Probleme sociale de actualitate - Votaţi Lacul Ursu!

Poza pentru articolul Votaţi Lacul Ursu!

Societate: Contextul social complet devine clar prin detaliile oferite în continuare.

Pe scurt: Povestea socială detaliază probleme actuale cu care se confruntă românii.

Ileana Sandu

„Suntem fericiţi să vă anunţăm că Lacul Ursu a intrat ca nominalizat în competiţia Destinaţia Anului, la secţiunea Comori Naturale – formaţiuni/atracţii geologice, peşteri, ape sau alte atracţii naturale cu acces amenajat şi management de obiectiv turistic, informează colegii de la Visit Sovata:

„Lacul Ursu nu este doar un lac. Este inima staţiunii noastre. Este locul unde natura vindecă, unde liniştea îţi aşază gândurile, unde generaţii întregi au venit să-şi recâştige sănătatea şi echilibrul. Este un lac unic în Europa, prin fenomenul său helioterm – o adevărată minune a naturii. Dar, dincolo de ştiinţă şi dincolo de recorduri, el înseamnă emoţie. Înseamnă amintiri. Înseamnă Sovata.

Cu ajutorul vostru, din momentul în care se va putea vota, vom avea ocazia să arătăm tuturor că această comoară naturală merită să fie în finala competiţiei „Destinaţia Anului”, la categoria Comori Naturale. Şi pentru asta vom avea nevoie de voi. Un vot înseamnă susţinere. Un vot înseamnă mândrie locală .Un vot înseamnă recunoaştere pentru comunitatea noastră Haideţi să demonstrăm că, atunci când vine vorba despre ceea ce iubim, ştim să fim uniţi.

Fiecare vot contează”.

Pe 27 mai, Lacul Ursu va intra în cel de 151-lea an al existenţei sale! Lacul nu este unic doar datorită proprietăţilor sale curative, ci şi prin faptul că datele referitoare la geneza lui se cunosc cu precizie: lacul s-a format în dimineaţa zilei de 27 mai 1875, când o rupere de nori a dus la surparea păşunii aflate pe teritoriul lacului de azi (cunoscut cândva ca Groapa lui Pálné), şi la închiderea absorbţiei de apă astfel formate.

Data este consemnată într-un proces verbal întocmit în octombrie 1897, document ce conţine mărturia unui localnic din Sovata şi a doi paznici de sare: „Cercetarea la faţa locului s-a desfăşurat în anii 1873-1874, iar în anul următor, adică în vara anului 1875 – îmi amintesc, era tocmai ziua Domnului – eram împreună cu răposatul Simon András, tovarăşul meu de paznic de sare cu care culegeam fânul pe câmpul aflat în fundul Lacului Illyés.

Înainte de amiază, la ora 11, au apărut din norii repede adunaţi, averse însoţite de furtuni năprasnice, cele două pâraie dinspre Munţii Cseresznyés s-au umflat înfricoşător şi au luat fânul adunat de noi, ducându-se sub Muntele Zoltán. După ce furtuna s-a liniştit am observat că apa nu a curs, ci în locul unde s-a adunat, s-a format un lac imens. Consider că apa niciodată nu s-a dus de acolo, dimpotrivă, s-a tot înmulţit şi încet şi-a căpătat forma de astăzi”.

Poza pentru articolul Votaţi Lacul Ursu!

Toate aceste informaţii se regăsesc în procesul-verbal al comitetului de verificare a genezei lacului.

Situat la o altitudine de 502 metri, cu o suprafaţă de peste 40.000 mp, Lacul Ursu (cunoscut şi sub numele de „Marea Moartă a Transilvaniei”) este recunoscut de către World Record Academy drept cel mai mare lac helioterm din lume şi unicul de acest tip din Europa. Adâncimea lui depăşeşte, în unele puncte, 18 metri.

