Distribuția resurselor de radioterapie pe teritoriul țării este inegală, atrage atenția Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer (FABC) într-o scrisoare deschisă adresată Ministerului Sănătății și Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. Regiunile Sud-Muntenia și Sud-Est înregistrează un deficit major de infrastructură de radioterapie, în ciuda concentrării din zona București-Ilfov, semnalează FABC.
Medicina: Contextul de sănătate detaliat clarifică simptomele sau tratamentul.
Sinteză rapidă: Știrea medicală clarifică aspectele esențiale ale subiectului.
Reprezentanții organizației solicită astfel să se ia măsuri privind situația reală a necesarului de radioterapie și să se coopteze în cadrul programului național toate resursele disponibile în sistemul de sănătate, fără a ține cont de proveniența acestora – publică sau privată.
”Urgentați accesul la serviciile de care pacienţii au nevoie și nu condiționați pe criterii pur administrative accesul acestora la tratament. Nu ne interesează de unde și unde îl primim, în sectorul public sau în sectorul privat, atât timp cât îl primim când avem nevoie, în condiții de siguranță și de calitate a actului medical”, subliniază Cezar Irimia, președintele Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer.
Interesați de subiectele Medicina, Sanatate și Vox patientis? Citiți mai mult aici.
Resursele din zona București-Ilfov sunt suprasolicitate, deoarece deservesc o parte importantă a țării. București și Ilfov funcționează ca centru oncologic regional și național, diagnosticând și tratând pacienți din Ilfov, județele limitrofe și alte județe din zona sudică a României lipsite de infrastructura de radioterapie și specialiști.
Pe baza incidenței afecțiunilor deja diagnosticate și a proporției de 55% pacienți cu indicație de radioterapie, necesarul anual de tratament doar în aria București–Ilfov și județe limitrofe este de minim 10.000 pacienți/an. În primele trei trimestre din anul 2025, centrele de radioterapie din această zona au tratat peste 9.000 de pacienți în cadrul programului național de radioterapie.
Așadar, nevoia de tratament prin radioterapie este mare și va fi și mai mare. Capacitatea de tratament, indiferent daca este în centre publice sau în centre private, nu poate fi considerată suficientă, atrage atenția FABC.
Deși autorităţile susțin că serviciile de radioterapie în București-Ilfov sunt furnizate prin aproximativ 25 de acceleratoare, dintre care 13 în centre publice, realitatea arată că această capacitate este doar pe hârtie, iar centrele publice din zonă acoperă doar puțin peste 10% din necesarul de servicii de radioterapie, raportat la valoarea decontărilor din programul național. Acest procent a fost în continuă scădere în ultimii ani, cu 15% in 2023 si 12% in 2024, afirmă reprezentanții FABC.
În plus, baza teritorială și demografică deservită de centrele din București-Ilfov este mult mai extinsă. În județele Călărași, Ialomița, Giurgiu și Dâmbovița, care cumulat au o populație de peste 1.300.000 de persoane (peste 50% din populația Municipiului București), nu există centre de radioterapie.
Sunteti pasionat de tehnologie? Va sugeram sa vizitati Smart Gadgets!
BluAZ vă oferă cele mai recente știri pozitive din surse de încredere, agregate pentru o lectură rapidă și completă.
Mai multe știri actualizate zilnic pe BluAZ.