Politica: Subiectul politic de mai jos ridică întrebări importante despre direcția actuală a țării.
Rezumat: Informațiile politice recente explică faptele cheie și reacțiile oficiale.

Premierul Ilie Bolojan anunță că vor continua zborurile prin care sunt repatriați românii din țările implicate în conflictul din Orientul Mijlociu, șeful Guvernului precizând că se va face o analiză a modului în care a decurs operațiunea de repatriere, după încheierea acesteia.
Într-o postare pe Facebook, primul-ministru precizează că 273 de români au ajuns luni dimineață la București cu două zboruri care au decolat de la Muscat, capitala Omanului, fiind vorba de români care au fost aduși din Emiratele Arabe Unite cu un convoi de nouă autocare.
Zborurile de repatriere vor continua
De asemenea, alți 191 de români din Doha au fost readuși în țară cu un avion care a decolat din Arabia Saudită. Totodată, șeful Guvernului anunță că se va mai organiza „cel puțin un zbor” din Muscat, prin Mecanismul de Protecție Civilă.
Doriți mai multe informații pe tema Politica, Guvern, Decizii publice, Politic și Actualitate?
„Mulțumim autorităților din Emiratele Arabe Unite pentru că, în conformitate cu înțelegerea pe care am stabilit-o la finalul săptămânii trecute, au deschis culoare de zbor pentru două curse zilnice Fly Dubai către România. Cele operate azi au adus la București 164 de cetățeni români, alături de cetățeni din alte state UE. Potrivit informațiilor din acest moment, există bilete disponibile pentru curse similare în următoarele zile”, a precizat premierul Bolojan.
Alte curse urmează să-i aducă pe turiștii transportați anterior în Emirate prin agențiile de turism, cu companii aeriene care au obligația să-i readucă în țară.
„Prioritatea absolută este să aducem acasă, în siguranță, românii, prin zboruri asistate, comerciale sau prin intermediul Mecanismului European. După ce acest obiectiv esențial va fi îndeplinit, vom face o analiză aprofundată a felului în care a fost organizată și a decurs operațiunea de repatriere a cetățenilor români”, conchis Ilie Bolojan.
Acuzațiile lui Ponta la adresa MAE
Fostul premier Victor Ponta a acuzat-o pe ministra de Externe Oana Țoiu că s-a implicat personal ca fiica sa să nu fie pe lista românilor aduși în țară cu zborurile organizate de statul român.
„Da, a dat-o doamna Țoiu jos din avionul care aducea români pe fiica mea minoră, Irina. Irina nu era în vacanță, ci la New York University din Abu Dhabi. A sunat ea personal la consulul din Dubai să nu o lase să se urce în avionul spre București, deși e minoră și este singură acolo. A țipat la consul că fata e o „vulnerabilitate” și că îi interzice să o urce în avion”, a spus pe 5 martie Ponta, într-o declarație pentru Cotidianul.
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe, Andrei Țărnea, a declarat vineri, 6 martie, într-o conferință de presă, că fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu nu apărea în evidențele consulare și nici în sistemul gestionat de MAE pentru situațiile de criză.
Fiica lui Ponta a ajuns în România cu o cursă de linie
Fiica fostului premier Victor Ponta a ajuns vineri în România. Informația a fost confirmată printr-o postare pe Facebook a Dacianei Sârbu, care a spus că și-a „strâns copilul în brațe”, după ce familia a acuzat public autortitățile în urmă cu o zi că au blocat repatrierea adolescentei.
„Vă mulțumesc din suflet tuturor celor care mi-ați oferit ajutorul. Datorită vouă astăzi mi-am strâns copilul în brațe. Vă mulțumesc pentru mesajele voastre de încurajare și pentru gândurile bune, care m-au făcut să mă simt mai putin singură”, a scris Daciana Sârbu.
Grindeau cere verificări la MAE
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, i-a cerut luni premierului Ilie Bolojan să trimită Corpul de control la Ministerul de Externe pentru a verifica situaţia legată de repatrierea din Dubai a fiicei lui Victor Ponta.
„Aştept răspunsuri de la prim-ministru, de la Ilie Bolojan. El este cel care conduce echipa guvernamentală şi are toate pârghiile necesare pentru clarificarea situaţiei şi i-aş propune, de urgenţă, să trimită Corpul de control al prim-ministrului la Ministerul Afacerilor Externe să verifice informaţiile (…) să vadă situaţia reală şi să o prezinte de urgenţă românilor”, a declarat Sorin Grindeanu, citat de Agerpres.
Cautati un cadou? Va sugeram sa alegeti un colier placat cu aur de pe Golden Amulets!
Actualitate.org vă oferă cele mai recente știri din surse de încredere, agregate pentru o lectură rapidă și completă.
Mai multe știri actualizate zilnic pe Actualitate.org.