Context detaliat - Ultimul mesaj al lui Sebastian, marinarul mort după scufundarea remorcherului Astana. "Mi-a scris la 7:28"

Poza pentru articolul Ultimul mesaj al lui Sebastian, marinarul mort după scufundarea remorcherului Astana. "Mi-a scris la 7:28"

Diverse: Informațiile variate recente capătă sens prin contextul oferit aici.

Rezumat: Rezumatul unui fapt sau fenomen de interes general.

"Au murit! Nu e nimeni în barcă! Ce au făcut copiii ăştia?", spun îngroziţi colegii marinarilor înghiţiţi în mare.

În timp ce marea înghiţea remorcherul care ghida un petrolier spre portul Midia, colegii marinarilor, trimişi să îi ajute, îşi dădeau seama de proporţiile catastrofei.

Familiile marinarilor morţi, proteste şi strigăt după dreptate

"Nu a ieşit nimeni. Au murit! Nu e nimeni! Lângă remorcher este ceva. E un colac de salvare.", explică marinarii.

Găsit în apropierea acelui colac, marinarul Claudiu Safar a fost dus la mal şi resuscitat mai mult de o oră, dar fără rezultat. El s-ar fi aflat pe punte când s-a răsturnat remorcherul. Colegul lui, Sorin Tufan, era la cârmă, iar trei marinari, în sala motoarelor.

Scafandrii militari au reluat căutările dimineaţă, dar au fost nevoiţi să abandoneze misiunea după doar două ore. Marea era agitată şi nu au putut să intre în nava răsturnată din cauza poziţiei dificile în care se află.

"Din păcate, nava se afla cu chila în sus, iar castelul remorcherului este ingropat în nămol.", precizează Irina Dițu, purtător de cuvânt au Autorităţii Navale Române.

Trei marinari încă nu au fost recuperaţi din mare. Petrică Sterie, mecanicul-şef în vârstă de 40 de ani, căpitanul Ştefan Zaharia, de 50 de ani şi motoristul Sebastian Tămâianu. El era cel mai tânăr membru al echipajului - 26 ani. Soţia lui, gravidă în 7 luni, îşi va aminti mereu ultimele lui cuvinte.

Soţia lui Sebastian Tămâianu: La 07:28 mi-a dat mesaj: ai grijă, te iubesc! Era stresat!

Reporter: De ce?

Soţia lui Sebastian Tămâianu: Era o manevră de minim 30-36 de ore.

Reporter: A mai făcut astfel de manevre?

Soţia lui Sebastian Tămâianu: Nu. De ce i-au trimis? Ştiau riscurile cei de sus. De ce au făcut ala bala portocala?

"Eram în Germania, la lucru. Ca un trăsnet, cum pot să primesc (n.r. vestea)? Prima întrebare a mea a fost: "A fost o dronă? A fost o mină?", că nu credeam aşa ceva. Mi-a spus şi mie, sunt presaţi, obligaţi să facă manevra care nu trebuia ca ei să o facă.", spune tatăl lui Sebastian Tămâianu.

Familiile marinarilor au protestat în faţa firmei pentru care lucrau victimele şi au cerut dreptate.

"Haideţi să vă dăm informaţiile pe care le avem acum, da? Mai departe, întrebări tehnice sau care mă depăşesc pe mine sau pe noi, probabil că eu nu o să pot să vi le dau (n.r. răspunsurile).", le-au transmis angajaţii Midia Marine Terminal protestatarilor.

"Ei aşa susţin, că remorcherul era pregătit pentru manevre. Ei caută morţii să fie vinovaţi.", adaugă tatăl lui Sebastian Tămâianu.

Echipajul petrolierului ghidat de remorcher a fost audiat de procurorii care au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă. Expertiza tehnică a epavei va elucida misterul tragicului naufragiu.

În acest context, compania implicată a transmis un punct de vedere oficial privind intervențiile și starea navei.

Comunicat oficial Midia Marine Terminal

În această dimineață, compania a fost pregătită să asigure întregul suport necesar autorităților pentru reluarea operațiunilor de recuperare a colegilor dispăruți, inițiate în jurul orei 10.00 și suspendate ulterior din cauza condițiilor nefavorabile.

Menționăm că activitatea de recuperare se desfășoară sub directa coordonare a Autorității Navale Române, prin Serviciul MRCC (Maritime Rescue Coordination Centre), iar compania oferă tot sprijinul solicitat. Pentru noi, la fel ca pentru toată lumea, este esențial să aflăm cu exactitate ce s-a întâmplat în timpul operațiunilor din data de 18 martie.

Cu maximă transparență, punem la dispoziție toate informațiile disponibile în acest moment, în baza datelor pe care le deținem și în conformitate cu cadrul legal stabilit de autoritățile implicate în anchetă și în operațiunile de recuperare.

Reiterăm faptul că ultima inspecție efectuată pentru remorcherul Astana, în vederea menținerii certificatului de clasă, realizată de societatea de clasificare navală Bureau Veritas, a avut loc la data de 16 ianuarie 2026. De asemenea, nava a fost inspectată de Autoritatea Navală Română la 10 septembrie 2025, toate elementele mecanice și tehnice fiind certificate.

Totodată, subliniem că atât remorcherul Astana, cât și remorcherul București - din aceeași clasă și cu dotări similare - au participat, în ultimii 10 ani, fără incidente, la sute de operațiuni de descărcare a navelor de tip tanc petrolier, majoritatea având caracteristici similare cu tancul petrolier actual (lungime, pescaj, cantitate de țiței transportată).

Am mobilizat toate resursele interne disponibile pentru recuperarea colegilor noștri, pentru a sprijini investigația cu toate informațiile necesare și pentru a menține deschise, 24/7, canalele de comunicare, inclusiv prin intermediul echipei noastre de criză.

Având în vedere că ancheta este în desfășurare, adresăm rugămintea ca informațiile să fie urmărite exclusiv prin canalele oficiale de comunicare ale autorităților competente.

Vom continua să comunicăm în mod responsabil și constant, cu respectarea cadrului operațional și procedural stabilit de autorități, singurele abilitate să transmită rezultatele oficiale ale investigației.

În aceste momente dificile, empatizăm cu durerea pe care toată lumea o simte și ne oferim tot sprijinul familiilor îndurerate.

Midia Marine Terminal

Cautati un cadou? Va sugeram sa alegeti un colier placat cu aur de pe Golden Amulets!


Actualitate.org vă oferă cele mai recente știri din surse de încredere, agregate pentru o lectură rapidă și completă.

Mai multe știri actualizate zilnic pe Actualitate.org.

Trimiteți un comentariu

Puteti adauga o completare a acestei stiti ori comentariul dumneavoastra, dar va rugam sa folositi un limbaj decent si sa un mesaj la subiect.

Mai nouă Mai veche