Poveste reală din societate: 1 aprilie – Ziua Păcălelilor

Poza pentru articolul 1 aprilie – Ziua Păcălelilor

Societate: Fenomenul social explicat aici are consecințe pentru publicul larg.

Pe scurt: Povestea socială detaliază probleme actuale cu care se confruntă românii.

Ileana Sandu

Ziua de 1 aprilie, cunoscută ca „Ziua Păcălelilor”, este una dintre cele mai îndrăgite tradiţii din lume, dedicată glumelor, farselor şi bunei dispoziţii. Deşi nu este o sărbătoare oficială, este celebrată în numeroase ţări, inclusiv în România, iar oamenii profită de această zi pentru a-şi testa creativitatea şi simţul umorului. Ca şi carnavalul, ea exploatează forţa dezordinii, a lucrurilor făcute pe dos. Oamenii se amăgesc unii pe alţii, spunându-şi tot felul de lucruri neadevărate, care pe urmă se rectifică, zicând că-i „1 April!”

Originea exactă a acestei tradiţii nu este pe deplin clară, dar există mai multe teorii. Una dintre cele mai răspândite leagă Ziua Păcălelilor de schimbarea calendarului în Franţa, în secolul al XVI-lea. În 1564, regele Carol al IX-lea al Franţei a decis trecerea de la calendarul iulian la cel gregorian, stabilind începutul anului la 1 ianuarie. Cei care nu s-au obişnuit cu această schimbare şi au continuat să sărbătorească Anul Nou în jurul datei de 1 aprilie au fost ironizaţi şi consideraţi „păcăliţi”, „nebuni de aprilie”, devenind ţinta farselor.

O altă teorie sugerează că obiceiul îşi are rădăcinile în festivaluri antice, precum Hilaria din Roma Antică, unde oamenii se deghizau şi îşi permiteau să glumească liber, sau în sărbători de primăvară asociate cu schimbarea anotimpurilor, când vremea imprevizibilă îi „păcăleşte” pe oameni.

Ziua Păcălelilor este un obicei foarte răspândit în întreaga lume: în Marea Britanie, Spania, Italia, Portugalia, Suedia, Norvegia, Franţa, în S.U.A., Germania şi la noi. Cei păcăliţi erau porecliţi în Franţa „poisson d’Avril”, în Anglia „noddy”, în Scoţia „cuc de Aprilie”. Tot în Franţa, de 1 Aprilie se trimit felicitări cu peşti, bomboane-peşti, dar cel mai adesea se agaţă un peşte de hârtie, pe spatele păcălitului.

În mod tradiţional, în această zi, oamenii fac farse prietenilor, colegilor sau membrilor familiei. Acestea pot varia de la glume simple şi nevinovate până la păcăleli elaborate. În unele ţări, există regula nescrisă că glumele se fac doar până la prânz, altfel, cel care continuă după această oră devine el însuşi „păcălit” şi va avea ghinion tot anul.

Tot o superstiţie spune că în ziua de 1 Aprilie nu se fac căsătorii, pentru că acestea ori nu durează , ori soţul va fi „sub papuc”. De asemenea, persoanele născute în această zi sunt considerate norocoase, dar trebuie să fie atente la înşelăciuni pe tot parcursul vieţii.

Glumele de 1 Aprilie sunt atestate în Germania încă din secolul al XVII-lea. Pe atunci, era o deosebită plăcere să-i trimiţi pe alţii afară din casă cu comenzi amuzante – să „cumpere zăpadă uscată”, „ouă de cocoş” sau „lapte de gâscă”. Probabil la asta se referă binecunoscuta zicală „La 1 Aprilie îl trimiţi pe prost oriunde doreşti”.

Mass-media şi companiile participă adesea la acest joc, lansând ştiri false sau produse fictive, uneori atât de convingătoare încât creează confuzie la nivel global.

În anul 1983 „Associated Press” anunţa ca „întemeietor” al păcălelilor de 1 Aprilie pe … împăratul Constantin, care, zicea respectiva agenţie de presă, pe 1 Aprilie şi-a pus măscăriciul să fie împărat pentru o zi. Păcăleală sau nu, faptul ar fi fost posibil.

