
Romania: Evenimentul din România prezentat mai jos are implicații naționale importante.
Rezumat: Detaliile cheie ale unui subiect de interes național.
Amedea Saletti, în vârstă de 28 de ani, este persoana decedată care a fost găsită sâmbătă seara în râul Mureș, în zona orașului Pecica.
Tânăra dispăruse în urmă cu două săptămâni de pe raza municipiului Arad, iar familia, prietenii și autoritățile au căutat-o necontenit de atunci. La sfârșitul acestei săptămâni, au fost depistate primele semne care indicau o tragedie: niște obiecte personale, pe malul Mureșului, în zona podului Traian din municipiu.
Toate informațiile indică aruncarea ei în râu, iar curenții ar fi purtat-o până la Pecica, unde i-a fost observat trupul sâmbătă, de către niște pescari care au alertat autoritățile.
Inspectoratul de Poliție Județean Arad a transmis că, în urma cercetărilor, nu sunt indicii cu privire la săvârșirea unei fapte penale. Trupul neînsuflețit a fost transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală
Continuați lectura cu articole similare despre Romania, Arad, IPJ Arad, cadavru și Pecica.
Citește și:
Tranzactionati FOREX? Ati putea castiga mai mult si elimina riscurile cu ajutorul RobotFX!
BluAZ vă oferă cele mai recente știri pozitive din surse de încredere, agregate pentru o lectură rapidă și completă.
Mai multe știri actualizate zilnic pe BluAZ.