„Văzut de sus, lacul seamănă cu pielea unui urs, prinsă de un vânător iscusit, în patru ţăruşi…” apreciază doctorul mureşean Călin Dorgo, medic specialist de balneofizioterapie şi medicina culturii fizice: „Era normal ca în ţinutul Europei, cu cel mai mare fond cinegetic: urşi, cerbi, căprioare, capre negre şi pisici sălbatice, un lac să poarte numele animalului sălbatic cel mai râvnit de vânători”, explică medicul, împătimit cercetător şi avizat cunoscător al bogăţiilor naturale din Transilvania, pe care o numeşte „un El Dorado balnear”.

Fenomenul de „heliotermie” – explică dr. Dorgo – conferă lacului unicitatea sa în lume: „Este un fenomen rar întâlnit în Europa, fenomen prin care, în timpul verii, mai ales, apa lacului se încălzeşte pe verticală, mai mult în profunzime decât la suprafaţă. Câteva pâraie cu apă dulce se scurg în lac, formând la suprafaţa sa un strat subţire de apă dulce care reţine, ca într-o seră, căldura acumulată de la razele soarelui.

Datorită diferenţei de concentraţie, care, în profunzime, e de trei ori mai mare decât la suprafaţă, temperatura apei din lac, la 1,5 metri adâncime, poate atinge 40 de grade Celsius!… Iar la câţiva metri, temperatura ajunge la aproape 60 de grade. Căldura acumulată de apa sărată concentrată din profunzime nu este risipită în exterior, încât lacul devine, în adâncuri, un adevărat… cuptor lichid.

Poza pentru articolul Votaţi Lacul Ursu!

Lucru benefic pentru pacienţi, căci organele din abdomen şi membrele inferioare ale omului sunt aici în contact permanent cu apa caldă, în timp ce toracele şi umerii se află într-un mediu mai răcoros, uşor suportabil de organism”.

„În acest lac – precizează dr. Dorgo – orice pacient, de orice vârstă, poate rămâne în apă un timp mai îndelungat decât în alte lacuri sau bazine cu apă sărată. Datorită celor 60 de grade Celsius, temperatura la care albuminele coagulează, un ou introdus în lac la adâncimea de 3-4 metri va fi scos gata fiert după 30 de minute, tocmai bun să fie mâncat! Iar dacă e nevoie şi de puţină sare, e suficientă o plimbare până la stâncile de sare de pe malul lacului.

În timpul sezonului estival, asupra turistului sau pacientului, Sovata are o influenţă aparte: climatul aproape subalpin, imensitatea Lacului Ursu înconjurat de păduri de conifere, aerul ozonat şi pur, încălzit de razele soarelui, îţi dau mereu impresia că te afli şi la munte, şi la mare, în acelaşi timp”.

Apa sărată şi nămolul sapropelic din Lacul Ursu, cu efect intens antiinflamator şi de diminuare a durerilor, constituie resurse importante pentru sănătatea noastră. Proprietăţile complexe ale acestora permit tratarea şi ameliorarea mai multor afecţiuni: ginecologice (sterilitate, probleme de ordin inflamator, disfuncţii ovariene etc.), articulare, psoriazis ş.a. Curelor de tratament li se adaugă şedinţe de gimnastică, saună, kinetoterapie, saună cu aburi, infrasaună, aromasaună şi alte proceduri specifice, în cadrul bazelor de tratament din staţiune.

„Vom reveni cu detaliile privind începerea votului”, informează cei le la Visit Sovata.

(Surse – lacul-ursu.ro, worldrecordacademy.org; Călin. I. Dorgo – Transilvania, un El Dorado balnear? Ed. „ansid”, Târgu Mureş 2003; )

Citește și

V-ati saturat de stiri negative? Trebuie sa cititi stirile de pe Good Headlines!


Actualitate.org vă oferă cele mai recente știri din surse de încredere, agregate pentru o lectură rapidă și completă.

Mai multe știri actualizate zilnic pe Actualitate.org.

Trimiteți un comentariu

Puteti adauga o completare a acestei stiti ori comentariul dumneavoastra, dar va rugam sa folositi un limbaj decent si sa un mesaj la subiect.

Mai nouă Mai veche