În 1986, „Le Parisien” i-a uluit pe francezi cu anunţul că celebrul Tour Eiffel va fi dezmembrat!

În 1955 „Irish Times” anunţa că cei de la Disneyland negociază cu guvernul rus aducerea lui Lenin în parcul de distracţii cu acelaşi nume.

În 1998 un ziar din Alabama anunţa, foarte serios, rotunjirea constantei Pi (3,14…) la … 3 rotund-rotunjor.

În 1957, BBC a difuzat un reportaj despre fermieri elveţieni care „culeg spaghete” din copaci. Mulţi telespectatori au crezut povestea şi au sunat să afle cum pot cultiva propriul „copac de spaghete”.

În 1998, Lanţul Burger King a anunţat lansarea unui hamburger special conceput pentru persoanele stângace, cu ingredientele rotite la 180 de grade. Mulţi clienţi au mers în restaurante cerând produsul.

Poza pentru articolul 1 aprilie – Ziua Păcălelilor

Compania Google a prezentat, în 2013, un serviciu fictiv numit „Google Nose”, care ar permite utilizatorilor să simtă mirosuri prin intermediul ecranului. Tot Google a pus pe jar multe inimi însingurate, odată cu oferirea unui serviciu, aşa-zis nou, cu denumirea „Google Romance”, unde tot omul ar fi putut găsi perechea potrivită. Păcăleala a avut destui amatori …

De-a lungul timpului, mai multe publicaţii au prezentat animale inexistente sau descoperiri ştiinţifice false, profitând de credulitatea publicului în această zi.

Şi în România, 1 aprilie este marcat prin glume între prieteni şi colegi. De obicei, păcălelile sunt simple: anunţuri false, poveşti inventate sau mici farse la locul de muncă ori la şcoală. Important este ca acestea să nu fie jignitoare sau să creeze situaţii neplăcute.

Nu toată lumea gustă păcălelile, chiar dacă sunt nevinovate, ceea ce nu înseamnă că „nu au simţul umorului”, ci doar că au un alt tip de sensibilitate sau preferă un umor mai direct, fără surprize.

Unii oameni nu se simt confortabil când sunt puşi, chiar şi pentru câteva secunde, într-o situaţie de confuzie sau când pierd controlul asupra a ceea ce se întâmplă. Alţii asociază păcălelile cu experienţe neplăcute din trecut sau pur şi simplu nu le place să fie „ţinta” glumelor. Există şi persoane care apreciază mai mult umorul de tip poveste, ironie fină sau autoironie, decât farsele practice.

Poza pentru articolul 1 aprilie – Ziua Păcălelilor

De aceea, cheia este contextul şi cunoaşterea oamenilor din jur. O păcăleală care pentru unii e amuzantă, pentru alţii poate fi stânjenitoare. În grupuri diferite (familie, colegi, prieteni), reacţiile pot varia foarte mult.

Pentru a marca Ziua Păcălelilor fără riscul de a deranja, se pot alege alternative mai „blânde”: glume sau jocuri de cuvinte, poveşti inventate, dar absurde, autoironie, mesaje amuzante, fără „victimă” directă.

Până la urmă, scopul zilei nu e să păcăleşti cu orice preţ, ci să creezi un moment de bună dispoziţie pentru că, uneori, o glumă spusă bine valorează mai mult decât orice farsă.

Deşi este o zi dedicată distracţiei, este important ca glumele să fie făcute cu bun-simţ, să provoace râs, nu supărare sau panică.

Poza pentru articolul 1 aprilie – Ziua Păcălelilor

(documentare – azm.gov.ro, twinkl.ro, euronews.ro, muzeul-etnografic.ro; foto – gorjeanul.ro, ziarulromanesc.de, pixabay.com)

Citește și

Cautati un cadou? Va sugeram sa alegeti un colier placat cu aur de pe Golden Amulets!


Actualitate.org vă oferă cele mai recente știri din surse de încredere, agregate pentru o lectură rapidă și completă.

Mai multe știri actualizate zilnic pe Actualitate.org.

Trimiteți un comentariu

Puteti adauga o completare a acestei stiti ori comentariul dumneavoastra, dar va rugam sa folositi un limbaj decent si sa un mesaj la subiect.

Mai nouă Mai veche