Sport: Știrea sportivă capătă contur prin detaliile și reacțiile oferite aici.
Rezumat: Contextul complet al unui meci sau competiții de actualitate.
Cotidianul italian Gazzetta dello Sport a analizat remiza fără goluri dintre Como și Inter, din prima manșă a semifinalei Cupei Italiei, și a tras o concluzie clară.
Rezultatul o avantajează pe Inter înaintea returului de pe San Siro, în timp ce Cesc Fabregas rămâne cu regretul ocaziilor ratate, într-un meci bun făcut de fotbaliștii lui.
Como a avut ocaziile mai clare
Meciul disputat la Como s-a încheiat 0-0, iar calificarea în finală se va decide pe 22 aprilie, la Milano. Jurnaliștii italieni au pus accentul pe planul tactic al gazdelor și pe lipsa de inspirație, cel puțin pe partea ofensivă, a echipei pregătite de Cristian Chivu.
Căutați conținut similar? Vezi articole despre Sport, Competitii sportive, Campionate Externe, Fotbal Extern și cristi chivu.
„Chivu se întoarce la Appiano cu un rezultat favorabil înaintea returului de pe San Siro, în timp ce Fabregas își mușcă unghiile”, au notat cei de la Gazzetta dello Sport.
Publicația italiană scrie că Inter a bifat al treilea meci din acest an fără gol marcat și că ofensiva nerazzurrilor a fost blocată eficient de planul tactic gândit de Fabregas.
„Inactivitatea ofensivă a Interului, al treilea meci al anului fără gol, este consecința directă a planului lui Como. Gazdele au creat cel puțin trei ocazii importante, fără să reușească însă să spargă echilibrul”, au scris italienii.
Au fost menționate șutul lui Nico Paz, intervenția lui Martinez, execuția lui Vojvoda din interiorul careului și, mai ales, ocazia lui Valle din apropiere, considerată cea mai mare ocazie a partidei. Gazzetta a evidențiat prezența din teren a jucătorilor lui Fabregas și schimbările constante de poziție, care au pus în dificultate construcția obișnuită a Interului.
Inter, o prestație „gri”
„Como a fost curajoasă, bine organizată, capabilă să deregleze mecanismul unei echipe care a marcat 89 de goluri în acest sezon. A lipsit doar precizia”, notează publicația.
De partea cealaltă, Inter nu a reușit să-și creeze ocazii clare, iar portarul gazdelor nu a fost pus serios la încercare.
„Inter a fost gri, ca ceața de pe malul lacului. Poate pentru prima dată în acest sezon, mașinăria ofensivă nu a produs nimic cu adevărat periculos”, au scris jurnaliștii italieni.
„CHIVU 6 – Vine cu mai multe schimbări de formație și cu gândul îndreptat spre derby. Como a avut posesia mingii pe parcursul primei reprize. În a doua parte, Chivu schimbă cărțile de pe masă și îi introduce în teren pe Dumfries, Zielinski și Thuram, dar și pe experimentul Luis Henrique. Inter are puține ocazii, la fel și Como. Chivu iese neînvins din această rundă disputată în deplasare”, au notat jurnaliștii italieni.
Tranzactionati FOREX? Ati putea castiga mai mult si elimina riscurile cu ajutorul RobotFX!
Actualitate.org vă oferă cele mai recente știri din surse de încredere, agregate pentru o lectură rapidă și completă.
Mai multe știri actualizate zilnic pe Actualitate.org.