Eveniment important în România - PAMFLET: Revin operatoarele ecologice?

Poza pentru articolul PAMFLET: Revin operatoarele ecologice?

Romania: Subiectul românesc ridică întrebări relevante pentru cetățenii țării.

Pe scurt: Ce trebuie să știi despre situația actuală din țară.

Întrebarea mi-a revenit în minte aflând că la o primărie din Neamţ – nu spunem care, primărie de familie bună orişicum – e pe cale să dea în clocot un scandal mai… dezbrăcat.

Ca să nu spunem de-a dreptul „deo-ch(e)at”.

Legat de o persoană angajată recent dar care în trecut… mă rog în trecut se ocupa cu totul şi cu totul de altceva decât urmează să presteze în primărie.

Sau cel puţin aşa sperăm.

De unde până unde operatoare ecologică?

Poate unii îşi mai amintesc de ideea năstruşnică a unui fost primar de Piatra care voia să legalizeze cea mai veche meserie din lume – nu e politica, deşi mulţi le aseamănă.

Şi ca să le poată încadra în câmpul muncii pe prestatoare găsise el o specializare: operatoare ecologice.

Acum, revenind la zilele şi oile noastre, după ce am văzut că în Parlament POT să ajungă şi unele dudui care s-au dezgolit pe chat, iar scandalul de vă ziceam duce tot înspre această direcţie, venim cu o propunere.

În toate primăriile să fie creat acest post: de operatoare ecologică. Cu cerinţe obligatorii legate de experienţă acumulată în zone… pentru adulţi.

Ce ziceţi, n-ar fi asta culmea reformei administrative? Că tot sunt primăriile în… bugetul gol.

Poză generată cu AI

Cautati un cadou? Va sugeram sa alegeti un colier placat cu aur de pe Golden Amulets!


Actualitate.org vă oferă cele mai recente știri din surse de încredere, agregate pentru o lectură rapidă și completă.

Mai multe știri actualizate zilnic pe Actualitate.org.

Trimiteți un comentariu

Puteti adauga o completare a acestei stiti ori comentariul dumneavoastra, dar va rugam sa folositi un limbaj decent si sa un mesaj la subiect.

Mai nouă Mai veche