Poveste reală din societate: Unde parchează, de fapt, europenii – și de ce Târgu Mureș nu mai poate continua la fel

În Târgu Mureș, întrebarea „unde parchează oamenii?” nu mai este de mult una teoretică. Răspunsul se vede zilnic, la fiecare pas: în fața blocului, pe trotuar, pe spațiul verde sau oriunde mai rămâne un petic liber. Este o realitate care nu mai surprinde pe nimeni, dar care spune totul despre felul în care este folosit spațiul public.

În lipsa locurilor suficiente, mașinile au ajuns să ocupe inclusiv trotuarele, iar pietonii sunt nevoiți să coboare pe carosabil sau să se strecoare printre obstacole. Deplasarea pe jos a ajuns, în foarte multe situaţii, o probă de slalom. Situația nu este specifică doar Târgu Mureșului, dar noi aici trăim şi cu asta ne confruntăm zilnic. Aici, ca în multe alte orașe din România, cartierele construite într-o perioadă în care numărul de autoturisme era incomparabil mai mic au devenit adevărate trasee ale unei zilnice curse cu obstacole.

În Europa, însă, aceeași problemă a fost abordată complet diferit. Nu prin încercarea de a crea locuri pentru fiecare mașină, ci prin acceptarea unei limite. Potrivit publicaţiei de specialitate ScienceDirect, în majoritatea orașelor vest-europene, permisul de parcare pentru rezidenți oferă doar dreptul de a utiliza spațiul public, nu și garanția unui loc disponibil. Cu alte cuvinte, faptul că locuiești într-un cartier nu înseamnă că vei găsi loc de parcare în fața blocului.

Mai mult decât atât, lipsa locurilor nu este o deficiență, ci o politică asumată. Într-un studiu publicat de Springer se arată că, în orașe precum Zürich, raportul dintre locurile de parcare și numărul de autoturisme este subunitar, aproximativ 0,79 locuri pentru fiecare mașină. Tradus simplu, orașul este construit în mod deliberat astfel încât să nu poată acomoda toate autoturismele.

Căutați conținut similar? Vezi articole despre Societate și Social.

Citeşte şi: Reguli stricte pentru jocurile de noroc în Târgu Mureș. Sălile, scoase din apropierea școlilor și spitalelor

Aceeași abordare se regăsește și în modul de acordare a permiselor. Analizele publicate de Spatial Economics arată că, în orașe precum Amsterdam, autoritățile limitează numărul de permise acordate rezidenților, uneori la unul pe gospodărie, iar în anumite cartiere există liste de așteptare. Nu toți locuitorii primesc automat dreptul de a parca, tocmai pentru a controla presiunea asupra spațiului public.

În paralel, parcarea nu este gratuită nici măcar pentru rezidenți. Se arată în publicațiile din domeniu, precum cele analizate de operatori europeni de parcări, că taxele anuale pot ajunge la câteva sute de euro, iar în unele orașe depășesc chiar 500 de euro. Rolul acestor costuri nu este doar financiar, ci de reglare: atunci când parcarea devine scumpă, numărul mașinilor scade.

În aceste condiții, europenii nu parchează neapărat în fața locuinței. O parte își lasă mașinile pe străzi reglementate, unde locurile sunt limitate și nu sunt garantate. Alții folosesc parcări colective, subterane sau supraetajate, pentru care plătesc abonamente lunare. Nu puțini parchează la distanță de locuință, uneori la câteva străzi, iar acest lucru nu este perceput ca o problemă, ci ca o normalitate.

Diferența majoră apare însă atunci când discutăm despre trotuare. În Târgu Mureș, ca în multe alte orașe din țară, trotuarul este adesea ocupat de mașini, iar pietonii devin, practic, tolerați, nu prioritari. În Europa, situația este exact invers. În analizele privind siguranța rutieră publicate de Comisia Europeană se subliniază că pietonii sunt considerați cei mai vulnerabili participanți la trafic, iar protejarea lor este o prioritate în politicile urbane.

În consecință, parcarea pe trotuar este, în majoritatea orașelor europene, interzisă și sancționată. Peste jumătate dintre pietoni consideră parcarea ilegală pe trotuar drept principala problemă care le afectează deplasarea. Tocmai de aceea, aplicarea regulilor este strictă, iar spațiul pietonal nu este negociabil.

Exemplele negative există chiar și în Europa, acolo unde regulile nu sunt aplicate. Le Monde scria, că în Atena trotuarele au ajuns să fie descrise ca un „parcurs cu obstacole”, din cauza mașinilor parcate ilegal, iar deplasarea pietonilor este îngreunată în mod constant. Este, practic, imaginea pe care o regăsim deja în multe cartiere din România.

Diferența reală nu este, așadar, între est și vest, ci între două moduri de a înțelege orașul. În Târgu Mureș, ca în multe alte orașe din țară, spațiul public este încă perceput ca o extensie a proprietății personale, în care fiecare încearcă să-și apropie cât mai mult mașina de locuință. În Europa, același spațiu este tratat ca o resursă limitată, care trebuie împărțită și administrată.

Această diferență explică de ce, în orașele occidentale, problema parcării nu este „rezolvată”, ci controlată. Nu există loc pentru toată lumea, iar sistemul este construit tocmai pentru a face acest lucru evident. În schimb, locuitorii sunt puși în fața unor alegeri: plătesc pentru confort, acceptă distanța sau renunță la utilizarea frecventă a mașinii.

În Târgu Mureș, discuția despre parcare continuă să pornească de la ideea că trebuie create mai multe locuri. Dar realitatea este că spațiul nu mai permite acest lucru fără a sacrifica exact ceea ce face un oraș locuibil: trotuarele, spațiile verzi și siguranța pietonilor. Iar până când trotuarul nu va redeveni, în mod real, spațiul pietonului, problema parcării nu va avea soluție.

Sanda Viţelar

Urmăreşte şi: