Ce înseamnă această decizie - PSD forțează plecarea lui Bolojan și a USR din Guvern. „Nu se mai poate cu ei. Bolojan e totuna cu USR”. Operațiunea urmează să înceapă de duminică

Poza pentru articolul PSD forțează plecarea lui Bolojan și a USR din Guvern. „Nu se mai poate cu ei. Bolojan e totuna cu USR”. Operațiunea urmează să înceapă de duminică
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Politica: Reacțiile și implicațiile politice ale evenimentului sunt detaliate mai jos.

Essențial: Evenimentul politic prezentat are impact direct asupra direcției țării.

Poza pentru articolul PSD forțează plecarea lui Bolojan și a USR din Guvern. „Nu se mai poate cu ei. Bolojan e totuna cu USR”. Operațiunea urmează să înceapă de duminică

Sorin Grindeanu a convocat o ședință extinsă a conducerii PSD pentru duminică. Liderii social-democrați vor decide dacă votează sau nu bugetul în Parlament. Totuși, membri ai conducerii spun că reuniunea va fi doar o formalitate, în ideea în care decizia de a vota bugetul e deja luată, dar că urmează consultarea prin care vor decide dacă îl vor mai susține pe premier. Cu toate astea, planul prin care PSD ar urma să răstoarne Guvernul rămâne neclar, chiar dacă există multiple variante.

Cu o zi înainte de ședință, unul dintre liderii PSD spune că atmosfera în partid e bună, dar nu și situația din țară. „Toată lumea e pe relax, pe bunăstare. Sunt ironic”, spune alt membru al conducerii PSD.

Parlamentarii PSD sunt pregătiți să depună amendamente pentru proiectul de buget. Le vor discuta în ședința de duminică. Ei vor, practic, să introducă în proiect cerințele care nu le-au fost respectate – cum ar fi alocarea de fonduri pentru pachetul de solidaritate și că vor forța astfel mâna lui Bolojan.

Liderii PSD cu care Hotnews a stat de vorbă spun că nu se bazează pe voturile AUR pentru a trece aceste modificări pentru că, pe de o parte, niciun parlamentar nu va vota împotriva unor amendamente care ajută oamenii. Pe de altă parte, „dacă AUR votează amendamentele noastre, eu ce o să le zic? Nu votați?”, spune unul dintre liderii PSD.

Unul dintre miniștrii din PNL a declarat însă pentru Hotnews că nu mai e loc de cedări. „Am negociat, am discutat, am cedat ce era de cedat, au agreat – cam asta este”, a spus acesta.

„Decizia de a vota bugetul este ca și luată”

Social-democrații cu care a stat de vorbă HotNews spun că duminică vor decide să voteze bugetul, de aceea unii cataloghează ședința ca fiind un simulacru.

„Decizia de a vota bugetul e luată. Ulterior, înțeleg că urmează să ne mai regăsim tot așa, într-un Consiliu Politic Național, într-un viitor extrem de apropiat, pentru a lua act de ce își dorește membrul de rând care a fost consultat și răsconsultat în nenumărate rânduri”.

„Nu putem să lăsăm țara fără buget”, argumentează alt lider.

Se pregătește debarcarea lui Bolojan după Buget. Dar nu e clar cum

Totuși, ei amintesc că după această ședință va avea loc un alt Consiliu Politic Național pentru referendumul intern prin care membrii de partid vor decide dacă îl susțin în continuare pe Ilie Bolojan în funcția de premier.

„Dacă se votează, nu mai susținem Guvernul Bolojan. Și după aceea, mergem la negocieri. Dacă îl demitem prin moțiune, el poate să rămână în funcție 45 de zile. Poate să rămână în funcție până să face un nou Guvern fără probleme. Se discută cu președintele și cu celelalte partide. Se face o altă construcție cu un alt premier”, spune unul dintre liderii partidului.

În spațiul public au fost vehiculate mai multe scenarii pentru planul cu care PSD ar vrea să-l facă plecat pe Ilie Bolojan – prin retragerea miniștrilor social-democrați din cabinet, prin intervenția președintelui Nicușor Dan sau printr-o moțiune de cenzură împotriva Guvernului din care fac parte.

Ultima variantă ar duce, practic, la o situație similară cu cea din 2017, când Liviu Dragnea a demis Guvernul Grindeanu prin moțiune.

„Sunt atâtea metode, dar în același timp, atâtea necunoscute”

Unul dintre liderii social-democrați cu care HotNews a discutat spune că metodele sau planul prin care va putea fi răsturnat Guvernul nu le-au fost comunicate.

„Senzația mea e că e un plan deja făcut. Nu ni s-a revelat următoarea etapă”.

Întrebat de HotNews despre scenariile ruperii actualei guvernări, un lider PSD spune că, din punctul său de vedere, cine dă de înțeles că știe care e planul, „habar n-are”:

„Sunt atâtea metode, dar în același timp, atâtea necunoscute, și atâtea variabile, încât, cine poate spune acum «care e planul», mie mi se pare că n-are habar care-i planul. Sunt foarte, foarte, foarte multe necunoscute. Cine? Când? Cum? Cine strănută? Cine clipește? Cine pleacă acasă? De ce? Când? Mi se pare o perioadă extrem de complicată”.

Lider PSD, despre Ilie Bolojan: „Un om cu spectru atât de larg și, cu toate astea, atât de îngust la minte”

Întrebați care e cea mai mare problemă, premierul Bolojan sau asocierea cu USR, social-democrații cu care HotNews a stat de vorbă spun că nemulțumirea principală este Ilie Bolojan pentru că „una vorbește la masă, alta se întâmplă”.

„Vin oameni la noi la sediu acum și ne spun că nu-i normal. Nu se mai discută cu oamenii, puterea de cumpărare a scăzut, adică noi numai am tăiat. Am tăiat și n-am pus nimic la loc. Nicio relansare economică, nimic, nimic”, explică unul dintre șefii PSD.

Altul spune că niciodată nu și-a „luat asemenea hate” de la cetățeni. Motivul principal fiind măsurile adoptate de Guvern pe care primarii trebuie să le pună în aplicare.

„Nu-i ok. Dacă venea vreun deputat care s-a născut deputat și doar ridica mâna sus, cum i-a spus liderul de grup, n-a făcut nimic altceva, puteam să înțeleg. Dar atunci când trei mandate ai fost primar, ai mai fost și președinte de Consiliu Județean, ai mai fost și secretar general al Guvernului… Un astfel de om găsești mai rar, cu tot respectul, în sensul pozitiv, să aibă un spectru atât de larg și, cu toate astea, să fie atât de îngust la minte. Nu există așa ceva”.

Dialogurile în coaliție sunt „surde”, în opinia PSD

Unul dintre liderii PSD spune că dialogurile din coaliție sunt „surde”, chiar dacă în ședințe fiecare lider prezent își spune părerea despre ideile prezentate de Bolojan. În discuții ajung la o cale de mijloc, la o soluție de compromis.

„Toată lumea pleacă de acolo împăcată și, a doua zi, vine domnul premier și zice «da, am hotărât, fac ca mine»”.

Sunt social-democrați care spun că sunt nervoși pe Ilie Bolojan, chiar dacă sunt de acord cu unele măsuri ale premierului. Spun că ar fi făcut la fel dacă ar fi ocupat fotoliul de la Palatul Victoria, însă ar fi ales să rafineze unele decizii.

Mai spun că s-ar fi consultat mai mult cu părțile implicate înainte să ia o decizie, mai ales cu primarii.

Probleme sunt și cu asocierea cu USR

Surse din partid spun că „nu se mai poate cu ei”, nici cu Bolojan, nici cu USR, și că premierul „e totuna cu USR. Și dacă ar veni Sorin Grindeanu să spună că trebuie să continuăm cu actualul premier nu cred că ar mai convinge pe cineva”.

