
Romania: Contextul național detaliat clarifică evoluțiile recente de interes general.
Pe scurt: Știrea de ultimă oră din România explică faptele și contextul real.
Marian Tudor a ajuns la Arad. Nu este nici influencer, deși este ascultat de sute de mii de utilizatori pe rețelele sociale, nu este nici vreo vedetă autohtonă, ci este un fost ofițer de poliție, care a demisionat la vârsta de 37 de ani, un fost ofițer care a scris cartea „Dincolo de porțile rușinii”, despre ceea ce se întâmplă în arest.
Marian Tudor a venit la Arad la invitația asociației „Elada”, condusă de arădeanul Răzvan Sabău în colaborare cu Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad. Întâlnirea a avut loc în Sala Albastră din Complexul M al UAV, iar sala a fost plină de tineri studenți sau elevi, dar și cadre didactice sau oficialități locale.
Subiectul a fost legat mai mult de combaterea acestui flagel care a cuprins și Aradul, cum de fapt a cuprins în ultimii ani întreaga țară, consumul și traficul de droguri, cu toate efectele sale. Marian Toader, fostul șef de la Arestul Central al Poliției Capitalei, a povestit cum e realitatea din arest și ce fel de oameni ajung acolo.
El a povestit în fața studenților și a elevilor cât de subțire poate fi firul care te poate duce la consumul de droguri, la dependență, un pachet care aduce cu sine rătăcirea, uneori definitivă, de propria persoană, de propria familie și de prieteni. În afara acelor momente de extaz, care poate fi de la câteva minute la câteva ore, pe termen mediu și lung drogurile duc la autodistrugere și la deteriorarea, unor definitivă, a relațiilor cu cei apropiați.
Interesați de subiectele Romania, Topic special și Arad? Citiți mai mult aici.
După retragerea din activitatea de polițist, Marian Tudor a devenit cunoscut publicului larg mai ales prin relatarea experiențelor sale din sistemul de aresturi. A atras atenția prin faptul că a vorbit deschis despre: condițiile din arestul poliției, modul de funcționare al sistemului de reținere, interacțiunea dintre polițiști, situații și cazuri întâlnite în cariera sa. În acest moment, plecat de mai bine de zece ani din poliție, Marian Tudor este director de calitate la o companie de automotive.
Una dintre relatările cu care a șocat audiența a avut în centrul său doi dealeri de droguri, care nu erau consumatori, și cei care erau închiși în Arestul Central al Poliției Capitalei.
„La un moment dat au fost reținuți doi dealeri de droguri cunoscuți în Capitală. Bine îmbrăcați și foarte aroganți, aceștia au avut câteva dialoguri cu gardienii cărora le striga „Sărăciilor, aveți salarii de rahat, vă putem plăti salariile în câteva ore”. După ce n-au fost mulțumiți de condițiile din arest, cei doi au ceut să fie mutați în altă cameră. N-am mai rezistat, i-am mutat în camera 13 și am strigat să mă audă toată lumea din arest că ei vor sta acolo șapte zile și un minut. Unul dintre cei doi a insistat timp de trei zile să mă vadă și n-am vrut să cedez, pentru că în arest promisiunea trebuie ținută, iar dacă am zis șapte zile și un minut, atât trebuie să fie. După trei zile l-am primit pe unul dintre ei la mine. În doar trei zile, fizionomia sa s-a schimbat radical, deși nu era consumator. A ajuns la mine în birou, iar hainele îi miroseau a urină și a fecale. Omul părea disperat. Vorbind cu el, la un moment dat mi-a întins o bucată de cauciuc pe care inițial nu am vrut să pun mâna că nici nu știam ce e. Cu un glas stins mi-a spus că sunt pantofii lui. Deținuții, cei aflați în sevraj, le-au mâncat pantofii. Mâncau și rodeau tot, saltelele, pantofii, tot ce prindeau. Sevrajul a incredibil unde poate să-i ducă pe oameni. Cei doi, cât au stat acolo, n-au mai avut deloc acea atitudine arogantă cu care au intrat și cred că nu o mai au nici acum deși au trecut 16 ani de atunci…”, a povestit în fața studenților Marian Tudor.

Fostul ofițer de poliție le-a vorbit tinerilor mai bine de o oră și jumătate după care a răspuns la întrebările celor prezenți în sală. Sunt povești din care fiecare are ceva de învățat, povești dure despre realitatea de dincolo de porțile rușinii, așa cum și-a intitulat cartea.
Iar lumea drogurilor este cu adevărat una dură, una a autodistrugerii care de foarte multe ori duce, dincolo de infracțiuni, la moartea consumatorului.
Tranzactionati FOREX? Ati putea castiga mai mult si elimina riscurile cu ajutorul RobotFX!
BluAZ vă oferă cele mai recente știri pozitive din surse de încredere, agregate pentru o lectură rapidă și completă.
Mai multe știri actualizate zilnic pe BluAZ.