Poveste reală din societate: Două minore, dispărute din curtea locuinței în Târnăveni. Căutări de amploare în desfășurare

Poza pentru articolul Două minore, dispărute din curtea locuinței în Târnăveni. Căutări de amploare în desfășurare
Poza pentru articolul Două minore, dispărute din curtea locuinței în Târnăveni. Căutări de amploare în desfășurare

Societate: Povestea socială de mai jos reflectă aspecte importante ale vieții în comunitate.

Pe scurt: Detaliile care arată realitatea socială din România astăzi.

Inspectoratul de Poliție Județean Mureș a fost sesizat, în data de 29 martie 2026, în jurul orei 17:00, cu privire la dispariția a două minore, în vârstă de 5 și 4 ani, din municipiul Târnăveni. Potrivit informațiilor transmise de polițiști, copiii ar fi dispărut în jurul orei 14:00, în timp ce se aflau în curtea comună a imobilelor de domiciliu.

Imediat după primirea sesizării, au fost declanșate ample operațiuni de căutare. La acțiuni participă efective mărite de polițiști din cadrul IPJ Mureș, în colaborare cu pompieri ai ISU Mureș, jandarmi, salvamontiști și voluntari din comunitatea locală.

Pentru eficientizarea intervenției, sunt utilizate mijloace tehnice specifice, precum ATV-uri, șenilate, drone și câini de urmă, fiind vizate inclusiv zonele greu accesibile. În paralel, autoritățile au transmis două mesaje prin sistemul RO-ALERT, pentru a informa populația și a facilita obținerea de date relevante.

Căutările se desfășoară atât în zona în care a fost semnalată dispariția, cât și în împrejurimi, pe un perimetru extins, acțiunile continuând inclusiv pe parcursul nopții.

Citeşte şi: Amendă usturătoare pentru aruncarea deșeurilor pe spațiul public

Polițiștii fac apel la cetățeni ca, în cazul în care dețin informații care pot contribui la găsirea celor două minore, să contacteze de urgență cea mai apropiată unitate de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112.

Semnalmentele minorelor:

Rebeca-Alexandra Buta, în vârstă de 5 ani, are o înălțime de aproximativ 100-110 cm, cântărește în jur de 20 kg, are ochi căprui și păr negru, creț, prins în coadă. La momentul dispariției, purta o rochiță albă și roșie, o bluză albă cu puncte negre, ștrampi albi cu model negru și șlapi roz tip Crocs, cu model Mickey Mouse.

Melisa-Ariana Forgaci, în vârstă de 4 ani, are o înălțime între 80 și 100 cm, cântărește aproximativ 18-20 kg, are ochi căprui și păr negru, prins în două codițe. Era îmbrăcată cu o bluză roșie cu mâneci lungi și imprimeu Mickey Mouse, colanți roz și șlapi albaștri.

Alex Corin

Urmăreşte şi:

Cautati un cadou? Va sugeram sa alegeti un colier placat cu aur de pe Golden Amulets!


Actualitate.org vă oferă cele mai recente știri din surse de încredere, agregate pentru o lectură rapidă și completă.

Mai multe știri actualizate zilnic pe Actualitate.org.

Trimiteți un comentariu

Puteti adauga o completare a acestei stiti ori comentariul dumneavoastra, dar va rugam sa folositi un limbaj decent si sa un mesaj la subiect.

Mai nouă Mai veche