Chiar și Sorin Grindeanu a spus asta public, când l-a acuzat pe Ilie Bolojan că e, de fapt, premierul USR, nu al tuturor partidelor din coaliție.

Și nu doar Grindeanu a fost extrem de vocal la adresa premierului Bolojan, ci și unul dintre cei mai influenți lideri din partid în momentul de față: primărița Craiovei, Olguța Vasilescu. Iar fostul președinte al PSD și premierul de dinainte de Bolojan, Marcel Ciolacu, l-a atacat violent în ultimele săptămâni pe șeful Guvernului.

Unii lideri spun că, din start, asocierea cu USR e nocivă din prisma faptului că partidul condus acum de Dominic Fritz a fost cel care a atacat PSD de la început, practic de la apariție.

„Problema cu USR este cumva naturală. De-a lungul vremii, oamenii ne-au pictat în fel și chip și atunci poate că reacția e una naturală. Dar problema cu USR se poate tranșa ușor”.

Alții spun că miniștrii USR din cabinetul Bolojan nu au făcut nimic altceva în afară de a-și încălca principiile, că USR stă cu mâinile la spate și critică, dar nu sunt buni manageri, pentru că nu sunt „înțelegători și maleabili”.

„Da, într-adevăr, au școli, sunt ok, dar trebuie să ai și empatie față de oameni, față de colegi. Mi se pare că sunt cam răi și neînțelegători. Ei spun fără penali în funcții publice, dar au și ei. Ei spun fără pensii speciale, dar doamna propusă pentru Avocatul Poporului are pensie specială. E normal așa ceva?”, spune unul dintre liderii social-democrați.

Liderii PSD mai amintesc și de faptul că se poate forma o majoritate parlamentară și fără USR, că USR numește oameni așa cum făcea PSD pe vremuri. „Uitați-vă la miniștrii noștri. Miniștrii noștri n-au nicio problemă”.

Însă liderul social-democrat cu care Hotnews a stat de vorbă nu a amintit de acuzațiile de plagiat aduse la adresa ministrului Justiției, Radu Marinescu, și nici de problemele din CV ale ministrului Transporturilor, Ciprian Șerban.

Ce-și doresc de fapt pesediștii

Social-democrații cu care a discutat Hotnews resping varianta opoziției. Vor să rămână la putere într-un viitor givern construit pe o majoritate PSD-PNL-USR-minorități. „Cine va dori însă să fie premier de la PNL?”, a întrebat un lider PSD. Pentru că până la rotativa de anul viitor, postul de șef al Guvernului e al liberalilor.

Pe de altă parte, unii dintre liberalii cu care Hotnews a vorbit în aceste zile au declarat că dacă Bolojan nu va mai fi premier, PNL ar trebui să rămână la guvernare și fără acesta. „Să nu-și închipuie că vom pleca de la guvernare, va rămâne la partid și gata”, a declarat unul dintre liderii PNL din tabăra care i se opune premierului. De altfel, e de notorietate că partidul e împărțit între cei care îl susțin pe Bolojan și cei care i se opun public, grupați în jurul taberei Herbert Thuma, președintele CJ Ilfov.

Și Cotroceniul este la curent cu planurile PSD. Voci din Administrație susțin pentru Hotnews însă că președintele va încerca să oprească debarcarea lui Bolojan.

V-ati saturat de stiri negative? Trebuie sa cititi stirile de pe Good Headlines!


Actualitate.org vă oferă cele mai recente știri din surse de încredere, agregate pentru o lectură rapidă și completă.

Mai multe știri actualizate zilnic pe Actualitate.org.

Trimiteți un comentariu

Puteti adauga o completare a acestei stiti ori comentariul dumneavoastra, dar va rugam sa folositi un limbaj decent si sa un mesaj la subiect.

Mai nouă Mai veche