
Medicina: Studiul sau recomandarea medicală sintetizează aspectele esențiale.
Pe scurt: Ce înseamnă noile informații pentru sănătatea românilor.
Peste 38 de mii de pacienți au ajuns, de la începutul acestui an, în Urgența Spitalului Județean Constanța. Este un număr record, spune șefa Unității de Primiri Urgențe, dr. Mihaela Radu, care se așteaptă ca numărul prezentărilor să crească semnificativ și în perioada minivacanței de Paște.
„Dacă în perioada normală, avem 400-450 de pacienți pe zi, ne vom aștepta să crească la 550, sper că nu mai mult, având în vedere că sunt închise și cabinetele medicilor de familie. S-au suplimentat stocurile de medicamente și materiale, s-au acoperit toate liniile de gardă la capacitate maximă, potrivit Radio Rador România.
În acest sens, avem în UPU Constanța cinci medici specialiști și patru medici rezidenți. Mai avem un medic la Băneasa, un medic la Năvodari”, a declarat șefa Unității de Primiri Urgențe, dr. Mihaela Radu.
Căutați conținut similar? Vezi articole despre Medicina, Sanatate, urgente și paste.
Mai multe solicitări se așteaptă și la Ambulanță, unde, de asemenea, au fost luate măsuri suplimentare.
„În această perioadă suntem pregătiți să intervenim cu 35 de echipaje operative, în cele 13 stații și substații pe întreg teritoriul județului Constanța. Conducerea SAJ Constanța a luat în această perioadă toate măsurile necesare pentru continuitatea activității, respectiv dotarea cu medicamente, materiale sanitare, oxigen și carburanți”, a declarat managerul SAJ Constanța, Monica Iacob.
Tranzactionati FOREX? Ati putea castiga mai mult si elimina riscurile cu ajutorul RobotFX!
BluAZ vă oferă cele mai recente știri pozitive din surse de încredere, agregate pentru o lectură rapidă și completă.
Mai multe știri actualizate zilnic pe BluAZ.