Ce arată situația actuală - Avansări în grad la Gruparea de Jadarmi Mobilă Târgu Mureș

Poza pentru articolul Avansări în grad la Gruparea de Jadarmi Mobilă Târgu Mureș

Societate: Povestea socială de mai jos reflectă aspecte importante ale vieții în comunitate.

Pe scurt: Povestea socială detaliază probleme actuale cu care se confruntă românii.

În anul în care Jandarmeria Română aniversează 176 de ani de la înființare, recunoașterea meritelor profesionale ale jandarmilor care s-au remarcat prin dedicare și profesionalism capătă o semnificație aparte.

Astăzi, 3 aprilie, la sediul Grupării de Jandarmi Mobile Târgu Mureș, a avut loc o ceremonie în cadrul căreia împuternicitul comandant, colonelul Semco Marcel, a acordat noile grade celor nouă ofițeri și subofițeri care s-au remarcat în activitatea lor. În semn de apreciere pentru modul exemplar în care și-au îndeplinit atribuțiile de serviciu, aceștia au fost avansați înainte de termen.

„Transmitem felicitări colegului nostru, plutonierul Poptean Andrei Iustin, care s-a remarcat prin fapta sa de a salva, la data de 1 aprilie, viața unei persoane aflate în suferință, acordând primul ajutor imediat până la venirea echipajelor medicale. Deși se afla în timpul liber, acesta a demonstrat încă o dată că empatia și dorința de a ajuta nu țin cont de programul de lucru. Comanda unității le-a transmis tuturor colegilor mulțumiri pentru implicarea și devotamentul de care dau dovadă în activitatea zilnică, urându-le, totodată, succes în continuarea carierei”, au transmis reprezentanții Grupării de Jandarmi Mobile.

Poza pentru articolul Avansări în grad la Gruparea de Jadarmi Mobilă Târgu Mureș
Poza pentru articolul Avansări în grad la Gruparea de Jadarmi Mobilă Târgu Mureș
Poza pentru articolul Avansări în grad la Gruparea de Jadarmi Mobilă Târgu Mureș
Poza pentru articolul Avansări în grad la Gruparea de Jadarmi Mobilă Târgu Mureș
Poza pentru articolul Avansări în grad la Gruparea de Jadarmi Mobilă Târgu Mureș

Tranzactionati FOREX? Ati putea castiga mai mult si elimina riscurile cu ajutorul RobotFX!


BluAZ vă oferă cele mai recente știri pozitive din surse de încredere, agregate pentru o lectură rapidă și completă.

Mai multe știri actualizate zilnic pe BluAZ.

Trimiteți un comentariu

Puteti adauga o completare a acestei stiti ori comentariul dumneavoastra, dar va rugam sa folositi un limbaj decent si sa un mesaj la subiect.

Mai nouă Mai veche