
Sport: Rezultatul sportiv recent necesită o analiză detaliată a contextului.
Essențial: Evoluțiile recente din sport și consecințele pentru echipe/jucători.
- Calificările pentru Marele Premiu sunt programate de la ora 09:00, iar cursa integrală duminică dimineața, ora 09:00. Vor fi televizate de Antena 3 CNN
China, a doua oprire a Marelui Circ în acest sezon, a adus și prima cursă de Sprint. 100 de kilometri, împărțiți în 19 tururi. Iar George Russell, care a câștigat și Marele Premiu din Australia, a dovedit încă o dată că Mercedes a construit cea mai bună mașină în acest start de sezon.
George Russell a câștigat cursa de Sprint din China
Plecat din pole position, Russell a avut un start bun și și-a păstrat poziția. Ceea ce nu se poate spune și despre colegul lui, care a ajuns de pe 2 până pe 8. Ferrari a demonstrat din nou că stăpânește cel mai bine starturile de cursă. Iar Hamilton a ajuns pe 2, de pe 4, iar Leclerc a ajuns pe 3, de pe 6.
De aici, au urmat câteva tururi extrem de spectaculoase, în care Hamilton și Russell s-au depășit rând pe rând unul pe altul. În timp ce Leclerc aștepta momentul oportun, iar Antonelli recupera poziție după poziție.
Vreți să citiți și alte articole despre Sport, Competitii sportive și Formula 1?
Până la urmă, George Russell s-a distanțat de rivali, în timp ce Leclerc a ajuns pe 2, depășindu-l pe Hamilton, care la rândul lui a fost depășit și de Antonelli, pilot ce la finalul cursei avea să săvârșească o penalizare de 10 secunde.
Safety Car-ul care a schimbat totul
În turul 13, Valtteri Bottas (Cadillac) a abandonat, ceea ce a dus la apariția Safety Car-ului. Cei mai mulți piloți au intrat la boxe pentru a trece pe pneurile soft, iar la terminarea SC-ului (tururi 17), ordinea era: Russell, Leclerc, Norris, Hamilton.
La reluarea cursei, Russell a încercat să se distanțeze rapid de Leclerc și și-a păstrat prima poziție, monegascul încercând să rămână sub o secundă față de britanic pentru a-l putea ataca în ultimul tur. Dar pilotul Mercedes a gestionat foarte bine finalul de cursă și a trecut primul linia de sosire, urmat de Leclerc, la 0,7 secunde. Iar pe 3 a terminat Lewis Hamilton.
În puncte au mai terminat Lando Norris, Kimi Antonelli, Oscar Piastri, Liam Lawson și Oliver Bearman.
Clasamentul cursei de sprint din China
- George Russell
- Charles Leclerc +0.674 secunde
- Lewis Hamilton +2.554
- Lando Norris +4.433
- Kimi Antonelli +5.688
- Oscar Piastri +6.809
- Liam Lawson +10.900
- Oliver Bearman +11.271
- Max Verstappen +11.619
- Esteban Ocon +13.887
- Pierre Gasly +14.780
- Carlos Sainz +15.753
- Gabriel Bortoleto +15.858
- Franco Colapinto +16.393
- Isack Hadjaj +16.430
- Alexander Albon +20.014
- Fernando Alonso +21.599
- Lance Stroll +21.971
- Sergio Perez +28.241
- Nico Hulkenberg - abandon
- Valtteri Bottas - abandon
- Arvid Lindblad - abandon
Clasamentul general al piloților
George Russell – 33 puncte
Kimi Antonelli - 22 puncte
Charles Leclerc – 22 puncte
Lewis Hamilton - 18 puncte
Landon Norris – 15 puncte
Max Verstappen – 8 puncte
Oliver Bearman – 7 puncte
Arvid Lindblad – 4 puncte
Oscar Piastri – 3 puncte
Gabriel Bortoleto – 2 puncte
Liam Lawson – 2 puncte
Pierre Gasly – 1 punct
Esteban Ocon – 0 puncte
Alexander Albon – 0 puncte
Franco Colapinto – 0 puncte
Carlos Sainz – 0 puncte
Sergio Perez – 0 puncte
Isack Hadjar – 0 puncte
Nico Hulkenberg – 0 puncte
Fernando Alonso – 0 puncte
Valtteri Bottas – 0 puncte
Lance Stroll – 0 puncte
Clasamentul general al constructorilor
- Mercedes – 55 puncte
- Ferrari – 40 puncte
- McLaren – 18 puncte
- Red Bull – 8 puncte
- Haas - 7 puncte
- Racing Bulls – 6 puncte
- Audi – 2 puncte
- Alpine – 1 punct
- Williams – 0 puncte
- Cadillac – 0 puncte
- Aston Martin – 0 puncte
V-ati saturat de stiri negative? Trebuie sa cititi stirile de pe Good Headlines!
Actualitate.org vă oferă cele mai recente știri din surse de încredere, agregate pentru o lectură rapidă și completă.
Mai multe știri actualizate zilnic pe Actualitate.org.