Ce se întâmplă în România - Mobilitate Erasmus+ de succes pentru elevii Colegiului Național „Roman-Vodă” în Spania

Poza pentru articolul Mobilitate Erasmus+ de succes pentru elevii Colegiului Național „Roman-Vodă” în Spania

Romania: Evenimentul din România prezentat mai jos are implicații naționale importante.

Rezumat: Detaliile cheie ale unui subiect de interes național.

Pentru doisprezece elevi și două cadre didactice de la Colegiul Național „Roman-Vodă” din Roman, mobilitatea Erasmus+, desfășurată în Torrox Costa, Spania, în cadrul proiectului Nr. 2025-1-RO01-KA121-SCH-000313045, a fost mai mult decât o deplasare – a fost o lecție vie despre lume, despre natură și despre oameni.

Timp de câteva zile, în perioada 23-28 martie, elevii au pășit într-un univers educațional diferit, unde clasele nu sunt doar spații de învățare, ci adevărate ateliere ale creativității. La I.E.S Reyes Católicos, din Torre del Mar, o unitate de învățământ liceal, au descoperit o școală în care ideile prind contur prin culoare, formă și practică.

Au vizitat atelierele de desen și cele de specialitate, inclusiv domeniul esteticii, în care fiecare activitate devine o expresie a pasiunii. Biblioteca, spațioasă și primitoare, a fost locul unde liniștea se împletește cu dorința de cunoaștere, iar dialogul cu elevii spanioli a dezvăluit un stil de viață echilibrat, în care sănătatea și armonia sunt priorități. De altfel, activitățile sportive au evidențiat grija pentru sănătate și pentru asigurarea stării de bine în unitatea școlară.

Curtea școlii pare desprinsă dintr-un colț de natură mediteraneană: un parc generos, plin de verdeață, în care lămâii împrăștie discret parfum și culoare. De altfel, peste tot în Spania, verdele pare să domine peisajul, ca un simbol al grijii față de mediu și al respectului pentru natură.

Poza pentru articolul Mobilitate Erasmus+ de succes pentru elevii Colegiului Național „Roman-Vodă” în Spania

Experiența a continuat la Colegio de Educación Infantil y Primaria Nueva Nerja, din localitatea Nerja, unde rolurile s-au schimbat, iar elevii români au devenit, pentru o clipă, ghizi ai cunoașterii. Prin jocuri și activități interactive, au lucrat cu cei mici, transformând învățarea culorilor și a numerelor într-o experiență plină de energie și bucurie.

În același timp, au descoperit metode moderne de predare: o lecție de imprimare 3D, în care tehnologia prinde viață sub ochii elevilor, o oră de matematică transformată într-un joc al logicii, al muzicii și al colaborării, dar și o oră de muzică, în care vocile elevilor și ale profesorului au dat viață unui cântec specific sărbătorii „Semana Santa”. De asemenea, schimbul de bune practici a avut o componentă interculturală pronunțată, discuțiile despre tradiții, aspecte culturale, preferințe fiind un prilej fertil de intercunoaștere și socializare.

Poza pentru articolul Mobilitate Erasmus+ de succes pentru elevii Colegiului Național „Roman-Vodă” în Spania
Poza pentru articolul Mobilitate Erasmus+ de succes pentru elevii Colegiului Național „Roman-Vodă” în Spania

Dincolo de activitățile din clasă, mobilitatea a însemnat conexiune și colaborare. Activitățile sportive au reprezentat un punct de interes, fiind organizate competiții între elevi și profesori, între echipe mixte, în care diversitatea etnică și culturală a fost o bucurie a regăsirii, sub semnul comunicării, al colaborării și al învățării. Un moment apreciat de toți a fost meciul de fotbal dintre elevi și profesori, la care au participat și elevii Colegiului „Roman-Vodă”, alături de cadrele didactice, consolidând spiritul de echipă și relațiile dintre participanți.

Componenta interculturală a completat această experiență printr-o serie de vizite tematice în Torrox Costa, Torre del Mar, Malaga și Cordoba. Aici, elevii nu au fost doar vizitatori, ci observatori atenți ai unui mediu respectat și îngrijit de cetățeni, fiind evident echilibrul dintre om și natură. Au descoperit o floră bogată, peisaje care îți taie respirația și un respect profund pentru mediul înconjurător. Vizitele la sere și plantații de avocado, măslini și mango le-au oferit o perspectivă concretă asupra modului în care resursele naturale sunt îngrijite și valorificate responsabil.

Atât în cadrul școlilor, cât și în afara lor, în cadrul altor instituții partenere (asociații și organizații culturale), elevii au participat la activități și dezbateri pe teme precum sustenabilitatea, economia circulară și schimbările climatice, înțelegând importanța implicării fiecăruia în protejarea mediului. Totodată, elevii au prezentat informații actuale despre sistemul educațional din România, despre unitatea-etalon din care provin, aspecte de interes privind politicile educaționale, politicile și proiectele de mediu locale, județene, naționale.

Această mobilitate a fost, în esență, despre descoperiri cu reverberații multiple. Participanții au învățat despre sisteme educaționale diferite, culturi noi și, poate cel mai important, despre propria perspectivă asupra lumii. Între lecții, natură și oameni, elevii au înțeles că adevărata educație începe atunci când îndrăznești să ieși din clasă și să privești lumea cu alți ochi, având temeinice cunoștințe dobândite în școală, dar și valorile și atitudinile potrivite.

Pentru participanți, Erasmus+ nu este doar un proiect, ci o punte către viitor – un viitor mai deschis, mai responsabil și mai profund ancorat în valorile europene.

Colegiul Național „Roman-Vodă” Roman

Ultimele știri din Ziarul de Roman, disponibile și pe rețeaua X / Twitter. Click aici.

Tranzactionati FOREX? Ati putea castiga mai mult si elimina riscurile cu ajutorul RobotFX!


BluAZ vă oferă cele mai recente știri pozitive din surse de încredere, agregate pentru o lectură rapidă și completă.

Mai multe știri actualizate zilnic pe BluAZ.

Trimiteți un comentariu

Puteti adauga o completare a acestei stiti ori comentariul dumneavoastra, dar va rugam sa folositi un limbaj decent si sa un mesaj la subiect.

Mai nouă Mai veche