
Medicina: Informațiile medicale recente capătă contur prin detaliile oferite aici.
Essențial: Implicațiile unei descoperiri sau recomandări medicale.
Medicii nu ar trebui să excludă automat intervenţia chirurgicală pentru octogenarii cu cancer pulmonar în stadiu incipient, potrivit unui nou studiu care contestă presupunerile de lungă durată despre vârstă şi tratamentul cancerului şi ar putea duce la modificarea ghidurilor de practică medicală viitoare, transmite vineri Reuters, conform Agerpres.
În unele cazuri, persoanele cu vârsta peste 80 de ani pot fi supuse în siguranţă unei intervenţii chirurgicale potenţial curative pentru aceste tumori şi pot obţine rezultate comparabile cu cele ale pacienţilor mai tineri, au raportat cercetătorii în The Lancet Regional Health Americas.
"Pe măsură ce populaţia noastră îmbătrâneşte, tot mai mulţi pacienţi cu vârsta peste 80 de ani sunt diagnosticaţi cu cancer pulmonar în stadiu incipient, însă aceştia nu sunt adesea luaţi în considerare pentru intervenţie chirurgicală", a declarat într-un comunicat Dr. Raja Flores de la Icahn School of Medicine, Mount Sinai din New York, coodonatorul studiului.
Vreți să citiți și alte articole despre Medicina, Sanatate, chirurgie și cancer pulmonar?
"Constatările noastre arată că, atunci când pacienţii sunt selectaţi cu atenţie în funcţie de starea lor generală de sănătate, nu doar de vârstă, aceştia pot tolera bine intervenţia chirurgicală şi pot experimenta rezultate excelente pe termen lung.
Studiul a urmărit 884 de pacienţi care au fost operaţi pentru cancer pulmonar în stadiu incipient, inclusiv unii care aveau cel puţin 80 de ani. Cinci ani mai târziu, rata de supravieţuire în rândul celor 114 pacienţi cu vârste cuprinse între 81 şi 85 de ani a fost de 84,2%, similară statistic cu rata de supravieţuire de 87,3% în rândul pacienţilor mai tineri.
Deşi unii dintre pacienţii mai în vârstă au avut mai multe complicaţii postoperatorii, majoritatea pacienţilor din ambele grupuri s-au simţit mai bine în timp, iar calitatea vieţii lor s-a îmbunătăţit în decurs de un an, au raportat cercetătorii.
Concluziile sugerează că ghidurile de screening pentru cancerul pulmonar ar trebui să includă pacienţii cu vârsta peste 80 de ani, au spus cercetătorii.
"Studiul nostru subliniază importanţa de a ne asigura că toţi pacienţii sunt evaluaţi în funcţie de starea lor generală de sănătate, nu doar de vârstă", a declarat într-un comunicat coautoarea studiului, Dr. Emanuela Taioli, de la Icahn School of Medicine.
"Trebuie să ne asigurăm că tratamente eficiente sunt disponibile pentru toţi cei care pot beneficia de ele. Adulţii în vârstă sunt adesea excluşi din deciziile clinice, dar constatările noastre arată că ar trebui să aibă acces egal la îngrijire care poate îmbunătăţi supravieţuirea şi calitatea vieţii", a adăugat ea.
Sunteti pasionat de tehnologie? Va sugeram sa vizitati Smart Gadgets!
BluAZ vă oferă cele mai recente știri pozitive din surse de încredere, agregate pentru o lectură rapidă și completă.
Mai multe știri actualizate zilnic pe BluAZ.