Ce înseamnă pentru piața românească - Rusalii 2026. Când pică sărbătoarea, se pierde o zi liberă legală

Poza pentru articolul Rusalii 2026. Când pică sărbătoarea, se pierde o zi liberă legală

Economie: Informațiile economice recente capătă contur prin analiza prezentată în continuare.

Pe scurt: Datele economice recente și ce înseamnă ele pentru viitor.

Duminică, 31 mai, va fi prima zi a sărbătorii din anul 2026, ultima sărbătoare oficială a sezonului pascal ortodox. Are loc în fiecare an, la fix 50 de zile după Paște și celebrează coborârea Sfântului Duh asupra ucenicilor Mântuitorului. Este o sărbătoare marcată în calendarul creștin cu cruce roșie și se va desfășura și luni, 1 iunie, când va fi liber de la stat.

Când pică ziua de Rusalii la catolici

Din moment ce catolicii au sărbătorit Paștele cu o săptămână mai devreme, adică pe 5 aprilie, în loc de 12 aprilie pentru creștini, sărbătoarea de Rusalii are alt calendar. Astfel, cei care au acest cult serbează pe 24 mai.

Totuși, nu vor avea liber legal, așa cum nu se întâmplă nici de Paște, deoarece religia predominantă în România este ortodoxia. Pe de altă parte, sunt locuri de muncă, din domeniu privat, care le recunosc dreptul și le permit să absenteze.

Zile libere rămase în 2026

Iată lista completă de zile libere rămase anul acesta:

  • 1 mai (vineri) – Ziua Muncii

  • 31 mai (duminică) – Rusaliile

  • 1 iunie (luni) – A doua zi de Rusalii

  • 1 iunie (luni) – Ziua Copilului

  • 15 august (sâmbătă) – Adormirea Maicii Domnului

  • 30 noiembrie (luni) – Sfântul Andrei

  • 1 decembrie (marți) – Ziua Națională a României

  • 25 decembrie (vineri) – Crăciunul

  • 26 decembrie (sâmbătă) – A doua zi de Crăciun

CITEȘTE ȘI: Noua Casă 2026. 500 de milioane de lei pentru românii care vor locuințe

Zile libere 2027

În 2027, situația va fi și mai interesantă deoarece a doua zi de Paște ortodox va „fura” liberul de 1 mai. Iată calendarul complet cu zile libere:

  • 1 ianuarie, 2 ianuarie — Anul Nou

  • 6 ianuarie – Boboteaza

  • 7 ianuarie – Sfântul Ioan Botezătorul

  • 24 ianuarie — Ziua Unirii Principatelor Române

  • 30 aprilie — 3 mai — Paștele ortodox 2027

  • 1 mai — Ziua Muncii

  • 1 iunie — Ziua Copilului

  • 20 iunie (duminică) - Rusalii, 21 iunie (luni) — A doua zi de Rusalii

  • 15 august — Adormirea Maicii Domnului

  • 30 noiembrie — Sfântul Andrei

  • 1 decembrie — Ziua Națională a României

  • 25 decembrie, 26 decembrie — Crăciunul

CITEȘTE ȘI: Ai aruncat facturi vechi la gunoi? Greșeala banală te poate lăsa fără bani în conturi

Sunteti pasionat de tehnologie? Va sugeram sa vizitati Smart Gadgets!


BluAZ vă oferă cele mai recente știri pozitive din surse de încredere, agregate pentru o lectură rapidă și completă.

Mai multe știri actualizate zilnic pe BluAZ.

Trimiteți un comentariu

Puteti adauga o completare a acestei stiti ori comentariul dumneavoastra, dar va rugam sa folositi un limbaj decent si sa un mesaj la subiect.

Mai nouă Mai veche