, am o îngrijorare cu privire la nepăsarea noastră.
Fostul președinte Traian Băsescu:
Politica: Contextul politic complet devine clar prin detaliile oferite în continuare.
Sinteză rapidă: Articolul clarifică nuanțele unei hotărâri politice de actualitate.

„În primul rând ar trebui ca populația să fie conștientizată. Dacă vă uitați, toate ieșirile politicienilor noștri sunt «Nu aveți grijă, e totul bine, nu suntem în pericol, nu ni se poate întâmpla nimic». Iar eu o spun foarte deschis, ni se pot întâmpla foarte multe. Mă uitam acum înainte să înceapă emisiunea. Știm situația din Golful Ormuz, din Golful Persic, dar la câțiva kilometri bâzâie dronele rusești, tot în partea de frontieră cu Ucraina”, a afirmat Băsescu.
Și a continuat: „România este într-o situație dificilă, iar populația trebuie conștientizată. Trebuie să știe că pacea nu e o garanție, nu avem o garanție în momentul de față că va fi pace, că România nu va fi afectată. Avem două războaie la distanțe mici. Ambele războaie se duc și cu echipamente militare care pot lovi teritoriul României”.
Fostul președinte a avertizat că suntem prinși între două războaie, cel din Orientul Mijlociu și cel din Ucraina, și că poate fi o chestiune de timp până când vom fi și noi implicați direct.
Căutați conținut similar? Vezi articole despre Politica, Guvern, Decizii publice și Update me.
„Cred că ar trebui să facem mai mult. Și primul lucru pe care ar trebui să-l facem ar fi ca fiecare dintre noi să se întrebe: «Dacă aud sirenele de alarmă, eu și familia mea unde mă duc? Dacă aceste sirene vor fi în situația de a alerta populația sau primesc pe RO-Alert risc de lovitură de aviație, ce fac? Ce fac cu soția? Ce fac cu copiii? Ce fac cu nepoții? Sunt pregătiți să-i hrănesc, să-i pun în siguranță pentru o perioadă?»”, a subliniat fostul șef de stat.
El a mai afirmat că autoritățile preferă să amăgească populația „cu această siguranță că nu ni se întâmplă nimic” și că este îngrijorat de nepăsarea oficialilor de nivel înalt.
Amintim că Rusia a invadat Ucraina acum 4 ani, pe 24 februarie 2022, iar Israelul și SUA au invadat Iranul luna trecută, pe 28 februarie. În urma atacurilor de la Teheran, liderul suprem al Iranului, Ali Khamenei, a fost ucis. După numai o zi de la începerea războiului din Orientul Mijlociu, adică pe 1 martie, președintele Nicușor Dan a susținut că „România este în deplină siguranță și nu se află sub niciun fel de amenințare directă”.
România este în deplină siguranță și nu se află sub niciun fel de amenințare directă. Chiar dacă actualul context regional de securitate din Orientul Mijlociu s-a degradat semnificativ, țara noastră este în afara oricărui pericol. Instituțiile statului român responsabile de…
— Nicușor Dan (@NicusorDanRO) March 1, 2026
Apoi, pe 5 martie, aflat în Polonia, Nicușor Dan a afirmat că România este sub umbrela NATO și că nu vor fi probleme: „Încă din momentul în care România a intrat în NATO, este protejată de umbrela nucleară NATO, asigurată de Statele Unite”.
Iar pe 16 martie, Iranul a amenințat România că va răspunde dacă va permite SUA să folosească bazele militare românești pentru atacuri contra Teheranului. „Dacă România își pune bazele la dispoziția Statelor Unite, aceasta ar echivala cu participarea la agresiunea militară împotriva Iranului”, a spus purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe de la Teheran, Esmaeil Baghaei.
V-ati saturat de stiri negative? Trebuie sa cititi stirile de pe Good Headlines!
Actualitate.org vă oferă cele mai recente știri din surse de încredere, agregate pentru o lectură rapidă și completă.
Mai multe știri actualizate zilnic pe Actualitate.org.