De ce contează această hotărâre - Guvernul vrea să înăsprească legislația în cazul exploatării agregatelor minerale

Poza pentru articolul Guvernul vrea să înăsprească legislația în cazul exploatării agregatelor minerale

Politica: Contextul politic complet devine clar prin detaliile oferite în continuare.

Sinteză: Articolul analizează o decizie politică recentă și implicațiile ei pentru România.

În cadrul unei ședințe desfășurate luni, 6 aprilie, la Palatul Victoria, premierul Ilie Bolojan a dispus intensificarea controalelor la operatorii care exploatează agregate minerale din albiile râurilor și înăsprirea legislației pentru prevenirea abuzurilor și protejarea resurselor naturale.

FOTO: Gov.ro

„Într-o ședință de lucru desfășurată astăzi, la Palatul Victoria, prim-ministrul a cerut Ministerului Mediului, Administrației Naționale a Apelor Române, Gărzii Naționale de Mediu și Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Minier, Petrolier și al Stocării Geologice a Dioxidului de Carbon să lucreze, sub coordonarea Cancelariei Prim-Ministrului, la modificarea legislației, în baza unui calendar accelerat”, transmite Guvernul într-un comunicat.

Premierul Ilie Bolojan, pe baza propunerilor Ministerul Mediului, vizează limitarea duratei licențelor, a suprafeței și a adâncimii exploatărilor pentru amenajări piscicole și lacuri de agrement, precum și introducerea unor controale mai stricte asupra operatorilor.

De asemenea, vor fi aplicate garanții financiare pentru refacerea mediului în cazul nerespectării obligațiilor.

„Actul normativ care va include aceste modificări legislative va fi aprobat cu prioritate de Guvern. Legislația va fi completată și de măsuri de control aplicate prin platforma Radarul Balastierelor, care va fi lansată de Ministerul Mediului, alături de inspectorul balastierelor, site care a fost lansat de o săptămână și are deja peste 30.000 de accesări.”

Premierul Ilie Bolojan a cerut instituțiilor statului să colaboreze și să ofere date pentru intensificarea controalelor, după ce o analiză a Apele Române arată că, în ultimii 10 ani, au fost emise peste 1.200 de avize pentru iazuri piscicole, dar mai puțin de 10% au fost realizate.

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a constatat, de asemenea, că multe exploatări de agregate minerale au fost făcute sub pretextul amenajării unor astfel de iazuri.

Analiza ministerului arată că, în baza autorizațiilor pentru iazuri piscicole, au fost exploatate peste 230 de milioane de metri cubi de agregate minerale, fenomen concentrat în mai multe bazine hidrografice și corelat cu marile șantiere de infrastructură.

Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Minier, Petrolier și al Stocării Geologice a Dioxidului de Carbon (ANRMPSG) va contribui cu informații și expertiză la modificarea legislației, în scopul protejării resurselor naturale și al respectării condițiilor pentru emiterea riguroasă a licențelor și avizelor de exploatare.

Tranzactionati FOREX? Ati putea castiga mai mult si elimina riscurile cu ajutorul RobotFX!


BluAZ vă oferă cele mai recente știri pozitive din surse de încredere, agregate pentru o lectură rapidă și completă.

Mai multe știri actualizate zilnic pe BluAZ.

Trimiteți un comentariu

Puteti adauga o completare a acestei stiti ori comentariul dumneavoastra, dar va rugam sa folositi un limbaj decent si sa un mesaj la subiect.

Mai nouă Mai veche