Ultimele evoluții naționale -Argeș: Descinderi în forță urmate de arestări!

Poza pentru articolul Argeș: Descinderi în forță urmate de arestări!
Foto descriptiv

Romania: Informațiile din România recente merită analizate dincolo de titluri.

Essențial: Implicațiile evenimentului pentru România explicată clar.

Percheziții în Argeș, la solicitarea autorităților germane

În ziua de 22 aprilie 2026, polițiștii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală, au pus în aplicare trei mandate de percheziție domiciliară pe raza județului Argeș, în baza unui Ordin European de Anchetă emis de autoritățile din Germania, într-o cauză care vizează săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane.

Victima, o tânără de 19 ani

Din probatoriul administrat de către procurori din cadrul Parchetului Nurnberg-Furth a reieșit faptul că, anterior datei de 12.09.2025, o femeie de 38 de ani, în timp ce se afla în România, ar fi recrutat o persoană vătămată, în vârstă de 19 ani, în scopul exploatării sexuale.

Ulterior, aceasta ar fi organizat plecarea din țară a victimei, iar împreună cu o altă femeie de 32 de ani și cu un bărbat de 27 de ani, ar fi transportat-o inițial în Austria și ulterior în Germania, unde, prin acte de violență, ar fi determinat-o să practice prostituția.

Femeia de 38 de ani ar fi stabilit serviciile și prețurile, ar fi transportat victima la întâlnirile cu clienții, ulterior însușindu-și sumele provenite din activitatea infracțională.

Totodată, pentru a menține persoana vătămată în stare de aservire, ar fi amenințat-o, în mod repetat, cu transmiterea unor fotografii către persoane din localitatea sa natală, în care victima apare în ipostaze indecente.

Bani, țigarete și dispozitive de stocare, ridicate la percheziții

În urma perchezițiilor efectuate au fost găsite și ridicate sumele de 15.500 de lei, 1.300 de euro și 70 de franci elvețieni, 8.140 de țigarete nefiscalizate, dispozitive de stocare a datelor, precum și alte mijloace de probă.

Au fost puse în aplicare mandate europene de arestare emise pe numele celor trei inculpați, judecătorii de drepturi și libertăți din cadrul Curții de Apel Pitești dispunând arestarea preventivă a acestora.

Acțiunea a fost realizată cu sprijinul polițiștilor Serviciului Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Argeș și jandarmilor din Inspectoratul Județean de Jandarmi Argeș.

Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Poza pentru articolul Argeș: Descinderi în forță urmate de arestări!

V-ati saturat de stiri negative? Trebuie sa cititi stirile de pe BluAZ!


BluAZ vă oferă cele mai recente știri pozitive din surse de încredere, agregate pentru o lectură rapidă și completă.

Mai multe știri actualizate zilnic pe BluAZ.

Trimiteți un comentariu

Puteti adauga o completare a acestei stiti ori comentariul dumneavoastra, dar va rugam sa folositi un limbaj decent si sa un mesaj la subiect.

Mai nouă Mai veche