
Romania: Informațiile din România recente merită analizate dincolo de titluri.
Rezumat: Detaliile cheie ale unui subiect de interes național.
Primă sentință în dosarul bărbatului din Câmpineanca arestat și trimis în judecată sub acuzația că și-a ucis fiul cu o lovitură de cuțit. Chiar dacă vrânceanul explicase că reacționase violent din teamă față de propriul fiu, pedeapsa stabilită de instanță a fost de 10 ani de închisoare cu executare.
În noiembrie anul trecut, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea detaliau că victima, în vârstă de 38 de ani, „a decedat ca urmare a unei lovituri aplicate în zona spatelui, în partea stângă a corpului, cu un cuțit de bucătărie, pe fondul unui conflict spontan”.
Iar în motivarea instanței se rețin și alte informații din rechizitoriu, referitoare la incidentul care avusese loc în seara zilei de 10 noiembrie, în condițiile în care tatăl și fiul conviețuiau în aceeași casă, ba chiar lucrau împreună şi reparau mașini.
Doriți mai multe informații pe tema Romania și Eveniment?
„Inculpatul (…) a avut potrivit propriei sale declarației, dar şi declarației soției inculpatului, mama victimei, mai multe conflicte cu fiul său, victima a fost un copil problemă şi un adolescent care a creat nenumărate probleme întrucât îi plăcea să consume alcool, iar pe acest fond devenea agresiv, provocând deseori scandaluri atât în familie, dar și în comunitate.
Anterior datei la care a avut loc incidentul care face obiectul acestei cauze, cam cu o săptămână înainte, victima a consumat în mod constant şi în exces băuturi alcoolice, dar şi substanțe interzise, motiv pentru care se manifesta deosebit de agresiv verbal şi fizic, distrugea obiecte din locuința părinților săi, cu care locuia, şi lovindu-i pe aceştia.
De altminteri, victima îşi lovea destul de des tatăl, respectiv pe inculpat, ultima oară când s-a manifestat în acest fel a fost se pare în luna octombrie 2025, când victima a lovit inculpatul în zona coastelor, provocându-i leziuni.
La datele de 09.11.2025 și 10.11.2025, victima a consumat alcool în locuința părinților, împreună cu un bărbat pe care părinții săi nu îl cunoșteau şi care a plecat abia la data de 10.11.2025 în jurul orelor 18.30.
După plecarea bărbatului respectiv, victima a mers în bucătăria locuinţei şi a cerut inculpatului să îi pună să mănânce, inculpatul s-a conformat, a mers la frigider să scoată oala cu ciorbă, i-a pus ciorba într-un bol, după care a luat pâinea şi un cuţit ca să felieze pâinea.
În timp ce inculpatul felia pâinea, victima s-a ridicat de pe scaun, l-a apucat pe inculpat de bluză, din spate încercând să îl trântească. Întrucât era într-o stare avansată de ebrietate s-a dezechilibrat, a căzut în genunchi cu spatele la inculpat.
Când a încercat să se ridice, inculpatul l-a înjunghiat cu cuțitul o singură dată în spate. Inculpatul (…) a declarat că era supărat pe fiul său pentru că era alcoolic, consuma droguri şi era şi violent.
Soţia inculpatului, mama victimei, a confirmat în mare parte declaraţia inculpatului şi a arătat că nu au formulat plângeri penale împotriva victimei sperând ca părinți că acesta îşi va reveni, lucru care nu s-a întâmplat”, se detaliază pe rejust.ro.
Ulterior, chiar tatăl a sunat la 112 pentru a anunța ce făcuse și, în aceeași seară, a fost reținut. A fost arestat a doua zi, iar la scurt timp a fost trimis în judecată la tribunal, unde a fost găsit vinovat:
„Condamnă pe inculpatul (…), trimis în judecată pentru săvârşirea infracțiunii omor în forma violenței în (…) la pedeapsa de 10 ani închisoare. (…) menține starea de arest preventiv a inculpatului (…).
(…) deduce din pedeapsa aplicată inculpatului (…) reținerea şi arestarea preventivă, începând de la data de 10.11.2025 la zi. (…) dispune prelevarea probelor biologice de la inculpatul (…), în vederea introducerii profilului său genetic în SNDGJ.
Dispune conservarea probelor (…), dispune confiscarea cuțitului cu lama de 14,5 cm, mâner din plastic alb-gălbui, ridicat de pe frigider (…) cu ocazia efectuării la faţa locului din data de 10.11.2025 şi aflat în Camera de corpuri delicte a Tribunalului Vrancea.
Admite acțiunea civilă formulată de partea civilă Serviciul de Ambulanță Judeţean Vrancea şi în consecință: Obligă inculpatul (…) la plata către partea civilă Serviciul de Ambulanță Judeţean Vrancea a sumei de 36,6 lei despăgubiri civile.
Ia act că persoana vătămată Anonimizat 1 nu s-a constituit parte civilă în procesul penal. Obligă pe inculpatul (…) la plata sumei de 3.000 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare”.
Foto: Sora Shimazaki – https://www.pexels.com/ro-ro/
V-ati saturat de stiri negative? Trebuie sa cititi stirile de pe Good Headlines!
Actualitate.org vă oferă cele mai recente știri din surse de încredere, agregate pentru o lectură rapidă și completă.
Mai multe știri actualizate zilnic pe Actualitate.org.