Ce se întâmplă în școlile românești - Greva generala in invatamant pe 25 mai 2026: Ce trebuie sa stie profesorii si cum afecteaza finalul anului scolar

Poza pentru articolul Greva generala in invatamant pe 25 mai 2026: Ce trebuie sa stie profesorii si cum afecteaza finalul anului scolar

Educatie: Această știre educațională sintetizează implicațiile pentru sistemul școlar.

Pe scurt: Situația din școlile românești și consecințele pentru educație.

Sindicatele din invatamant propun profesorilor declansarea grevei generale incepand cu data de 25 mai 2026. Vestea a fost confirmata de liderul FSE Spiru Haret, Marius Nistor, pentru Educatie privata. Greva profesorilor ar urma sa fie precedata de o greva de avertisment pe 18 mai.

Decizia de a declansa greva in invatamant vine pe fondul nemultumirilor acumulate in urma mai multor masuri adoptate de Guvern, care, potrivit sindicalistilor, au afectat direct drepturile angajatilor din sistem.
”Este adevarat, aceasta e data pe care o propunem. Am ales 25 mai pentru ca este inainte de incheierea anului scolar si trebuie sa tinem cont de activitatea elevilor. De asemenea, trebuie sa luam in calcul si eventuale proceduri de mediere, dar si de faptul ca inainte de greva generala trebuie sa organizam si o greva de avertisment de doua ore. Deocamdata, vorbim in termen de propuneri. Decizia va fi luata de colegii nostri, la referendumul intern care a inceput astazi (n.red. - 27 aprilie)”, a declarat Marius Nistor, pentru Educatie Privata.
Anul scolar 2025-2026 se incheie pe 19 iunie pentru majoritatea elevilor. Exceptie fac elevii de clasa a XII-a care vor avea ultima zi de cursuri pe data de 5 iunie, precum si cei de clasa a VIII-a, care incheie anul scolar pe 12 iunie.

Examenele de Bacalaureat si Evaluare Nationala la clasa a VIII-a sunt programate sa inceapa pe 8 iunie, respectiv pe 22 iunie. Link: Calendar BAC 2026 si Calendar Evaluare Nationala 2026


Greva profesori 2026: cadrul legal

Greva profesorilor din 25 mai 2026 vine cu reguli precise, stabilite de legislatia muncii si confirmate de sindicate. Dincolo de emotie si mesaje contradictorii, cadrul legal este unul strict, iar profesorii trebuie sa stie exact ce drepturi au si ce obligatii le revin.

Pe scurt, in centrul discutiei sunt trei aspecte esentiale: plata salariului, prezenta in unitatea de invatamant si procedura de renuntare la greva.

Contractele se suspenda automat. Zilele de greva nu se platesc

Participarea la greva are un efect juridic direct. Contractul individual de munca se suspenda de drept pe durata grevei. Consecinta este clara si nu lasa loc de interpretari: zilele de greva nu sunt platite.
In plus, aceste zile nu se includ in vechimea in munca si nici in vechimea in invatamant. Din punct de vedere legal, ele sunt considerate perioade de suspendare a raportului de munca, nu absente nemotivate, dar nici perioade lucrate.
Este important de subliniat ca suspendarea se produce automat, fara ca profesorul sa fie obligat sa depuna vreo cerere sau notificare individuala pentru a intra in greva.

Prezenta in scoala ramane obligatorie pe durata grevei

Un aspect mai putin cunoscut, dar esential, este obligatia de a fi prezenti in unitatea de invatamant. Chiar daca profesorii se afla in greva si nu desfasoara activitati didactice, acestia trebuie sa fie prezenti fizic in scoala, conform programului stabilit de conducerea unitatii.
Prezenta nu inseamna predare, evaluare sau alte activitati specifice procesului educational. Inseamna respectarea programului si a regulilor interne pe perioada grevei. Lipsa nejustificata din scoala poate genera probleme disciplinare, care nu au legatura cu dreptul la greva, ci cu nerespectarea obligatiilor de serviciu.

Nu depui cerere ca sa intri in greva. Depui cerere ca sa iesi din greva

Un alt punct cheie il reprezinta revenirea din greva. Daca intrarea in greva nu presupune altceva decat semnarea unui tabel prin care confirmi aderarea la aceasta forma de protest, renuntarea la greva este diferita.
Profesorul care decide sa revina la activitatea didactica (evident mai devreme de incetarea generala a grevei) trebuie sa depuna o cerere scrisa prin care anunta acest lucru. Fara aceasta cerere, unitatea de invatamant il considera in continuare participant la greva, iar contractul ramane suspendat.
Reluarea platii salariului se face exclusiv din ziua revenirii efective la munca, nu retroactiv. Zilele anterioare de greva raman neplatite, indiferent de momentul in care profesorul decide sa renunte la protest.
Totodata, este important de subliniat ca participarea la o greva legal organizata nu poate atrage sanctiuni disciplinare. Profesorii nu isi pierd postul, nu pot fi penalizati profesional si nu li se pot aplica masuri administrative pentru simplul fapt ca au participat la greva.



Sunteti pasionat de tehnologie? Va sugeram sa vizitati Smart Gadgets!


BluAZ vă oferă cele mai recente știri pozitive din surse de încredere, agregate pentru o lectură rapidă și completă.

Mai multe știri actualizate zilnic pe BluAZ.

Trimiteți un comentariu

Puteti adauga o completare a acestei stiti ori comentariul dumneavoastra, dar va rugam sa folositi un limbaj decent si sa un mesaj la subiect.

Mai nouă Mai veche