Context financiar detaliat - Sinecurile rămân și în bugetul pe 2026. Statul dă milioane de lei pentru instituții inutile

Poza pentru articolul Sinecurile rămân și în bugetul pe 2026. Statul dă milioane de lei pentru instituții inutile

Economie: Impactul economic al subiectului prezentat afectează direct buzunarul românilor.

Pe scurt: Datele economice recente și ce înseamnă ele pentru viitor.

Bugetul pe anul 2026 alocă bani pentru Academia Oamenilor de Știință din România (AOSR), o academie paralelă cu cea reală, respectiv Academia Română, și care este populată de personaje controversate.

Banii tuturor

Aceasta are un buget de 11,132 milioane de lei, din care 3,1 milioane de lei cheltuieli de personal, 356.000 de lei pentru bunuri și servicii, 1,25 milioane transferuri pentru cercetare și 6,42 milioane de lei reprezentând bani acordați membrilor acestei academii paralele.

Suma este mai mare față de cele 6,38 milioane alocate anul trecut, arată datele.

Politruci plătiți de la buget

AOSR are 143 de membri titulari, 79 de membri corespondenți și 35 de membri de onoare. În total, 257.

Dacă împărțim suma alocată la numărul de persoane rezultă 24.984 de lei de persoană, adică 2.082 de lei pe lună.

Conform site-ului propriu, între aceștia se află fostul ministru PSD al Educației Ecaterina Andronescu, sindicalistul Anton Hadăr – care este și președintele Federației Naționale Alma Mater, fostul primar al Timișoarei Nicolae Robu, fostul ministru de Externe Teodor Meleșcanu, fostul ministru al Sănătății Adrian Streinu Cercel, fostul parlamentar liberal Ben-Oni Ardelean, IPS Nifon – arhiepiscop de Târgoviște, fostul jurnalist Ion Cristoiu, IPS Varsanufie Prahoveanul – arhiepiscop-vicar al Bucureștiului sau fostul șef al Statului-Major al Armatei, generalul Constantin Degeratu.

Scandaluri pe bandă

AOSR a mai fost în centrul mai multor scandaluri în ultimii ani. Postul de televiziune Digi24 prezenta în 2024 un reportaj despre „așa-zișii academicieni” care în acel moment își adresau acuze grave unii altora în timpul alegerilor interne.

Protagoniste erau Ecaterina Andronescu și Doina Banciu, ultima fiind în final aleasă drept președinte. La acel moment, „academicienii” doreau să aibă și privilegii de demnitari, deși legea nu le dă dreptul.

Conform sursei citate, un membru AOSR primește 1.675 de lei lei net pe lună, în timp ce președintele și vicepreședinții câștigau cât un ministru și un secretar de stat, respectiv 21.840 de lei și 16.640 de lei brut.

Cercetare cot la cot cu giganții IT

AOSR are și un număr de 22 de proiecte pentru tinerii cercetători, finanțate de la stat, conform proiectului de buget. Între acestea regăsim:

  • „Conexiuni profesionale feminine în Balcani: Platformă inovatoare cu Inteligență Artificială pentru Diplomație Culturală și Leadership”
  • „Noi tehnologii informatice – de la provocări actuale către blockchain în diplomația științifică, în contextul diplomației clasice și cibernetice”
  • „Sistem IoT bazat pe blockchain pentru monitorizarea și controlul fermelor zootehnice”
  • „Platformă web pentru generarea automată de întrebări (QuizTools)”
  • „NetGuardAI: Sistem inteligent pentru detectarea și stoparea conținutului dăunător pe rețelele sociale”
  • „Modelarea avansată a eroziunii solului utilizând tehnologii geospațiale de înaltă rezoluție pentru o agricultură durabilă”.

Suma destinată proiectelor de cercetare-dezvoltare este de 1,25 milioane de lei.

Institutul Levantului

O instituție similară este și Institutul Levantului, înființat special pentru fostul președinte Emil Constantinescu în anul 2017. Finanțarea sa se face prin intermediul Senatului.

Directorul interimar al institutului este Cătălin-Ștefan Popa, iar fostul președinte Emil Constantinescu conduce Consiliul Științific, conform site-ului său.

În bugetul pe acest an, Institutul Levantului nu este trecut în mod direct, dar la capitolul dedicat instituțiilor publice finanțate parțial și aflate în subordinea Senatului este trecută suma de 5,9 milioane.

Pe lângă Institutul Levantului, din bugetul Senatului se finanțează și Institutul Revoluției din 1989.

Anual, Institutul Levantului primește circa 3 milioane de lei.

Lista lui Năsui a rămas pe hârtie

Și acesta a fost în mijlocul mai multor scandaluri publice. Un vot pentru desființarea sa a căzut în Parlament în anul 2020.

Anul trecut, institutul a apărut pe o listă realizată de fostul ministru al Economiei Claudiu Năsui. Acesta a descoperit că România are 178 de institute și agenții de cercetare despre care oficialul acuză că „al căror scop nu e cercetarea, ci salarizarea”.

Pe lângă Institutul Levantului, pe lista lui Năsui apăreau și câteva care studiau cam același lucru, precum pajiști, plante, economie etc.

Șeful de institut cu primă de două milioane de lei

Oficialul a prezentat anterior și cazurile unor șefi de institute, așa cum e cazul salariului de aproape două milioane de lei, încasat de șeful Ovidiu Badea, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură „Marin Drăcea”.

Propunerea sa de desființare sau comasare a institutelor a rămas la nivel teoretic, fără a se trece concret mai departe.

Fostul președinte Emil Constantinescu era revoltat anul trecut de propunerea ca institutul să fie închis, conform ObservatorNews.

O nouă tentativă

Contactat de Libertatea, Năsui a afirmat că a depus luni, 16 martie, alături de parlamentarii din USR, încă o serie de șase proiecte de desființare a „academiilor paralele” și institutelor-sinecuri. Este vorba de:

  • Academia Oamenilor de Știință (AOSR)
  • Academia de Științe Medicale (ASM)
  • Academia de Științe Tehnice (AST)
  • Institutul de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului (ISACCL)
  • Institutul Român pentru Drepturile Omului (IRDO)
  • Institutul Revoluției Române din Decembrie 1989 (IRRD).

Reportajele și anchetele sunt mari consumatoare de timp și resurse. Din acest motiv, te invităm să susții munca jurnaliștilor printr-o donație. Aici găsești mai multe opțiuni prin care poți contribui la dezvoltarea altor materiale similare: libertatea.ro/sustine. Îți suntem recunoscători că ne citești și că ești alături de noi.

Cautati un cadou? Va sugeram sa alegeti un colier placat cu aur de pe Golden Amulets!


Actualitate.org vă oferă cele mai recente știri din surse de încredere, agregate pentru o lectură rapidă și completă.

Mai multe știri actualizate zilnic pe Actualitate.org.

Trimiteți un comentariu

Puteti adauga o completare a acestei stiti ori comentariul dumneavoastra, dar va rugam sa folositi un limbaj decent si sa un mesaj la subiect.

Mai nouă Mai veche