
Sport: Evenimentul din sport are implicații importante pentru competițiile viitoare.
Rezumat: Știrea sportivă explică faptele și reacțiile din lumea sportului.
Ioan Vermeșan (19 ani), atacant care evoluează în Italia, la formația Primavera (tineret) a celor de la Hellas Verona, este titular la echipa națională U21. În Italia, Vermeșan are două apariții la seniori, una în Serie A, una în Cupă, ambele în acest sezon. Vermeșan s-a aflat pe lista preliminară pentru barajul de calificare la Campionatul Mondial.
Andrei Nicolescu, anunț despre Vermeșan: „Noi am făcut o ofertă”
Oficialul lui Dinamo a explicat situația transferului lui Ioan Vermeșan și a vorbit despre planurile clubului pentru întărirea echipei și identificarea tinerelor talente, dar și despre interesul pe care clubul încă îl are pentru Blănuță.
„E drum lung până la vară și depinde ce se întâmplă și cu Blănuță și cu noi. Ce atacant mai are România în afară de Louis Munteanu și Blănuță? E greu să mai identificăm ceva care vine din urmă, cu potențial; chiar nu îmi vine în minte un număr 9 care în viitor va fi un produs foarte bun pentru echipa națională.
Explorați alte articole recente despre Sport, Competitii sportive și Superliga.
Vermeșan a devenit foarte scump pentru piața din România; noi am făcut o ofertă și nici măcar nu ni s-a răspuns la ceea ce am ofertat noi și a fost o sumă foarte bună pentru Dinamo, ajungeam undeva aproape de 1 milion de euro cu bonusuri și tot. Nici măcar informal nu au răspuns. Probabil voiau cel puțin dublu și nu a avut rost discuția”, a declarat Nicolescu la emisiunea „Fotbal Club” de la Digi Sport.
Vermeșan, debut în Serie A
Ioan Vermeșan a debutat în Serie A la finalul lunii decembrie, atunci când a intrat pe finalul partidei cu Sassuolo, scor 0-3. După debut, atacantul a fost în lista preliminară pentru partida din Turcia, nefiind însă convocat, dar continuându-și parcursul la echipa de tineret U21.
Categoric că am fost surprins de faptul că sunt pe lista preliminară. Nu mă așteptam, dar mi-am dorit mereu să pot ajunge la națională. E o bucurie și mai mare că asta se poate întâmpla sub comanda domnului Mircea Lucescu. Ce pot să spun e că voi da tot ce am mai bun, ca să nu dezamăgesc și să rămân la națională.
Dacă nu voi prinde lista finală, voi merge să joc pentru U21, nu va fi nicio problemă. Vreau să bifez cât mai multe prezențe pentru echipa mea de club și să mă bucur în continuare de fotbal
- Ioan Vermeșan, după aflarea veștii că se afla pe lista preliminară a primei reprezentative.
Ioan Vermeșan a jucat la nivel de juniori în România la LPS Banatul, Poli Timișoara, Academia Hagi, UTA Arad și Ripensia Timișoara, înainte de a se transfera la Verona în 2022 și este cotat la 600.000 de euro de Transfermarkt.
Cautati un cadou? Va sugeram sa alegeti un colier placat cu aur de pe Golden Amulets!
Actualitate.org vă oferă cele mai recente știri din surse de încredere, agregate pentru o lectură rapidă și completă.
Mai multe știri actualizate zilnic pe Actualitate.org.